Autor: ANDREI RAȚIU
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 129

▪️ Unul dintre cei mai urmăriți influenceri și creatori de conținut din România este un reputat Chef bucătar de talie mondială, pe nume Alexandru Basarabă.
Fiind un ardelean sibian isteț, el a devenit bucătar profesionist la 17 ani iar în prezent, la 35 de ani, este considerat un geniu incontestabil al invențiilor în bucătăria gourmet internațională.
▪️ Canalul său de You Tube a adunat în prezent 62.000 mii de abonați şi peste 7 milioane de vizualizari, fiind în trend ascendent.
▪️ Prima lui pasiune a fost fotbalul, devenind elev junior la Clubul Inter Sibiu care, din păcate, s-a desființat, iar odată cu el şi visul său de a ajunge mare fotbalist.
▪️ Fiind un băiat înalt (1.90 m), cu ochii albaștri si cu un corp bine lucrat, a atras atenția agențiilor de modeling care i-au propus să-l pregătească pentru a deveni model. A avut prezentări de modă de succes şi o perspectivă promițătoare, însă şi agenția de modeling s-a închis iar cu ea și ascensiunea lui.


▪️ După fotbal și modeling, Alexandru Basarabă realizează definitiv că pasiunea lui este gastronomia şi îşi dedică timpul în exclusivitate acestei cariere, urmând cursurile unor şcoli de specialitate.
▪️ A lucrat ca bucătar în Germania, în zona Bavaria, unde preparatele sale au încântat clienții restaurantelor de high class.
▪️ În egală măsură, calitățile lui fizice au făcut să aibă un succes uriaş la sexul frumos. Așa se face că Alex a fost cerut în căsătorie de peste 65 de tinere nemțoaice, fermecate de ochii albaștri ai românului nostru.
▪️ Este atipic, într-adevăr, pentru un bucătar, să arate ca un manechin de top, dar toată aventura germană senzațională a lui Alexandru Basarabă a culminat cu câştigarea, titlului de „Cel mai sexy maestru al artei culinare din Europa”, ca urmare a votului online covârşitor dat pentru acest concurs de publicul feminin.
▪️ Apoi a hotărât să colinde lumea pentru noi experiențe profesionale, gătind rețetele locale tradiționale din Spania (Valencia), Portugalia (Porto şi Casais) și Grecia (Creta), având-o alaturi pe logodnica lui, cu care aniversează anul acesta 10 ani de conviețuire fidelă.
▪️ În anul 2018, Alexandru Basarabă a deschis cunoscutul restaurant Avocado, în inima oraşului Sibiu, pe care l-a ridicat la cel mai înalt nivel și l-a vandut la cheie ca afacere de brand, fix cu o luna înainte de începerea pandemiei din 2020.

▪️ Alexandru Basarabă este un model de tânăr român creştin, patriot, mândru de zona lui de proveniență, Sibiu, și este realizat din punct de vedere material, profesional și personal. Face cinste țării în care s-a născut, România.
Andrei Rațiu – New York, SUA
Consultant atestat la Institutul SUA
de Diplomație și Drepturile Omului
din Washington, DC
Citește și versiunea în limba engleză