Autor: LAURIAN STĂNCHESCU

Memorandumul Culturii și Istoriei Naționale!

Domnule Premier Marcel Ciolacu!

Sunt Laurian Stănchescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, membru titular al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România! Președinte al Asociației Culturale „Trăiască Nația și Societatea Transilvană Carpații 24.01.1882 Sus cu Dânsa – Mihai Eminescu”.

Sunt autorul proiectelor Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu… Martiri și Eroi ai Națiunii Române. Sunt și autorul Zilei Naționale Brâncuși! Votate în Parlamentul României – au devenit Legi ale Statului Român și Decrete Prezidențiale!

În virtutea Proiectului meu – Avram Iancu, Erou al Națiunii Române, votat în Parlament, devenit Decret Prezidențial și Lege a Statului Român, bustul său a fost depus în Palatul Guvernului și în Parlamentul României! Spre cinstea și onoarea sacrificiului Crăișorului moților! Anul acesta, care nu este încheiat, împlinindu-se 200 ani de la nașterea Eroului, vă consiliez pe ideea celebrării memoriei sale, lângă întruchiparea sa sculpturală din Sala Transilvania!

Domnule Premier, dimensionați Ceremonia istorică închinată Crăișorului Moților! De la Regii României, Ferdinand I și Maria, din Mai 1931, nimeni nu i-a mai adus un omagiu național Eroului Națiunii Române!

Domnule Premier, în continuarea Ideii identitare, vă trimit Memorandumul Culturii și Istoriei Naționale:

Cosmogonia identitară a unei națiuni, este primul Letopiseț imemorial – înscris cu ancestralitatea semnelor rupestre pe geneze premergătoare, în uvântul celest și biblic al lui Dumnezeu! Etnogeneza noastră are gravitația unei călăuze atemporale prin hazardul întâielor Calendare cu însemne cultural-spirituale! Ca niște noduri gordiene, care așteaptă să fie dezlegate și înțelese, stau golgotele umane, primele jertfe pe rugul perenității!

Domnilor guvernanți, vă revine datoria morală și istorică să vă înscrieți numele pe aceste Calendare laice și să le aduceți sacralitatea în politici sublime de Stat!

Domnilor guvernanți, faceți loc Culturii și Istoriei Naționale în politicile Guvernului, Parlamentului și a legilor Țării! Doar așa transcendem Istoria și primim un loc la masa ei!

Domnule Premier, vin în scaunul cu rotile la poarta Guvernului, să vă înmânez acest Memorandum…

Am paralizat în Parlament… în lupta pentru proiectele mele cultural-istorice!

Amin cu înțelegere și cu har politic!

Laurian Stănchescu,

scriitor, jurnalist, istoric literar!!

Loading