Autor: IURIE ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 216

Nu împărtășesc ideologia gândirii lui Iurie Roșca. E un personaj controversat, considerat, până nu demult, un agent al propagandei ruse, ceea ce s-a dovedit a nu fi, apoi un anarhist fără soluții concrete, ceea ce pare a fi, iar peste toate un trădător al mișcării unioniste din Basarabia, ceea ce nu s-a dovedit încă. Poate doar în termenii părăsirii „unioniștilor”, pe care Iurie Roșca îi considera falși unioniști.

Consider însă că, indiferent dacă e sau nu ceea ce i se impută a fi, vocea lui merită ascultată, fie și pentru faptul că pune la încercare gândirea auditorilor și deschide perspective noi de abordare a unor subiecte și teme tabu. Iar Aleksandr Dughin nu este nici el un personaj oarecare. Așa că voi da curs acestui serial palpitant, indifferent cât de „curat” este el din punct de vedere ideologic. (Miron Manega)

_____________________________________

Acest articol este rodul unor reflecții și observații îndelungate timp de ani de zile, timp în care am încercat să înțeleg mai bine figura filosofului rus Aleksandr Dughin atât în sensul pătrunderii operei sale, cât și a naturii relațiilor sale cu regimul Putin și cu cercurile intelectuale disidente din Occident. Personal nu mai comunic nici cu el, nici cu anturajul său de la Moscova, nici cu personajele din rețeaua internațională afiliată acestui brand încă din 2023 […].

Acum, însă, consider că a venit momentul să revin cu o serie întreagă de precizări care să limpezească lucrurile legate de Dughin, care este văzut de către unele cercuri anti-Sistem ca un fel de far al rezistenței antiglobaliste. Altfel zis, a venit timpul să smulgem masca de onorabilitate de pe cel pe care l-am considerat și eu nu doar un autor redutabil, dar și un om integru, dedicat total cauzei propriului popor și idealurilor tradiției creștine milenare […].

Voi expune cu precizie o serie de momente care s-au succedat din 2013 și până în prezent pentru a ordona informația într-o manieră coerentă, ce va permite pătrunderea în „labirintul Dughin”. Asta pentru că găsesc extinderea rețelei respective ca fiind poate cea mai reușită penetrare a cercurilor intelectuale franceze (și, evident, din alte țări) ce se opun hegemoniei SUA și globalismului în ansamblul său. Am putea spune și așa. Vom examina cum funcționează „soft power” în cazul „statului profund” din Rusia. Dar să le luăm pe rând, recurgând la expunerea cronologică a evenimentelor.

2 mai 2013. La Chișinău, capitala țării mele, Republica Moldova, are loc lansarea cărții mele „Moldova — partea care a devenit întreg. Despre Ideea Națională ca Forță Unificatoare”. Evenimentul a avut loc în aer liber, cu un public select și numeros, cu vorbitori din mediul academic, politic și de experți, în fața sediului Universității Populare, care este un grup de reflecție, o școală de pedagogie națională și o editură, instituție pe care o creasem după 2009.

3 mai 2013. Primesc un apel telefonic din partea lui Victor Odolsky, fost colonel al serviciului de informații aflat la pensie de vreo 20 de ani, care participa cu regularitate la toate evenimentele publice pe care le organizam: lansări de carte, mese rotunde, conferințe de presă. Îl știam ca pe unul dintre simpatizanții mei și nu mi-am pus problema trecutului său de ofițer KGB. Victor mi-a spus că vrea să vină la mine cu un concetățean de-al nostru stabilit la Moscova, care vrea să ceară câteva exemplare de carte lansată în ajun. Am acceptat fără ezitare, mai ales că toate cărțile editate de mine erau oferite gratis tuturor doritorilor.

4 mai 2013. Victor Odolsky și-a făcut apariția în biroul meu, fiind însoțit de un domn de o vârstă de circa 45 de ani pe nume Roman Răileanu (numele de familie s-ar putea să se scrie și astfel: Railean). El mi-a cerut câteva exemplare ale cărții mele, inclusiv una cu autograf pentru Aleksandr Dughin. La acea oră deja citisem câteva cărți ale acestui autor. L-am întrebat dacă îl cunoaște personal pe Dughin, iar el mi-a spus că nu-l cunoaște, în schimb este prieten cu unul dintre consilierii acestuia, un anume Aleksandr Bovdunov. Am mai aflat de la el că acest consilier al filosofului rus cunoaște foarte bine limba și cultura română.

Peste câteva zile primesc un apel telefonic de la Roman Răileanu, care era deja la Moscova. Acesta mi-a comunicat că profesorul Dughin a citit cartea mea, care i-a plăcut foarte mult și că ar dori să facă cunoștință personal cu mine. Roman mi-a propus să vin la Moscova, ceea ce am și făcut.

Așadar, am ajuns la Moscova, Roman Răileanu m-a găzduit în apartamentul său sau poate al surorii sale (destul de luxos, de altfel), iar spre seară ne-am întâlnit cu profesorul Aleksandr Dughin însoțit de Aleksandr Bovdunov.

