Deschid documentele de urmărire informativă ce-l privesc pe Cezar Ivănescu cu acest început. Este minor, elev în clasa a X-a a unui liceu din Bârlad, hotărât a comite unele acte de insurgență față de regimul comunist şi de ocupație din România acelor ani.
Anul 1958 a fost socotit „oficial” anul retragerii trupelor sovietice de pe teritoriul României, conform lucrării „1958. Plecarea Armatei Roșii din România – între mit și realitate –“ de căpitan Petre Opriș (publicată în Anuarul Marinei Române 2002, la Editura Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța)
Totuși, din datele ce reies din memoriile lui Nikita Sergheevici Hrușciov menționînd, în acest an, staționarea unor forțe „nesemnificative” din punct de vedere militar pe teritoriul României, documentele românești existente indică, dimpotrivă, o masivă alcătuire a „Armatei mecanizate independente sovietice”, staționară mai ales prin deținerea, în Dobrogea, a unor depozite de păstrare a „munițiilor și combustibilului”.Forțe militare sovietice își dispuneau unitățile în toată țara: Banat (Timișoara, Arad, Radna și Lipova), Muntenia (Argeș, Ploiești, Prahova), zona Constanței, Focșani, Râmnicu-Sărat, Brăila și Galați etc. Pe scurt așa cum se știe, prezența Armatei Roșii pe teritoriul României era o realitate de necontestat.
Documentele ce urmează fac parte din prima urmărire informativă a lui Cezar Ivănescu, în acei ani înnegurați ai ocupației sovietice, când fiecare gest era interpretat politic, când un singur cuvânt socotit subversiv putea arunca pe oricine în închisoare. Acțiunile precipitate ale Securității și comentariile din rapoarte, absurda dirijare informativă „pe două linii”, graba cu care lucrătorii operativi pornesc la o mulțime de măsuri cu agenți, informatori și ofițeri, reflectă spaima care domnea în rândurile Securității în era comunismului ce înflorea în România cu tancurile sovietice la căpătîi.
Astfel, serviciile secrete ale României se grăbesc să hotărască propuneri de arestare pentru un grup de elevi care, cu elanul vârstei, își riscau libertatea printr-un gest de frondă față de armata de ocupația din România, recitînd poezii cu conținut „naționalist” ale poetului bârlădean George Tutoveanu (pus la index după 1945 de către regimul represiv care se instaura în România) și cântând „Deșteaptă-te române” . Informatorii (care cu siguranță erau recrutați tot dintre minori) nu-i ajută pe ofițerii de Securitate, alcătuind rapoarte mai degrabă formale și cu toate acțiunile întreprinse între mai 1959 și iunie 1960 întreaga chestiune se „răcește”, deși elevul Cezar Ivănescu își continuă, în felul său, acțiunile destabilizatoare.
Ca și Mihai Ursachi, care își începe discursul insurgent la 19 ani, Cezar Ivănescu o va face în aceeași epocă, în numele aceluiași ideal, la o vârstă și mai fragedă. Evident, cei doi nu se cunoșteau încă.
IOANA DIACONESCU
