Autor: MIRON MANEGA
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 192
Vânătoarea de antisemiți a intrat în linie dreaptă. Nu numai în România, ci în toată Europa. Ba chiar și în lume. La noi a început în 1989. Tiptil, pieziș, pas cu pas, picătură cu picătură, până în 2015, cînd a izbucnit în toată „splendoarea” ei, prin Legea 217 („Legea antilegionară”).
Absurditatea etnocidară a represiunilor juridice care a urmat nu e depășită decât de inconștiența antiromânească a parlamentarilor care le-au votat. Ultima lege „Vexler” (Plx 168), contestată la CCR de Partidul S.O.S. România și de președintele țării (ambele respinse) constituie, la scară istorică, un veritabil act de acuzare pentru cei 199 de deputați care au votat-o. Dar și de solvabilitate pentru cei 99 care au votat împotrivă.
Deputații mai au, totuși, o șansă: președintele Nicușor Dan a retrimis legea în Parlament. Poate – cine știe? – printre trădătorii sau inconștienții din rândurile celor 199, se vor mai găsi vreo 50 care să se fi răzgândit între timp. Cu toată unanimitatea strigătoare la cer a mercenarilor CCR.
Până atunci este de urmărit campania de vânătoare a institutului Wiesel și a presei aservite împotriva fioroșilor „antisemiți”, țintă predilectă fiind CERTITUDINEA și colaboratorii ei. Inutil să arăt că niciunul dintre acești colaboratori nu este antisemit, sau antimaghiar, sau antirust, în niciunul din sensurile definiției corecte (etnic, religios, rasial etc.). Dar niciunul nu subscrie la cotropirea alogenă a poporului român, indiferent dacă acești cotropitori sunt ruși, unguri, chinezi, eschimoși sau evrei. În acest sens, vreau să precizez că revista CERTITUDINEA nu este o formă de rezistență împotriva diverselor agresiuni (inclusiv economice), ci o mișcare de RIPOSTĂ. Este dreptul meu individual, comunitar, național, constitutional și istoric,să-mi apăr familia, casa, neamul, țara, de orice cotropire. Este un drept SACRU, pe care nu-l negociez cu nimeni…
«Nimic nu este mai imprevizibil decât trecutul» postula Orwell și avea dreptate. Trecutul este, într-adevăr, din ce în ce mai imprevizibil. Marii dictatori ai secolului XX au fost artizani ai redesenării ideologice a trecutului, Hitler și Stalin fiind campionii en titre ai „operațiunii”. Da, dar nu definitiv, căci mărturiile scrise ale victimelor au veștejit falsurile istorice. Mai ales la noi, prin „sfinții închisorilor” și supraviețuitorii adevăratului holocaust: holocaustul comunist.
Rescrierea istoriei continuă însă, în România, pe toate căile posibile: eliminarea sau estomparea, în curricula școlară, a istoriei românilor și înlocuirea ei cu istoria evreilor, rapoartele de monitorizare ale Institutului Wiesel, legile „mucles” privind abordarea chestiunii evreiești altfel decât „kosher” etc.
Și pentru că veni vorba, tocmai a apărut noul Raport de monitorizare al Institutului Elie Wiesel, intitulat, sugestiv, „Antisemitism și negarea Holocaustului în anul electoral 2024-2025”. Interesant este că subtitlul cărții, care se vrea un semnal de alarmă, se poate converti ușor într-un apel mobilizator: „Ne vom întoarce într-o zi” – titlul unei poezii de Radu Gyr. Doamne-ajută!
Un detaliu care mi-a atras atenția în raport este următorul pasaj: „Ziarul Lumina titrează în noiembrie 2024: «În această țară, românii șievreii au trait întotdeauna în armonie». Canalele media ale Patriarhiei Române au prezentat vizita făcută de ambasadorul Israelului în România, Lior Ben Dor, Patriarhului Daniel, și au folosit în titlu o afirmație a ambasadorului: «În această țară, românii și evreii au trait întotdeauna în armonie».
Scoasă din context, această afirmație pare să oculteze responsabilitatea României pentru Holocaust” – scrie în raport. În opinia mea, această declarație echivalează cu un autodenunț, din care rezultă fără echivoc că pe cei de la Institutul Wiesel (sau pe comanditarii lor) nu-i deranjează antisemitismul propriu-zis, ci prezumția că evreii și românii au trait în armonie, ceea ce le-ar submina sensul institutional. Adică, dacă între români și evrei nu au fost probleme, ce rost mai are INSHR-EW ? De ce mai primește bani și privilegii? Cum își mai justifică existența? Pe scurt, problema acestui institut cancerigen nu este antisemitismul românilor, ci românismul lor. Așa că, dacă-i vorbești de rău pe evrei ești antisemit, iar dacă spui că ne înțelegem bine cu ei subminăm holocaustul. Oricum si da-o, tot antisemit ești!
