Category: Istorie

lie Ilașcu pleacă la Cer

Autor: IULIANA GOREA COSTIN Astăzi, 20 noiembrie 2025, ILIE ILAȘCU – model de curaj, credință, demnitate și iubire necondiționată pentru toți românii – va fi condus pe ultimul drum. Slujba de înmormântare începe la ora 10:30, la Biserica Sfânta Sofia din București (Calea Floreasca nr. 216), iar înhumarea va avea loc la Cimitirul Bellu, la…

Loading


VIDEO. Senator Dumitru Manea (Miron Manega): Dominația banului internațional

Declarație politică în Senat, 19.11.2025„Doamnelor și domnilor Senatori,Declarația mea politică de azi a fost scrisă în urmă cu mai bine de 145 de ani, de Mihai Eminescu, într-un articol din ziarul TIMPUL, intitulat „Credem că destul am vorbit…”. E o radiografie a întregii noastre politici de azi, de ieri și de 35 de ani încoace….

Loading


Dimensiunea spirituală a Mișcării Legionare în raport cu Fascismul și Nazismul

Autor: MIRON MANEGA Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 199 Acest text este realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Am recurs la ChatGpt  pentru că, în privința Mișcării Legionare, acest sistem nu este ideologizat. Mișcarea Leginară nu a fost condamnată de niciun tribunal național sau internațional, deci analizele lui sunt reci și cu un grad semnificativ de…

Loading


Cele trei moduri de a impune dominaţia

Autor: MIHAI EMINESCU Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 166 Condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale, e ca să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor unui popor – şi tocmai de aceea dreptul de a formula acele trebuinţe în articole şi paragrafe este, după spiritul timpului nostru, al popoarelor. Un popor…

Loading


CERTITUDINEA nr. 200 (1). Agenda rusească a Dianei Șoșoacă

DIN SUMAR ● MIHAI EMINESCU. Prin ce au contribuit ungurii la înaintarea omenirii? ● MIRON MANEGA. Emil Constantinescu, vinovat de înaltă trădare ● MIRON MANEGA. Socrate despre medicina tracă a lui Zamolxis ● NAGY ATTILA. Meditaţiile unui secui. Acuzaţiile lui Kelemen Hunor şi fariseismul maghiar ● MIRCEA ELIADE. De ce sunt intelectualii lași?      ●…

Loading


Domnule ministru Predoiu, l-ați arestat pe Seneca?

Autor: VASILICĂ MILITARU Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 199 În data de 26 octombrie 2025, o gupare de jandarmi aflată în dispozitivul de pază al Catedralei Mântuirii Neamului a fost sesizată de un pseudojurnalist vigilent de la Latrina 3, că un român credincios face propagandă fascistă distribuind revista CERTITUDINEA. De remarcat faptul că noii aleși ai…

Loading


CHINA CONTEMPORANĂ de la Mao Zedong la Xi Jinping

Autor: MIRON MANEGA Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 199 În istoria modernă a Chinei, rar a existat o pereche de figuri politice care să întruchipeze mai complet dialectica contrariilor decât Mao Zedong și Deng Xiaoping. Primul a fost revoluționarul profetic dar crud, poetul-războinic, ideologul care a dorit să refacă lumea după chipul unui vis utopic.Deng Xiaoping a fost tehnocratul lucid,…

Loading


MPlus TV. In Memoriam MIHAI VINEREANU

A plecat dintre noi Mihai Vinereanu, unul dintre cei mai mari lingviști pe care i-a dat România.A fost cel mai aplicat mărturisitor al adevărului despre originea traco-dacă a limbii noastre, autor al impunătorului Dicționar Etimologic al Limbii Române, alcătuit pe baza cercetărilor de indo-europenistică. Conform acestui dicționar (singurul și primul dicționar etimologic realizat integral de…

Loading


VIDEO. Senator Dumitru Manea (Miron Manega): „Suntem, într-adevăr, rușinea Europei!”

Declarație politică în Senat, 5.11.2025: „Udmr este o excepție de drept și de fapt, de la litera și spiritul legii. Este o „ficțiune juridică” ce contrazice Constituția. Este singura formațiune din Europa care funcționează astfel: partid politic pe bază etnică, dar mascat ca ONG cultural. Această struțo-cămilă e plătită de noi, cetățenii români, contribuabilii. Îi…

Loading


Când ura noastră nu va mai fi un simțământ, ci o rațiune. Nu psicologică, ci logică

Autor: MIHAI EMINESCU Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 165 O repetăm cumcă nu înțeleg nici ungurii măcar cât bine ne-au făcut și ne fac prin apăsarea lor. Ei ne deschid ochii, ei fac să ne concentrăm în noi, în sufletul nostru, să ne vrem pe noi înșine înaintea orcărui; asemenea ariciului care, făcându-se vălătuc, arată…

Loading