
AUTODENUNȚ. Eu, „fascistul legionar”…
Acest număr din CERTITUDINEA reproduce în proporție de aproape 70% numărul 171, cel care a costituit principalul cap de acuzare în dosarul de suspect/inculpat al bărbatului care, conform linșajului mediatic fără precedent (peste 50 de platforme media, plus știrile transmise de majoritatea televiziunilor) „distribuia ziare legionare la sfințirea Catedralei Neamului”.Acest număr reprezintă, de fapt, capul de acuzare al publicației împotriva Jandarmeriei, Poliției Române, Ministerului Afacerilor Interne și al tuturor instituțiilor care suprimă dreptul la liberă exprimare.
Este, ca și Procesul verbal de inculpare a Dianei Iovanovici Șoșoacă, un autoflagrant la o posibilă judecată de apoi a poporului român împotriva Statului-Jandarm. Și poate că va fi nu o judecată de apoi, ci o judecată de ACUM, care a și început.
Iar dovada concretă, invocată de Poliție ca probă a acuzării împotriva noastră (dar invocată și de noi, ca probă a acuzării împotriva lor), este numărul 171 al revistei CERTITUDINEA, pe care îl reedităm, așa cum am spus, în proporție de aproape 70%, în cadrul acestei ediții. Pentru judecata publică versus judecata Statului-Jandarm. Am păstrat aproape integral paginile 1,2,3,4,5,6,8,10, care sunt relevante în cazul „ziarul fascist de la Catedrală”.
În prezentarea acestui caz, pe site-ul Digi24.ro (ca și pe altele, vreo 50), sunt folosite formule lipsite de logică, precum „bărbatul a fost prins în timp ce distribuia ziare cu caracter fascist”. Mă întreb: cum să prinzi pe cineva care nu fuge? Expresia este preluată din limbajul polițienesc cel mai primitiv…
Rămân la părerea exprimată de nenumărate ori în spațiul public și chiar de la tribuna Senatului: peste 90% din jurnaliștii români de astăzi sunt fie mercenari, fie idioți utili, fie idioți inutili. Cu precizarea că 10% e un procent bun! Așa că nu-mi rămâne decât să mă autodenunț: dacă a-ți iubi neamul și țara mai presus de Uniunea Europeană, dacă a-ți iubi istoria, identitatea și valorile ei mai presus de valorile impuse cu forța de alții, înseamnă să fii „fascist legionar”, da, sunt un „fascist legionar”!
MIRON MANEGA
DIN SUMAR
● MIHAI EMINESCU, expulzat din sediul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, al cărei simbol era!
● MIRON MANEGA. AUTODENUNȚ. Eu, „fascistul legionar”…
● DENIS BUICAN. Frântură de soare, spărtură de flaut
● MAGDA URSACHE.Un animal marin, care trăiește pe uscat și vrea să zboare…
● Prof. univ. CORVIN LUPU. Trădători și defectori
● DUMITRU IONCICĂ. Atacul slavilor asupra limbii române
● DAN CULCER. Cine?
● CONSTANTIN 7 GIURGINCA. Arhivele transcendente. Izvoare mitologice de la începutul timpurilor în toponime românești
● NAGY ATTILA-MIHAI. Meditațiile unui secui. Ungaria mică” a salvat maghiarimea de la dispariție
● FLORIN BĂLĂNESCU. Interviu cu un fost legionar: Mihai Scutaru
● Ieromonahul NEOFIT. Dăinuirea nu e doar o semnificație de dicționar, ci o realizare de sine și de noi
● Prof. Univ. PAMFIL DRĂGHICI. Singurătatea iadului
● SERGIU ANDON. Funcția socială a muribunzilor
● DAN DIACONU. „Decența” voastră de azi va fi blestemată de generații întregi
● RADU ILIESCU. Nebunul
● ADRIAN SEVERIN. Alegerea stăpânului este ultimul drept de care dispune omul liber înainte de a deveni slugă
● Col (r) MARIN NEACȘU. Nu știm cum s-a format poporul român, dar știm cum va pieri
● Conf. Univ. ALEXANDRU AMITITELOAIE. Cui îi e frică de Mișcarea Legionară?
● MIRON MANEGA. CHINA CONTEMPORANĂ de la Mao Zedong la Xi Jinping
● DUMITRU IONCICĂ. Genetica umană și mafia Big Pharma
● ADRIAN ONCIU. Pentagonul, rămas fără frâne
● KAMALA HARRIS, această Elena Lasconi a Statelor Unite
● DIANA ȘOȘOACĂ de la Moscova la Beijing
● IN MEMORIAM Mihai Vinereanu. A plecat din lumea celor vii, în lumea celor eterni
● Conf. Univ. ALEXANDRU AMITITELOAIE. Vai, ce isterie și țipăială pe sorosiști!
● MIHAI MAXIM. O întâlnire cu seniori ai literaturii române
● MIRON MANEGA. Deraierile din Ministerul Transporturilor. Adrian Găvruță, un consilier de coșmar
● DANIELA GÎFU. Dincolo de bocet…
● ION TELEANU. Sorin Grindeanu a pompat 2.000.000 de euro în două spitale CFR pe care le va da gratis baronilor locali
● VASILICĂ MILITARU. Domnule ministru Predoiu, l-ați arestat pe Seneca?
● ALESANDRU ANGHEL. „Fascism” la Catedrală? Ion Cristoiu, singurul om de presă care a luat apărarea revistei CERTITUDINEA
● LUCIAN CIUCHIȚĂ. Urechile lui Buddha și surzenia puterii
● MIRON MANEGA. Radu Gyr și conclavul haitelor
● Dimensiunea spirituală a Mișcării Legionare în raport cu Fascismul și Nazismul
● DIANA IOVANOVICI ȘOȘOACĂ: „Radu Gyr a fost un erou al neamului românesc, nu un criminal de război!”
![]()