Autor: OCTAVIAN GOGA (1881-1938)

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 210

Pe 7 mai se împlinesc 88 de ani de la moartea (prin otrăvire) a lui Octavian Goga, „poetul pătimirii noastre”. Dar iată că, în loc să-i pregătim comemorarea, suntem obligați să-i asigurăm apărarea în fața unor atacuri abjecte, pornite împotriva numelui, operei și memoriei sale. Lupta este inegală, căci atacatorii au suport instituțional la nivel de guvern și primării. Atacatorul de serviciu este Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului, condusă de avocatul Bogdan Ionescu, care a apelat la instanță după ce Consiliul Județean a refuzat să dea curs unei solicitări pe care organizația a făcut-o în 15 ianuarie a.c. prin care a cerut să schimbe neîntârziat denumirea Bibliotecii Județene „Octavian Goga”. Asociația și-a justificat demersul prin faptul că, prin Legea nr. 241 din 23 decembrie 2025, s-a modificat și completat O.U.G. nr. 31/2002, respectiv s-a modificat Legea nr. 157/2018. Noile prevederi interzic acordarea sau menținerea numelor unor străzi, bulevarde, piețe, parcuri sau altor locuri publice după persoanele vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și după persoanele care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Asociația a fost fondată cu numai o lună înainte de votarea Legii 241 din 23 decembrie 2025, așa că nu e greu să deducem că promulgarea legii era deja arvunită iar asociația e falanga de atac a inițiatorilor legii, pusă din vreme în dispozitiv.

Aceeași Asociație pentru Prevenirea şi Combaterea Antisemitismului şi Legionarismului a făcut ca bustul poetului Octavian Goga să fie îndepărtat din zona Copou a municipiului Iaşi, solicitțnd acest lucru Primăriei şi Consiliului Local Iaşi. Iar acestea s-au conformat rapid, încălcând prevederile Legii nr. 120/2006 privind monumentele de for public, ale Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică. În privința textului alăturat, intitulat „Cotropirea Austriei de către Germania hitleristă” (modificat de redacția noastră din rațiuni gazetărești) și semnat de Octavian Goga, acesta este discursul său, rostit în aula Academiei Române, la 1 Aprilie 1938, la scurtă vreme după evenimentul numit „Anschluss”, care a zguduit Europa la 12 martie 1938. E vorba de momentul în care Germania nazistă a anexat Austria, fără consultarea reală a populației și cu presiune militară și politică. Discursul lui Octavian Goga este unul de tip „observator geopolitic”, care nu susține și moralizează, ci analizează și anticipează consecințele. Consecințe care s-au adeverit pas cu pas și continua să se adeverească. Acest text (discurs) este concludent pentru a sublinia aberația acuzelor de fascism/hitlerism care au stat la baza înlăturării bustului lui Octavian Goga din Parcul Copou din Iași. Cu atât mai mult cu cât este de notorietate faptul că în Primul Război poetul a fost unul dintre cei mai mari susținători ai intrării României în război alături de Antanta, considerând neutralitatea o trădare a idealului național. A fost una dintre vocile cele mai puternice din presa vremii pentru „războiul de întregire națională”. Așadar, așa-zisa afinitate a sa cu ideile fasciste/naziste/hitleriste este un abuz istoric de proporții și constituie un atentat la valorile identitare. Mai devreme sau mai târziu, cei care au comis sacrilegiul de a-i înlătura bustul din parcul Copou vor plăti… (MIRON MANEGA)

___________________________________

Domnilor Academicieni,

Evenimentele din ultimele săptămîni, cari au dus la dispariţia Austriei ca stat independent şi la înglobarea ei în Reichul german, constitue fără îndoială unul dintre cele mai însemnate momente din viaţa politică a Europei de după războiu. Nu este vorba aici de o simplă modificare de frontieră, nici de o schimbare de guvern sau de regim, ci de o transformare adîncă, cu repercusiuni de o vastă întindere asupra întregului echilibru continental. Austria, această ţară de veche tradiţie istorică, moştenitoare a unei misiuni politice cari a dominat vreme de secole centrul Europei, încetează de a mai exista ca entitate politică distinctă. În locul ei se afirmă o nouă realitate, rezultată din contopirea ei cu Germania, sub impulsul unor forţe pe cari nimeni nu le mai poate ignora.

S’ar putea spune că acest eveniment nu este decît consecinţa firească a unei evoluţii îndelungate, a unei tendinţe care s’a manifestat încă de la sfîrşitul marelui războiu. Tratatul de la Versailles, prin dispoziţiunile sale, a încercat să împiedice această unire, dar realităţile etnice şi sentimentele colective au continuat să existe şi să lucreze în adîncime.

