Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 208

În ianuarie 1918, atât România, cât și Republica Democratică Moldovenească se găseau într-o situație extrem de delicată. Guvernul român era presat de Puterile Centrale să negocieze o pace umilitoare, în timp ce Basarabia trebuia să facă față unei Ucraine expansioniste. Guvernul Averescu trebuia să răspundă pretențiilor Puterilor Centrale, care cereau cedarea Dobrogei, modificarea graniței pe Carpați, schimbarea dinastiei, demobilizarea armatei și mari concesii economice. Pe cale diplomatică se reușise totuși menținerea statului român.

_____________________________________

La 25 februarie / 5 martie 1918 s-a semnat Protocolul de la Buftea, care prelungea cu 14 zile armistițiul cu Puterile Centrale, însoțit de acordul de satisfacere în masă (în semn de protest) a tuturor pretențiilor acestora. La Buftea, Ucraina trimitea o notă prin care susținea că „Basarabia, din punct de vedere etnografic, economic și politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei.”

Era, așadar, evident că Republica Democratică Moldovenească nu putea rămâne independentă, însă momentul pentru unire nu era încă oportun. Unirea trebuia amânată pentru a nu periclita soarta Dobrogei, revendicată de Bulgaria și cerută în schimbul Basarabiei.

Generalul Averescu avea să răspundă delegației austro-ungare: „Voiți să ne luați ceea ce este al nostru, adică Dobrogea, și să ne dați în schimb ceea ce nu este al vostru: Basarabia.”

Presiunea ucraineană și inevitabilitatea unirii

În cursul lunii martie devenea tot mai evident că unirea Basarabiei cu România era singura soluție pentru tânăra republică moldovenească, a cărei existență ca stat independent era periclitată de intențiile de anexare ale Ucrainei.

Rada ucraineană, care semnase pacea cu Puterile Centrale, făcea presiuni mai ales pentru anexarea unor părți ale Basarabiei, precum Ținutul Hotinului și Cetatea Albă.

În același timp, curentul unionist devenise de nestăvilit. Contactele basarabenilor cu factorii politici și cu presa de la Iași se intensificau. Ziare precum „Cuvânt Moldovenesc”, „Ardealul”, „România Mare” și „Sfatul Țării” susțineau ideea unirii, sporind conștiința națională.

Elitele culturale de pe ambele maluri ale Prutului s-au întâlnit la 1 martie 1918 la Iași, unde au convenit asupra necesității istorice a unirii.

Clădirea Zemstvei de la Bălți, unde s-a semnat Declarația de la 3 martie

Anticipând evoluțiile ulterioare, la 3 martie 1918, Consiliul Județean al Ținutului Bălți (Zemstva) a declarat unirea cu România. Acesta a fost, în fapt, începutul Unirii Basarabiei cu țara mamă, oficializată ulterior la 27 martie 1918.

Fragment din declarația de la Bălți:

„Noi, mai jos iscăliții ai Zemstvei ținutului Bălți, cu cinste vă rugăm să aveți bunătatea ca, înainte de a intra în rânduiala zilei, să puneți la glăsuire dorința noastră de a ne uni cu țara noastră mamă România.

Știind prea bine că acum o sută și șase ani am fost furați cu de-a sila de la sânul dulce al mamei noastre;

Ştiind prea bine că în vremurile acestea grele, când după ce ne va izbăvi Dumnezeu de tirania rusească, care ne-a apăsat, batjocorit şi întunecat atât amar de vreme, era să ne prăpădim în focul anarhiei bolşevice, iar România ne-a dat ajutor frăţesc în zile de grea primejdie, curăţindu-ne ţara de duşmani, dândune scutul, liniştea şi rânduiala pierdută; Ştiind prea bine că singuri sîntem şi prea puţini şi prea neputincioşi, pentru a ne putea ocârmui şi apăra singuri, fără a cădea din nou sub alt jug străin, care să ne facă iarăşi robi;

HOTĂRÂM în numele ţinutului nostru Bălţi să ne unim din nou cu scumpa noastră ţară-mamă: România, voind să împărţim cu ea frăţeşte tot norocul şi nevoile noastre viitoare ca şi în vremurile Moldovei lui Ştefan cel Mare.