În acea perioadă eram în căutarea unor abordări conceptuale de alternativă în raport cu hegemonismul imperialist american. Am fost încă din perioada sovietică un anticomunist convins, fiind angajat din plin în mișcarea de emancipare națională și de destrămare a URSS. Specificul acelui moment istoric era următorul. Oricine contesta regimul totalitar sovietic era în mod automat un adept al modelului occidental, cu toate libertățile acestuia care păreau atât de atractive de dincolo de Cortina de Fier. Și abia după vreo două decenii de după căderea URSS și obținerea Independenței am început să realizez care este adevărata esență a Occidentului, cum am fost colonizați sub aspect civilizațional, politic, juridic, economic și cultural, fiind transformați într-un spațiu care urma aceeași soartă ingrată a Lumii a Treia. Am scris despre acest fenomen o multitudine de articole și am publicat o serie de cărți, am avut nenumărate intervenții publice la TV și în cadrul unor reuniuni cu caracter academic.

Din perspectiva zilei de azi devine clar că tocmai din acest motiv am devenit interesant pentru centrele de putere de la Moscova. De vreme ce am devenit un contestator radical al tuturor formelor de expansiune ce ni se impunea dinspre Occident prin invazia corporatocraţiei și vasalizare, prin strategii de distrugere a tradițiilor naționale impuse de către SUA și UE, cineva din capitala Rusă a hotărât că este cazul să fiu integrat în sistemul lor de confruntare cu Vestul.

Prima discuție cu Dughin a fost una foarte cordială. Am constatat că am frecventat aceleași lecturi, împărtășim aceleași valori conservatoare și respingem în egală măsură hegemonismul american. Aș enumera aici câțiva autori la care ne-am referit atunci în discuția noastră. Am pomenit de René Guénon și Julius Evola care au excelat în critica modernității occidentale, a civilizației comerciale, a raționalismului cartezian și a antropocentrismului opac și autosuficient. Am trecut în revistă principalii autori ai Revoluției Conservatoare, Moeller van den Bruck, Carl Schmitt, Werner Sombart, Oswald Spengler, Martin Heidegger, Karl Haushofer, Ernst Jünger etc. Am căzut de acord că politicile neoliberale impuse de către instituții globaliste precum FMI, Banca Mondială și OMC au distrus economiile țărilor noastre. În acest sens recursul la școala de gândire protecționistă era o reacție firească în fața invaziei capitalurilor și mărfurilor străine care ruinau spațiul ex-comunist, transformându-l într-o economie de consum, furnizoare de resurse naturale și de forță de muncă ieftină. Tocmai citisem excelenta sa carte „Sfârșitul economiei”, inspirată în mare măsură de naționalismul economic teoretizat de către Friedrich List, Alexander Hamilton și alții.

Spre deosebire de Dughin, eu am avut destule rezerve față de soluția oferită de el pentru depășirea stării de subordonare a economiilor post-comuniste rechinilor economici occidentali. El făcea apel la teoria geografului Karl Haushofer , sau teoria „spațiilor mari„” (panregionalismul), o doctrină geopolitică a perioadei interbelice. Aceasta susține că, pentru a supraviețui dominației economice globale, statele trebuie să se organizeze în blocuri economice și politice autosuficiente (autarhice), conduse de marile puteri. De aici și pan-eurasianismul lui Dughin. Eu, însă, căutam soluții de protejare a economiei unei țări mici într-un spaţiu imens, care ar fi înghițit în totalitate mica mea țară, transformând-o din nou într-o periferie. De altfel, am conceptualizat viziunea mea asupra economiei într-o lecție academică, rostită la Academia de Științe a Moldovei la 23 iulie 2013 și intitulată „Republica Moldova: de la independența politică spre independența economică”.

Însă cea mai sensibilă parte a conversației mele cu Dughin din mai 2013 a fost legată de cultura română. Am fost foarte impresionat să descopăr că profesorul de la Moscova cunoaște foarte bine opera filosofului Lucian Blaga, a istoricului religiilor Mircea Eliade, a unei serii de gânditori, scriitori, dar și figura lui Corneliu Zelea Codreanu și rolul Mișcării Legionare în contextul mișcărilor de dreapta din acea epocă.

Discuția cu profesorul Dughin mi-a dat o satisfacție aparte. Aveam în față un intelectual de mare calibru, cu care mă puteam întreține ore în șir la un nivel foarte elevat. Iar în acel moment tocmai asta îmi lipsea. La Chișinău nu găseam un interlocutor de aceeași anvergură intelectuală.

La acea întâlnire i-am propus lui Dughin să traduc lucrarea lui, „A Patra Teorie Politică”, pe care o găseam foarte interesantă pentru dezbaterea de idei pe marginea identificării unor teorii politice ce ar depăși paradigmele comunistă și liberală. Așa am inițiat colaborarea noastră care a durat un deceniu.

(VA URMA)

Sursă: arcaluinoe.info.ro