Autor: Dr. MIHAI VINEREANU
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 108

Cred că sânt puțini români (și nu numai) care știu că un cercetător iranian pe nume Mehran Kavakoli Keshe a făcut o descoperire epocală care i-a permis crearea unei tehnologii, respectiv a unor aparaturi a căror funcționare nu necesită combustibil fosil și nici o altă sursă de energie creată de om. Descoperirea sa se bazează doar pe energia magnetică și gravitațională a pământului, energie care se găsește oriunde în Univers și care este prin urmare infinită.
Mehran Keshe nu este doar marele descoperitor al acestor fenomene și teoreticianul acestora, ci și inventatorul unor tehnologii absolut inedite care folosesc ceste energii. A scris și publicat câteva cărți în care dezvăluie aceste principii teoretice. Una dintre ele este intitulată The Origin of the Universe, care avansează o nouă teorie cu privire la originea universului.
Pentru folosirea practică a „energiei universului”, Keshe a creat diverse motoare care se bazează pe folosirea energiei plasmei. Vehiculele care funcționează pe acest principiu se pot deplasa în spațiu cu viteze mai mari decât viteza luminii. Spre exemplu, pe pământ, se pot deplasa, să zicem, de la București la New York, doar în câteva minute. Aceste detalii aruncă în derizoriu ipoteza lui Einstein care susține că viteza luminii este cea mai mare viteză din Univers. Acest lucru mi-a amintit de basmele românești, unde calul năzdrăvan îl întreabă pe Făt-Frumos cum vrea să ajungă la o anumită destinație, ca vântul ori ca gândul. Acestă parte a basmelor nu mi se pare acum, prin teoria lui Keshe, să fie o simplă coincidență de exprimare. În concepția sa, plasma (care cândva se numea eter) este energia primordială, nediferențiată, din care a fost creată materia cunoscută de noi în cele trei stări de agregare ale sale: solidă, lichidă și gazoasă. Dezbaterile teoretice a ceea ce este sau nu este plasma sânt multe, dar nu intrăm în detalii. Acest tip de energie este infinită, întrucât se găsește peste tot în Univers și se poate accesa în mod gratuit de către oricine, dacă dispune de un astfel de motor (dispozitiv). Este energia care face corpurile cerești să se miște pe orbită timp de miliarde și miliarde de ani.
Deși foarte puțini fac legătura cu dispozitivele inventate de Tesla, se înțelege că ambii inventori s-au bazat pe aceleași principii (legi) ale Universului. Puțini știu, de asemenea, că Tesla ridiculiza, de câte ori avea ocazia, teoria relativității a lui Einstein. Tesla numea această sursă de energie eter, termen străvechi, evitat de cei mai mulți de oameni de știință. Cei mai mulți savanți din perioada interbelică nu credeau în existența eterului. Această poziție negativistă i-a impiedicat să înțeleagă legile primordiale (mecanismele de funcționare) ale Universului. Nikola Tesla a fost ostracizat pentru invențiile sale. Laboratorul său a fost de mai multe ori distrus (sau ars) până când i s-a interzis de către FBI să-și mai continue cercetările. La moartea sa, toate documentele lăsate de el au fost confiscate și nu au fost niciodată făcute publice. În acea perioadă, când s-a aflat de descoperirile epocale ale lui Tesla, Rockefeller a spus că un mecanism care folosește un tip de energie care nu poate fi măsurată și apoi vândută, nu trebuie să fie „inventat”! Nu s-a „inventat” până… nu cu mult timp în urmă. Această aserțiune absolut nemernică explică de ce Tesla a fost ostracizat și de ce descoperirile sale au rămas secrete. Totuși, nu puțini sânt cei care consideră că multe din „realizările” de la Area 51 sânt de fapt descoperile lui Tesla, și nu de la extratereștri, așa cum se vorbește. Acestea au ajuns să fie folosite doar cu scop strategic și militar.
Însă toate acestea aparțin trecutului. Să vedem ce se întâmplă azi. Vorbind despre destin, putem spune că norocul lui Keshe este de a se fi născut în Iran, unde a găsit credit și nu a emigrat în lumea occidentală, acolo unde invențiile sale ar fi fost considerate cel mult niște bizarerii. De altfel, intrând în legătură cu America, a propus celor de la NASA să aplice teoria sa legată de acest tip de energie. A fost refuzat ca neavând o bază științifică solidă (deși studiile universitare și le-a făcut în Anglia). Asta se întâmpla prin anii ’80 ai secolului trecut.