Această hotărâre nestrămutată şi sfântă a noastră rugăm să fie trimisă fără întârziere Sfatului Ţării din Chişinău, pentru ca acesta, ascultând glasul nostru, să hotărască în grabă în numele întregii ţări: sfânta, mântuitoarea, mult dorita şi veşnica noastră Unire cu ţara noastră mamă România, în care ne punem nădejdea, căci ca bună mamă ne va garanta frăţie deplină şi drepturile căpătate de norod prin revoluţia din 1917. Bălţi, în 3 Faur 1918.(Urmează semnăturile).

Preşedintele adunării Zemstvei, Costache Leancă, punând la vot, dorinţa celor douăzeci de reprezentanţi a fost aprobată în unanimitate. Şi adunarea s-a transformat într-o sărbătoare improvizată. Deputaţii au strigat urale, „Trăiască Unirea şi România Mare”.

Hotărârea a fost adoptată în unanimitate. Adunarea s-a transformat într-o sărbătoare, deputații strigând „Trăiască Unirea!” și cântând „Pe-al nostru steag e scris Unire”.

După 10 zile, la 13 martie 1918, „Adunarea Generală a zemstvei din districtul Soroca, născută în alegerile din Decembrie 1917, fiind convocată astăzi 13 mart[ie] 1918, spre a-și alege Președintele, a vota bugetele… a discutat, împreună cu micii și marii proprietari ai districtului, cu membrii comunei Soroca, cu membrii Clerului, cu membrii Învățământului și cu toți cetățenii și au votat în unanimitate următoarea moțiune”, care în linii mari conținea aceleași principii stipulate în declarația de la Bălți și pleda pentru „unirea Basarabiei cu România”. În plus, Adunarea alegea o delegație alcătuită din douăzeci de persoane, dintre care mulți de origini neromânești (Butmi de Catzman, Safanov, Kaisan, Braunștein) pentru a depune acest document la Chișinău și la Iași.

Sfatul Țării

În acest context, la Iaşi au început discuţiile legate de modalitatea de realizare a Unirii şi s-a decis soluţia deliberării în Sfatul Ţării. În cadrul şedinţei guvernului de la Iaşi din 23 martie, la care au participat şi Inculeţ, Ciugureanu şi Constantin Stere, s-a decis trimiterea unei delegaţii Chişinău, care să supună chestiunea Unirii în Sfatul Ţării. Constatin Stere a sosit la Chişinău în 24 martie, iar în 26 martie a ajuns şi primul-ministru Alexandru Marghiloman. În după-amiaza zilei de 27 martie 1918, s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării pentru adoptarea Unirii. Au luat cuvântul preşedintele Ion Inculeţ şi prim-minstrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român. După aceasta, reprezentanţii români s-au retras pentru a permite desfăşurarea nestingherită a lucrărilor. La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost cooptat în Sfat. Acesta spunea: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”.

După exprimarea părerilor din partea grupurilor politice şi a minoritarilor, care, cu excepţia polonezilor, au declarat că se vor abţine, s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri. „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna! Preşedintele Sfatului Ţării: Ion Inculeţ Vice-preşedinte: Pantelimon Halippa Secretarul Sfatului Ţării: I. Buzdugan”.

În mijlocul aclamaţiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoștința primului ministru Marghiloman, care, în numele poporului român, a guvernului României şi al Regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea. Era, după cum avea să spună Regele Ferdinand, „înfăptuirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de dincoace de apele Prutului”. Unirea a fost primită cu entuziasm şi satisfacţie de românii de pretutindeni şi a stimulat lupta de eliberare a românilor aflaţi sub stăpânire străină.

Recunoaşterea internaţională

Imediat după declararea unirii, Rada ucraineană a emis proteste vehemente şi a refuzat să recunoască actul. Guvernul român a respins pretenţiile acesteia asupra nordului şi sudului Basarabiei, precum şi obiecţiile nejustificate ale Rusiei. Reacţiile ostile au continuat pentru multă vreme, statutul României Mari fiind pus sub semnul întrebării.

Surse:
Enciclopediaromaniei.ro
Europalibera.org