Autor: DAN NEGRU

Un iranian are o statuie în centrul Bucureștiului. Persanul ăsta e mai valoros decât toți politicienii lumii laolaltă… Într-o lume cu 8 miliarde de oameni, conflictele nu pornesc de la majoritate, ci de la câțiva care aleg puterea, manipularea și spaima. Omar Khayyam a trăit acum o mie de ani, iar în Orient, la el acasă, oamenii se certau și se luptau… la fel ca azi! Judecăm națiunile după oamenii greșiți. Să-i judecăm pe iranieni după Omar Khayyam, pe ruși după Dostoievski, pe americani după Hemingway sau pe chinezi după Lao Tzu.
Un punct pierdut e lumea, în haosul imens
Toată știința noastră: cuvinte fără sens!
Om, pasăre și floare sunt umbre în abis
Zadarnic este gândul iar existența – vis.
Omar Khayyam
![]()