Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA nr. 98

Așa cum am spus-o și cu alte ocazii, eu am locuit peste 20 de ani în Chichiș, județul Covasna, între Brașov și Sfântu Gheorghe. La Sfântu mergeam cu „ocazia”, cu șoferi care transportau marfă din Țară Românească. După ce observau că se poate discuta cu mine deschis, majoritatea începeau să se plângă de primirea neprietenoasă în Harghita și Covasna! Bine a observat Ovidiu Hurduzeu atunci când mi-a spus că un singur lucru îl doare pe român în relația cu ungurii, refuzul acestora față de români!

Mulți unguri (dar și unii români) mă consideră „lingău”, atunci când critic comportamentul maghiar, dar eu vorbesc de o realitate care nu ar trebui să fie așa! Există un spirit general antiromânesc, așa cum sunt și multe excepții. Dar unii români folosesc excepția ca să mă atace, zicând că nu-i adevărat, că ei au prieteni buni printre maghiari și că se înțeleg bine cu ungurii. Da, e adevărat, există și așa ceva, ceea ce e un lucru bun. Mai ales în afara celor două sau trei județe cu populație multă maghiară, unde chiar nu poți trăi printre români refuzandu-i, trebuie să conviețuiești cu ei. Acolo, discursul șovin nu prinde, ba chiar face rău, creează o stare schizofrenică. „Când lucram în Brașov, mă simțeam bine printre români – mi-a spus o unguroaică. Discursurile antiromânești ale edililor din Covasna fac mare rău. Ar trebui discursuri pașnice și acolo unde suntem majoritari, care să ne reprezinte pe toți”.
Un maghiar din Târgu Mureș m-a atacat sub pretextul că generalizez. E adevărat că folosesc termeni generali, dar o fac pentru că problema este generală, chiar dacă există excepții, și ea se regăsește și în alte locuri, la Carei și Satu Mare, de exemplu, iar lucrurile astea trebuie spuse.  Dacă eu nu am dreptate, de ce retorica șovină a edililor de la Sfântu Gheorghe are succes?

Din păcate este contestată apartenența la România cu un dispreț față de tot ce este românesc, în primul rând disprețul față de mass-media românească, secuii preferând ziarele maghiare din Ungaria! Ceea ce înseamnă tot o stare schizofrenică, adică ei trăiesc fizic în România iar cu mintea trăiesc la Budapesta! Acesta situație pe care eu o numesc schizofrenică a fost contestată chiar de un politolog maghiar din Cluj, Salat Levente, care spunea că ar fi normal și consumul masmediei autohtone românești! Când am revenit acasă, în Harghita, văzând această închidere față de tot ce este românesc, mi s-a părut că oamenii trăiesc aici că într-un fel de închisoare, mi s-a părut că am venit la capătul lumii!
Acel „am prieteni maghiari, ne înțelegem bine”, într-o altă conjunctură poate să se întoarcă împotriva prietenului român, cum s-a întâmplat în Iugoslavia, când chiar soț și soție au devenit dușmani. Și asta din ce cauză? Din cauza majorității inamice din cadrul nației respective!

Avem, la noi, exemple între cel două războaie mondiale, cum că acel „am prieteni maghiari” nu funcționează în orice conjunctură! În Covasna, de pildă, au existat astfel de prieteni în această perioad, dar după ce au intrat horthyștii, secuiul a întors spatele prietenului român. Nu mai erau prieteni, erau dușmani.
În cursul istoriei, toate relele se adună în inconștientul colectiv, creând o umbră a istoriei colective, care poate să funcționeze în mod autonom și distructiv și asta se întâmplă în cazul ungurilor/secuilor. Această umbră trebuie conștientizată, prin confruntare, trebuie scoasă din inconștient și adusă la nivelul conștiinței. Căci în acest inconștient se ascunde impulsul setei de dominare, pe care noi îl exprimăm prin refuzul față de români și, simbolic, prin drapelele maghiare și secuiești! Acest impuls contestă apartenența la România. E un refuz care, motivat de un impuls inconștient, este doar o iluzie. Noi nu ne putem împăca cu românii, decât conștientizând umbra noastră istorică, impulsurile noastre inconștiente, diabolice, care ne împing împotriva românilor și creează conflicte! Noi îi îprovocam pe români, nu ei pe noi!