Autor: MIHAI EMINESCU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 172

Renegații sunt veninul pe care natura binefăcătoare l-a depărtat din corpul nostru. Fericire e că lamura aurului nostru e însemnată pe lângă zgura ce-am putut-o lepăda fără ca să ne pese. 

Am râs totdeuna de-ncercarea de-a readuce în sânul națiunei pe renegați. S-au dus? Cu-atât mai bine, era mai rău de rămâneau. La noi era un rău și e o fericire, căci în mânele dușmanilor, ei sunt, de asemenea un rău.

Ei sunt boala lor cea ascunsă, dar cronică. Răi naționaliști, ei sunt și răi servitori. Mașine oarbe și materialiste, ei lovesc fără rațiune. Toată iarna corpul e sănătos, fața roșie. Vine primăvara și buba venerică împle părțile cele mai nobile ale corpului, ochii, gura, nasul, și pătrunde până-n creieri, rozând până și oasele craniului […].  

În fine românii naționaliști vor lucra spre binele nostru, iar românii renegați, fără să vrea chiar, spre răul inamicilor noștri. Să vină numai primăvara libertății noastre, și-apoi veți vedea.

O repetăm cumcă nu înțeleg nici ungurii măcar cât bine ne-au făcut și ne fac prin apăsarea lor. Ei ne deschid ochii, ei fac să ne concentrăm în noi, în sufletul nostru, să ne vrem pe noi înșine înaintea orcărui; asemenea ariciului care, făcându-se vălătuc, arată în toate părțile sale ghimpii, pe când inima-n el trăiește. Apăsați voi! – apa nu cedează apăsării, cu cât mai mult o națiune […]. Apăsați, până ce ura noastră pentru voi nu va mai fi un simțământ ci o rațiune, nu psicologică, ci logică. Și e teribilă ura cea surâzândă a logicei – ea justificată, căci e justiția. Este ura surâzândă, ura sclavului față cu tiranul său, este condițiunea legată de tranzacțiunile dintre unul și altul. 

Mihai Eminescu, MANUSCRISUL 2257 (perioada 1866-1877)