Keshe nu s-a descurajat și a continuat cercetările în patria sa natală și în Europa. Grație acestui fapt Iranul are cea mai avansată tehnologie în acest sens, iar Keshe a fondat, de asemenea, o agenție spațială care lasă în urmă bâlbâielile NASA (bănuiesc că unii cititori nu vor fi de acord cu această afirmație, dar acesta este, de fapt, adevărul). Mehran Keshe arată că această formă de energie are aplicații absolut multiple. Vehiculele care folosesc energia plasmei pot fi telepurtate (inclusiv ceva de tipul OZN), întrucât au posibilitatea să contracareze atracția gravitațională. Alte moduri practice de a folosi energia descoperită de iranian sunt folosite în domeniul militar ca armă, în medicină și în alte folosințe, dar nu intrăm în detalii din lipsă de spațiu.
În anul 2012, Mehran Keshe a invitat amabasadele tuturor guvernelor lumii să participe la conferințele organizate de el, la fundația Keshe Foundation, în Belgia (în aprilie și septembrie din acel an). La aceste conferințe, Mehran Keshe a propus tuturor guvernelor lumii să preia, în mod gratuit, invențiile sale și să le folosească fiecare după nevoile sale. Mulți au declinat invitația, dar mulți alții au răspuns pozitiv. La scurt timp după aceste conferințe, Keshe și organizația sa au început să fie persecutate în Belgia, până într-atât, încât viața sa și a familiei sale ajunseseră să fie în pericol. La scurt timp după aceea, în anii 2013-2014, Keshe Foundation s-a mutat definitiv în Italia, unde se găsește și acum. Marele inventator și om de știință spunea, într-unul din interviurile sale, că guvernele a cca 65% din populația globului au fost de acord să preia invențiile sale, pe când guvernele celorlalte 35% nu au benevoit să facă la fel. Printre cei care au acceptat se numără: China, India, Rusia, o mare parte din țările africane, mai multe țări din America de Sud, iar printre țările europene (apropiate nouă) se numără Italia, Polonia, Republica Cehă și se pare că, recent, și Bulgaria. În schimb, România se numără printre perdanți.
Aceeași tehnologie a făcut posibilă crearea unor arme (defensive) care distrug orice mecanism electronic (și nu numai) aparținând dotării tehnice a inamicului. Rușii au preluat această tehnologie de la iranieni. În 2014, rușii au folosit arme pe bază de plasmă asupra unei nave americane aflate în Marea Neagră (din câte știu în apele teritoriale românești) căreia i-a fost distrusă de către ruși toată aparatura electronică. Acest fapt i-a deteminat pe americani să se retragă de urgență în portul Constanța. Toți ofițerii americani aflați la bordul acestei nave și-au cerut imediat fie demisia, fie trecerea în rezervă. Mai recent, rușii au alungat, prin aceleași metode, navele americane și engleze din marea Nordului, iar Iranul a reușit să răpească două avioane americane speciale, fără pilot, care patrulau la granița dintre Afganistan și Iran. Acest fapt i-a pus pe gânduri pe americani. Din păcate, mass-media românească nu a spus aproape nimic despre acel dezastru din Marea Neagră, care ne privește direct și pe noi. Putem analiza în aceeași lumină și „accidentele” aviatice care au avut loc la începutul acestei luni (martie, 2022) în apropierea bazei militare „Mihail Kogălniceanu.” Acestea au avut și ele simptomele clare ale unui atac cu o armă ultramodernă bazată pe tehnologia Keshe. Această armă trimite un balon de plasmă asupra țintei vizate și face ca ținta respectivă să ardă și chiar să se topească. De altfel, martorii oculari care au văzut „accidentul” au spus că cele două nave, un avion și un elicopter, au luat foc în aer și nu la sol, cum s-a spus la știri. În plus, rudele nu au avut voie să vadă trupurile neînsuflețite ale militarilor români morți în aceste „accidente”. Credem că aici este vorba de acealaș gen de armă bazată pe această tehnologie.