Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 134

Așa cum se știe, pe 20 martie președinta partidului SOS România, senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă, a avut îndrăzneala istorică de a denunța, printr-un proiect de lege, „Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina” (semnat de președintele Emil Constantinescu și ratificat prin Legea Nr. 129/1997), cerând introducerea acestui proiect în procedură legislativă, în regim de urgență. Temeiul juridic al acestei revendicări (dincolo de aspectul istoric că Ucraina deține teritorii românești anexate prin raptul istoric al dictatului Ribbentrop-Molotov) este acela că Ucraina nu a respectat clauzele tratatului „de bună vecinătate”, călcând în picioare drepturile comunității românești. Gestul politic al Dianei Șoșoacă, a avut, ca de obicei în ultimul an, puternice ecouri internaționale, senatoarea fiind, în acest sens, o veritabilă vedetă politică (oricum, singura din România, până acum)…

Senatoarea nu s-a oprit aici. Vineri, 31 martie, a depus la Senat o altă propunere legislativă (în continuarea celei anterioare) intitulată „LEGE privind unirea României cu Republica Moldova”, cerând, de asemenea, introducerea acesteia în procedură legislativă în regim de urgență.

Reamintim textul propunerii legislative: „Articolul 1. Parlamentul României reiterează atașamentul faţă de prevederile Actului final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi paşnice, diplomatice. Articolul 2. România decide unirea României cu Republica Moldova. Articolul 3. Parlamentul României abilitează guvernul țării să înceapă de urgență negocieri cu autorităţile de la Chișinău pentru definitivarea unirii cu Republica Moldova. Articolul 4. După adoptarea prezentei legi și publicarea în Monitorul Oficial vor fi notificate autoritățile internaționale competente, Guvernul Republicii Moldova, U.S.A., N.A.T.O., O.N.U, U.E., pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii”.

Temeiurile proiectului sunt prezentate de senatoare într-o amplă expunere de motive, principalul argument fiind Rezoluția Congresului American 148 din 28 iunie 1991 care menționa sprijinul pentru recuperarea Moldovei și a Bucovinei de Nord, rezoluție din care cităm:

„Întrucât forțele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României la 28 iunie 1940 și au ocupat estul Moldovei și Bucovina de Nord și Herța, încălcând Carta Ligii Națiunilor, Tratatul de la Paris din 1920, Tratatul General pentru Renunțarea la Război din 1928, Pactul Româno-Sovietic de Ajutor Reciproc din 1936, Convenția pentru Definirea Agresiunii din 1933 și principii general recunoscute ale dreptului internațional;

Întrucât asupra anexării Moldovei, a Bucovinei de Nord și a Herței s-a hotărât în mod prospectiv în anumite protocoale secrete dintr-un tratat de neagresiune încheiat între Guvernul Uniunii Sovietice și Imperiul German la 23 august 1939;

Întrucât între 1940 și 1953 sute de mii de români din Moldova și Bucovina au fost deportați de Uniunea Sovietică în Asia Centrală și Siberia;

Întrucât Guvernul Statelor Unite și-a exprimat în mod repetat refuzul de a recunoaște ocuparea de teritorii în urma termenilor așa-zisului Pact Stalin-Hitler, inclusiv anexarea Estoniei, a Letoniei și a Lituaniei în 1940;

Întrucât Guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice și Statelor Unite sunt părți ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarele și-au declarat „dorința de a nu fi martore la schimbări teritoriale care nu concordă cu voința exprimată în mod liber a popoarelor interesate” și și-au afirmat dorința „de a fi martore la restaurarea drepturilor suverane și a autoguvernării către cei care au fost vitregiți cu forța de ele” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;

Întrucât la 31 august 1989 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat limba română ca limbă oficială a Republicii și a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupației, ca alfabet al românei scrise;

Întrucât în martie 1990 poporul român al Moldovei a putut vota, în alegeri libere și corecte, deputați pentru Consiliul Suprem al Moldovei;

Întrucât la 27 aprilie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a reinstaurat steagul românesc ca steag oficial al republicii;

Întrucât la 23 iunie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat Republica Moldova stat suveran […];

Întrucât poporul Moldovei a refuzat să ia parte la referendumul sovietic din 3 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernamentale sovietice de amenințare și intimidare a poporului moldovean spre a accepta un nou tratat unional;

Întrucât statele semnatare ale Actului Final de la Helsinki au acceptat principiul egalității între popoare și dreptul acestora la autodeterminare;

și Întrucât, în temeiul articolului 8 din Actul Final de la Helsinki, „toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-și hotărască, când și dacă doresc, statutul politic intern și extern, fără ingerințe exterioare și să își urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială și culturală”:

Așadar, să fie decis, în momentul de față, că este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie

1) Să susțină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei și al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, și să emită o declarație cu acest scop și

2) Să susțină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei să negocieze în mod pașnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova și cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului internațional și în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki”.

„Textura” acestei „rafale” de proiecte legislative relevă o mișcare de politică externă de mare finețe, prin care atât NATO, cât și Ucraina sunt surprinse cumva cu pantalonii în vine la scară planetară. Adică, da, ne implicăm, sprijinim suveranitatea ucraineană dar, dacă e vorba să fim consecvenți cu acest principiu generos, legitim, hai s-o facem pentru toți, deci și pentru România! Adică să facem dreptate pe bune, în sensul de a ni se retroceda și nouă tot ce-i al nostru și se află în Ucraina, nu doar ucrainelilor ce le-au luat acum rușii. Mai ales că teritoriile românești din Ucraina au fost răpite printr-un tratat criminal, denunțat ca atare de toate tratatele internaționale. Impostura americano-ucraineană nu mai poate fi, așadar, escamotată în condițiile în care tot ce face și ce zice Diana Iovanovici Șoșoacă e urmărit acum de toată mass-media internațională. E un fel de șah-mat din două mutări, prin care NATO e nevoit să-și deconspire public adevăratele intenții. Adică „ori bem bere, ori bem bere” – vorba reclamei. În traducere: „Ori susținem suveranitatea, ori vindem arme”.

„Inițiativa subsemnatei deschide cu adevărat calea negocierii pentru aducerea la trupul patriei mamă a unor teritorii smulse samavolnic de bolșevici din trupul țării, cu concursul marilor puteri – spune Diana Șoșoacă în expunerea de motive. Niciodată nu am fost la masa tratativelor, ci mereu am suportat deciziile altora. În contextul actual, când deja se preconizează negocieri pentru refacerea unor mari teritorii din interese economice și politice, România trebuie să-și joace cartea inteligent, cu mult curaj și aplomb, alături de marile puteri. Demersul subsemnatei deschide negocierile la masa mai marilor lumii, pentru reîntregirea României Mari, prin unirea cu Republica Moldova și a teritoriilor deținute ilegal de Ucraina”.