Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 155

Răspund aici unor observații și atitudini de pe net, referitoare la mine. Simpatia mea față de românism a început pe vremea când eram copil, ascultând niște cântece populare românești.

Această simpatie a fost întărită de scrierile lui Constantin Noica, Nae Ionescu, Părintele Stăniloaie, Vasile Băncilă, Ernest Bernea, Lucian Blaga, Petre Țuțea, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Mihai Eminescu. Dar nu agreez naționalismul ieftin, de stadion, să fie clar!

De aceea mă lasă rece și nu mă miră faptul că naționaliștii români privesc cu indiferență articolele mele în care susțin cauza românilor. Și știu și de ce. Așa au primit ordin, din umbră.

Eu am calea mea, care nu depinde nici de atitudinea românilor, nici de cea a ungurilor. Și pot să scriu – ba chiar o fac – și fără aplauze, despre relația româno-maghiară. Și o voi face în continuare, chiar dacă am parte de o campanie de descurajare cum că nu s-ar înțelege ce spun. Dacă chiar nu s-ar înțelege, nu s-ar ocupa nimeni de mine. Problema este că chiar se înțelege. Numai că unii, nu știu de ce, nu vor ca eu să devin popular. Parcă i-ar deranja popularitatea mea.