Nu se poate clădi o ordine durabilă împotriva instinctului naţional al popoarelor. Această propoziţiune, pe care experienţa istoriei o confirmă în repetate rînduri, îşi găseşte astăzi o nouă ilustrare. Poporul german, divizat prin împrejurări istorice, a urmărit în mod constant realizarea unităţii sale. În împrejurările actuale, această aspiraţiune a găsit condiţiunile favorabile pentru a se realiza. Germania de astăzi nu mai este aceea de ieri. Ea a trecut printr’o criză profundă, din care a ieşit întărită, cu o conştiinţă de sine mai pronunţată şi cu o organizare care îi permite să acţioneze cu o energie remarcabilă. În aceste condiţiuni, alipirea Austriei apare ca un act care se înscrie într’o logică istorică.

Dar dacă din punctul de vedere al principiului naţional acest fapt poate fi înţeles, din punctul de vedere al raporturilor internaţionale el ridică probleme de o mare gravitate. Europa se găseşte în faţa unei situaţiuni noi, în care echilibrele stabilite după războiu sînt puse în discuţiune.

Dar nu putem să nu constatăm că modul în care s’a produs această transformare pune în lumină un fapt de mare însemnătate pentru viitorul Europei: rolul din ce în ce mai hotărîtor al forţei în soluţionarea conflictelor internaţionale. Într’o lume în care tratatele ar trebui să constitue temelia relaţiunilor dintre state, vedem cum ele sînt înlăturate sau modificate sub presiunea unor împrejurări de fapt. Aceasta este o realitate pe care nu o putem ignora.

Care va fi sfîrşitul nemijlocit al acestei rezonanţe universale nimeni n’ar putea pronostica azi; un lucru e însă cert: după acest act de grăbită şi necontestată sporire a prestigiului german, discuţiile în legătură cu dispariţia Austriei se vor duce mai departe, augmentîndu-i proporţiile. Problema nu este închisă. Ea se prelungeşte în toate direcţiunile şi interesează, într’o măsură mai mare sau mai mică, toate statele Europei.

Pentru ţările mici, această situaţiune prezintă un interes cu totul deosebit. Ele se găsesc într’o poziţiune în care trebuie să urmărească cu cea mai mare atenţiune evoluţia evenimentelor şi să-şi adapteze politica la noile realităţi. Nu este momentul pentru judecăţi pripite sau pentru atitudini dictate de pasiune. Este nevoie de calm, de discernămînt şi de o justă apreciere a intereselor permanente.

România, prin situaţiunea sa geografică şi prin structura sa naţională, nu poate rămîne indiferentă la aceste transformări. Ea este legată prin multiple fire de viaţa Europei şi orice modificare a echilibrului continental se răsfrînge asupra ei. De aceea, trebuie să privim evenimentele nu numai în ele însele, ci şi în raport cu interesele noastre proprii. În faţa acestor împrejurări, datoria noastră este să ne întărim forţele proprii şi să ne consolidăm organizarea internă. Un stat care nu este bine închegat înlăuntru nu poate face faţă cu succes frămîntărilor din afară. Trebuie să avem conştiinţa clară a intereselor noastre şi voinţa fermă de a le apăra.

Politica nu este o problemă de simpatii sau de antipatii, ci o problemă de interese. În această ordine de idei, România trebuie să urmărească menţinerea echilibrului şi să evite angajările care ar putea să-i compromită libertatea de acţiune. Experienţa trecutului ne arată că naţiunile care nu au ştiut să se adapteze la schimbările vremii au fost înlăturate sau reduse la un rol secundar. Nu ne putem permite o asemenea soartă.

De aceea, este necesar să privim realităţile în faţă şi să tragem din ele concluziile care se impun. Evenimentul din Austria nu este un fapt izolat. El se înscrie într’o serie de transformări care anunţă o nouă fază în evoluţia Europei. Această fază se caracterizează printr’o accentuare a tendinţelor naţionale şi printr’o modificare a raporturilor de putere. În aceste condiţiuni, fiecare stat este chemat să-şi definească poziţiunea şi să-şi asigure existenţa prin mijloacele de care dispune. Pentru noi, aceasta înseamnă întărirea statului naţional şi cultivarea unei politici de prevedere şi de prudenţă.

Domnilor Academicieni,

Istoria nu aşteaptă pe cei care ezită. Ea merge înainte, împinsă de forţe care nu ţin seama de dorinţele noastre. Dacă vrem să ne menţinem locul în rîndul naţiunilor, trebuie să fim pregătiţi. Austria a dispărut ca stat. Dar problemele pe care le ridică acest fapt abia încep.

Sursă: Octavian Goga, „Discursuri” (1942)