Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 112

Așa cum se știe, la inițiativa civică a poetului Laurian Stănchescu, Mihai Viteazu a fost declarat, în 2020, printr-o lege votată în Parlament, Erou și Martir al Neamului Românesc, celebrarea urmând să aibă loc în fiecare an, la data de 27 mai (1600), atunci când a fost înfăptuită, de facto, prima reîntregire a provinciilor românești.

Lucrurile esenţiale trec, însă, de obicei, neobservate. Iată, de pildă, un fapt petrecut în urmă cu nouă ani, la Festivalul „Zilele Mihai Viteazu” de la Craiova din mai 2013. Atunci, pe scena din Parcul Romanescu, s-a petrecut o restituire istorică pe care Televiziunea Română a ratat-o, pentru că, chiar în acel moment, operatorii îşi strângeau sculele.

E vorba de „Cântecul lui Mihai Viteazul”, care se cânta pentru prima dată în spaţiul public al Olteniei, după o lungă tăcere istorică, prin vocea și persoana rapsodului Ion Crețeanu din Voineasa. Organizatorii nici n-au ştiut, probabil, de existenţa acestui cântec, cu atât mai puţin povestea conservării acestuia. Şi nici n-au avut suficientă conştiinţă istorică pentru a sesiza când se întâmplă ceva special.

Câteva versuri din acest cântec am învățat, probabil, cu toții la școala generală, cei care am absolvit-o înainte de 1990. Dar nici noi n-am știut traseul supraviețuirii sale.

Textul acestui cântec indică foarte clar că el a fost conceput în Oltenia („Auzit-aţi de-un oltean, / De-un oltean, de-un craiovean / Ce nu-i pasă de sultan?”). Și totuși el a fost recuperat în Moldova, la Mănăstirea Neamț, de Vasile Alecsandri, în 1850, și publicată în cartea sa, „Poezii poporale, Balade (Cântice bătrâneşti) adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri”, apărută în 1852 la Tipografia „Buciumul român” din Iași. Sub textul poeziei se afla următoarea indicație: „Acest cântec l-am găsit scris într-o psaltire foarte veche din biblioteca mănăstirii Neamţului. Dedesubtul cântecului erau următoarele cuvinte scrise cu slovă călugărească: «Scrisu-s-au acest viers bătrân de mine, ieromonahul Paisie, credincios rob al lui Dumnezeu, iar eu l-am auzit şi l-am învăţat de la răposatul bunul meu, Stoian Jolde armăşelul»”. Era psaltirea după care citea Sfântul Paisie de la Neamț, pe vremea când era stareț al mănăstirii. Însemnarea era datată 1751 iar numele voievodului căruia îi era dedicată balada era consemnat de ieromonahul Paisie astfel: „Mihai Viteazu, rob al lui Dumnezeu și Sfânt”.

Această recuperare în Moldova a unui cântec zămislit în Oltenia, are și un sens mai profund, de punte invizibilă dar sacrosanctă între teritorii care trebuie să fie și să rămână împreună, sau o arteră subterană a întregirii noastre, niciodată împlinită până la capăt.

Observație: deşi Sfântul Cuvios Paisie îl considera sfânt, încă de la 1751, pe Mihai Viteazu, acesta nu a fost canonizat încă. Sfântul Paisie, da. De sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse”. În privința dosarului de canonizare a voievodului, acesta a fost demarat, într-adevăr, de IPS Nestor Vornicescu, fostul Mitropolit al Olteniei dar, după plecarea acestuia la Domnul, în anul 2000, nu s-a mai întâmplat nimic în acest sens. Și totuși, la Mănăstirea Plăviceni unde, în 2010, au fost descoperite osemintele lui Mihai Viteazu, starețul așezământului, protosinghelul Teoctist Moldovanu, în fiecare an, pe 9 august, îl celebrează pe voievod ca pe un sfânt. Iar la așezământul românesc din Ierihon (Israel), sfințit la 5 ianuarie 2000, de Patriarhul Teoctist, Mihai Viteazu e zugrăvit cu aureolă, tot ca un sfânt.

Cântecul lui Mihai Viteazul

Auzit-aţi de-un oltean,
De-un oltean, de-un craiovean
Ce nu-i pasă de sultan?
Auzit-aţi de-un viteaz
Care veşnic şade treaz
Cât e ţara la necaz?
Auzit-aţi de-un Mihai
Ce sare pe şapte cai
De strigă Stambulul vai?
El e Domnul cel vestit
Care-n lume a venit
Pe luptat şi biruit.
Spuie râul cel oltean,
Spuie valul dunărean
Şi codrul călugărean
Câte lupte au privit,
Câte oşti au mistuit
Câte oase-au înălbit?
Mulţi ca frunzele de brad,
Ca nisipul de pe vad,
Ca gemetele din iad!
Spuie corbii munţilor
Şi fiarele codrilor
Care-a fost nutreţul lor?
Fost-au leşuri tătăreşti
Şi turceşti, şi ungureşti
Date-n săbii româneşti!
Alelei! Mihai, Mihai!
Căci de noi milă nu ai,
Să ne scapi de-amar şi vai!