Month: July 2024

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (LVIII)

Autor: IOAN ROȘCA Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 151 Un program utopic, dar legitim. Cine-l respinge, nu e naționalist. Cine-l consideră posibil, nu e realist Au trecut peste doi ani de cînd CERTITUDINEA publică acest studiu hexagonal în serial şi nici un politician (naţionalist) nu a avut vreo reacţie faţă de problemele puse – care…

Loading


GEORGE

Autor: AUREL MANEA Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 166 El e George. Este din Iași, are 66 de ani și e boschetar. Deși locuiește pe străzi de peste 30 ani, nu prea poate fi numit homeless. Are un adăpost improvizat pe roți, pe care și l-a construit singur cu greu și cu care colindă și…

Loading


Răspunsul Dianei Șoșoacă la „comunicatul” mănăstirii Petru Vodă

Mănăstirea Petru Vodă, al cărei prestigiu a fost ridicat la maximum posibil de Părintele Iustin Pârvu, acum plecat la Domnul, a remis spre publicare un comunicat-pamflet împotriva Dianei Iovanovici Șoșoacă, pentru așa-zisul comportament „anticreștin” pe care l-a avut recent în Parlamentul European, unde s-ar fi făcut vinovată de „utilizarea etică greșită” a sfintelor icoane și…

Loading


Antologia CERTITUDINEA Volumul 4

452 de pagini A-3               268 de autori                  1.270 articole ● O antologie a curajului de ieri● Un rechizitoriu al lașității de azi● Un argument pentru renașterea de mâine Volumul IV al Antologiei CERTITUDINEA cuprinde următoarele 36 de numere ale revistei (de la 115 la 150) • Antologia este legată într-un format de 27,5 x 40…

Loading


Mandat de impostor la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Pe 11 iulie 2020 era ales președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, pentru al treilea mandat (spre disconfortul unora), Doru Dinu Găvan. Controversat și blamat de unii, iubit și respectat de cei mai mulți, Glăvan a inițiat și dezvoltat o traiectorie bună, care a dus Uniunea la o recunoaștere publică fără precedent, la un…

Loading


Stalin, dr. Petru Groza și România

Autor: Gen. Aviator RADU THEODORU Articol apărut în CERTITUDINEA numerele 165 și 166 Precizări absolut necesare • Metoda de investigații este metoda Putin: analiză istorică și preistorică a fenomenului. • Nu românii au adus NATO în spațiul de siguranță al euroasianismului. Gorbaciov și Elțîn sunt artizanii acestei mutații geostrategice, geoeconomice și geopolitice, cu urmări dramatice…

Loading


DIS TV. Naționalismul între deziderat, trădare și manipulare

Agenda 2030, Marea Resetare davosiană, plandemiile, războaiele „pentru pace și democrație” sau noua sperietoare a „schimbărilor climatice” nu sunt nimic altceva decât instrumente prin care psihopații societăților secrete trans-naționale urmăresc să încorseteze umanitatea în tirania satanică apocaliptică. Patrioții și naționaliștii din România caută să cristalizeze o mișcare unitară de trezire națională, care să catalizeze trezirea…

Loading


CERTITUDINEA TV. Civilizația amăgirii

Ediția din 17.07.2024 a emisiunii COLOCVIILE ARS VERBA Tema emisiunii: Civilizația amăgirii Invitat special: Ioan ROȘCA Invitat permanent: Miron MANEGA – certitudinea.com Realizator: Daniela GÎFU

Loading


Un popor fără valori identitare este ca o broască țestoasă fără carapace

Autor: MIRON MANEGA Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 166 EXCELENȚELE VOASTRE, autorități, diplomați, ziariști, fețe bisericești și oaspeți de suflet Vă mulțumim că sunteți aici, validând astfel importanța unui eveniment pe care noi îl declarăm istoric. În același timp, vă felicităm. Nu e puțin, într-o viață de om, să fii martor la un asemenea eveniment:…

Loading


Malformația catolică papa Francisc și cavalerul creștinătații, monseniorul Carlo Maria Viganò

Gen. Aviator RADU THEODORU Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 166 Domnul, sau mai puțin domn, Jorge Mario Bergoglio zis papa Francisc, un fel de malformație produsă de Conciliul „Vatican II”, opera magistrală a Ocultei financiar-economice sioniste, antiHristice, mesianicul stindard al globalizării sub care au clocit și puiat nevinovatul „Covid 19” cu dictatura sanitară adiacentă, milostiva…

Loading