Rapoartele Institutului Wiesel au însă și o utilitate la care autorii nu se așteaptă. El pune la dispoziția tuturor statistici care nu-i avantajează de fel, din care rezultă foarte clar recrudescența fenomenului pe care ei îl numesc „antisemitism”. Rezultă că acest „antisemitism” este un fenomen organic, a cărui amplificare, confirmată de statistici, poate duce la încurajarea „antisemiților”, nu la înspăimântarea lor. Și atunci de unde mai facem rost de pușcării? Că nu încap toți „antisemiții” în ele… Iată ce scrie în finalul ultimului raport Wiesel: „O concluzie generală este faptul că, în perioada mai 2024 – aprilie 2025, am asistat, ca de altfel și în alte țări, la recrudescența mesajului extremist de dreapta. În România, aceste narațiuni extremiste au cuprins și manifestări specific antisemite, de eroizare a lui Ion Antonescu și a Mișcării Legionare”.
Mulțumesc INSHR-EW pentru statisticile și observațiile puse la dispoziție, dar nu pot să nu mă întreb: oare autorii raportului nu-și pun deloc problema cauzelor acestei situații? Chiar nu-și dau seama că toată avalanșa de legi restrictive privind dreptul la libera exprimare nu face decât să genereze antisemitism? Nu-și dau seama că discursul cel mai instigator la ură este chiar al celor care inițiază legi împotriva „discursului instigator la ură”, respectiv Federația Comunităților Evreiești din România, prin Silviu Vexler, și Institutul Wiesel, prin Alexandru Florian?
Iar faptul că INSHR-EW a obținut statutul de „jandarm” al platformelor online (notificator de încredere), statut cu care se și laudă, nu face decât să-i enerveze pe „postaci” și să-i facă să treacă și ei în tabăra„antisemiților”: „INSHR-EW a obținut în luna noiembrie 2024 statutul de notificator de încredere, statut care permite institutului să notifice platformele online cu privire la conținutul ilegal, cu caracter antisemit și negaționist, din mediul online românesc. Notificările transmise de către notificatorii de încredere trebuie tratate cu prioritate de către platformele online. Această procedură face parte din Regulamentul european privind serviciile digitale (DSA) și are ca scop combaterea conținutului ilegal online, cum ar fi discursurile de incitare la ură sau negarea Holocaustului”.
Spuneam că revista CERTITUDINEA și colaboratorii ei sunt o țintă predilectă a rapoartelor Elie Wiesel de monitorizare a „antisemitismului”. În contextul evidenței strigătoare la cer că România este victima unei cotropiri alogene fără precedent și în deplin acord cu propria conștiință, consider această atenție specială un titlu de onoare. Iar cititorilor pasivi ai publicației, le-aș adresa următorul apel, parafrază la cuvintele lui Mihai Viteazu: „Treziți-vă dracului o dată, că ați murit destul!”.
___________________________________
„Antisemiții” de la CERTITUDINEA
Extras din „Raportul de monitorizare a antisemitismului” 2024-2025
[…] Revista Certitudinea a continuat să publice nestingherit narațiuni antisemite și să fie distribuită la chioșcurile de ziare. De exemplu, Certitudinea, nr. 179 / 7–21 ianuarie 2025, conține mai multe articole cu conținut explicit antisemit.
Unul dintre ele, semnat de senatorul SOS România Dumitru Manea (Miron Manega), se numește „Chestiunea evreiască”. Articolul redă un text antisemit scris de Mihai Eminescu, în care poetul propagă narațiuni conspiraționiste clasice, precum aceea că evreii îi otrăvesc pe români cu alcool, că domină economic țara și că nu există antisemitism, ci, din contră, „drepturile câte nu le au, nici nu le merită (evreii)”.
Autorul folosește acest text pentru a-și justifica propriul antisemitism, susținând despre evrei că sunt un popor care „refuză orice fel de integrare în țările care îl găzduiesc”. Într-un alt articol, autorul se întreabă retoric:
„Am primit vreodată ceva de la evrei? Că de dat, le dăm într-una, de 35 de ani, și ce n-am dat noi ne-au luat ei. De fapt, ne-au luat tot, până și libertatea de exprimare. Ce să le mai dăm?..”
În același spirit, este publicată versiunea cea mai controversată a poeziei Doina a lui Eminescu, îngroșând pasajele explicit antisemite și xenofobe pentru a le evidenția.
Alte articole antisemite sunt semnate de Ioan Roșca, autorul frescei antisemite, și de Vasilică Militaru – președintele Asociației ultranaționaliste „Neamul Românesc” […].
