Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 204

Da, a apărut un nou cal troian, o nouă formă de antiromânism cultural, mai pervers și mai periculos decât atacurile directe. Se numește Asociația Anti-Miorița și a trecut deja la acțiune, demarând o campanie publică și chiar trimițând către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice o petiție… reformatoare. Care cere, nici mai mult, nici mai puțin, „scoaterea din programa școlară preuniversitară a baladei Miorița”.

Scrie în petiție, ca justificare a demersului: „Miorița generează confuzie la o vârstă fragedă de formare a individului, denaturându-i acestuia percepția corectă a unei atitudini responsabile și reperele unui caracter bazat pe verticalitate. Balada trebuie studiată în cadrul programei universitare și aprofundată corect atunci când atât capacitatea cognitivă a studentului este cea optimă, cât și valorile personalității și discernământul său sunt deja dezvoltate”. 

Nu, doamnelor și domnilor semnatari, confuzia nu vine de la „Miorița”, ci de la profesorii care o predau, ale căror victime v-am considera și pe dumneavoastră, dacă v-am acorda circumstanța nevinovăției. Dar nu v-o acordăm! Demersul dumneavoastră nu e câtuși de puțin spontan sau de bună credință. Este minuțios elaborat și instrumentat cu o precizie demnă de o cauză cinstită.

În privința „misiunii” asumate prin această campanie toxică, Asociația Anti-Miorița explică: „De-a lungul timpului, poporului român i s-a inoculat conceptul de acceptare a Invidiei, Resemnării, Lașității și Sacrificiului. Acest fapt ne aduce un real prejudiciu de mentalitate, evoluție și moralitate. Propunem înlocuirea acestui neajuns cu adevărate valori reformatoare precum Responsabilitate Civică, Curaj, Asumare, Unitate, Respect și Empatie. Campania pe care o desfășurăm are ca obiectiv scoaterea din programa școlară preuniversitară a baladei Miorița și a celorlalte opere care asigură continuitatea și perpetuarea principiilor acesteia. Considerăm că balada va putea fi studiată și aprofundată corect în cadrul studiului universitar, când atât capacitatea cognitivă a studentului este cea optimă, cât și valorile personalității și discernământul său sunt deja dezvoltate. Din punctul de vedere al științei literaturii, valorile baladei sunt discutabile, sărace în noțiuni lingvistice sau redundante în contextul necesităților educației moderne. Ele permit sădirea la vârste fragede, prin puterea unui exemplu nociv, cu caracter contagios, a principiilor imorale enunțate mai sus”.

Doamne! Câtă grijă pentru înțelegerea și aprofundarea baladei în instituțiile universitare, unde nu se învață nici materiile de specialitate cum trebuie! Câtă abnegație pentru distrugerea unui sistem de valori „eronat”, și „reformarea viziunii individului asupra propiei condiții, prin promovarea de valori precum Responsabilitate Civică, Asumare, Curaj, Respect, Unitate și Empatie”.

Acest scop, astfel declarat, va fi realizat prin îndeplinirea următoarelor obiective: „1. modificarea și actualizarea acelor elemente care alcătuiesc programa de învățământ, care au un impact major asupra personalității copiilor; 2. promovarea ideilor cu potențial reformator, lider de opinie și emițător de inițiative ale comunității, cadru de întruniri; 3. organizarea și promovarea de acțiuni cu caracter colectiv care au drept scop sublinierea importanței individului cetățean activ, liber, creativ și responsabil în contextul realității sociale actuale”.

Limbajul „forestier” folosit în proiectul „Anti-Miorița” pare extras din Directivele PCR ale unei perioade care pare că se repetă. Și chiar se repetă, sub forma neomarxismului actual, care ne invadează dinspre Uniunea Europeană, după ce am trait 60 de ani sub povara marxism-leninismului dictat de Uniunea Sovietică. Am răspuns avant la lettre la problemele ridicate de acest proiect toxic, care a funcționat mascat și în vremea comunistă. Răspunsul meu de atunci la problemele ridicate acum s-a numit „Marea manipulare prin balada «Mioriţa»” și a fost publicat pe la începutul anilor 1990. Semnatarii petiției „Anti-Miorița” nu se născuseră. S-au născut mai târziu, în spălătoria de creiere.

Înainte de toate vreau să fac o precizare: balada Miorița are două niveluri de înțelegere: unul este esoteric (pentru inițiați), care presupune, într-adevăr, niște cunoștințe profunde și subtile (care nu se predau astăzi în nicio școală, fie ea preuniversitară sau universitară), și altul exoteric, accesibil publicului larg. Am ales, pentru lămurirea cât mai cuprinzătoare a problemelor ridicate de Miorița, acest din urmă nivel (exoteric), pe care prezumăm că-l pot înțelege și „anti-mioriștii”. Așadar…

Marea manipulare prin balada «Mioriţa»

„Scoateţi Mioriţa de pe drapel!” – spunea, într-o emisiune tv, Florin Chilian. Avea şi nu avea dreptate. Mai mult n-avea. De ce? Şi el, ca şi alţii mai mărunţi, sunt victimele unei colosale manipulări istorice, denumită – ba chiar „branduită” în acest sens – fatalism mioritic. O formidabilă demonstraţie de iluzionism, făcută cu toate obiectele la vedere (fără „preparaţie”, cum ar spune Iosefini), dar în care privitorul vede ce-i arată iluzionistul.

Cică blestemul naţiei noastre e filosofia acestei minunate balade. Fals! Ar fi bine să fie aşa – din motivele pe care am să le prezint – dar nu e aşa! În Mioriţa nu se scrie sau nu se spune nimic din ceea ce i se atribuie. Ciobanul nu se lasă ucis de confraţi decât în minţile noastre manipulate. În graba lecturii, uităm să citim un vers de o importanţă fundamentală: „ŞI DE-A FI SĂ MOR”…

Să recitim povestea, care e foarte simplă şi foarte explicită din punct de vedere epic… Aflăm din primele şase versuri că trei ciobani se „deplasau” cu turmele „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. Ni se spune apoi cine sunt ciobanii: „Unu-i Moldovan,/ Unu-i Ungurean/ Şi unu-i Vrâncean”.

Urmează conflictul: „Iar cel Ungurean,/ Şi cu cel Vrâncean,/ Mări se vorbiră,/ Ei se sfătuiră/ Pe l’apus de soare/ Ca să mi-l omoare/ Pe cel Moldovan,/ Că-i mai ortoman/ Ş’are oi mai multe,/ Mândre şi cornute,/ Şi cai învăţaţi/ Şi câni mai bărbaţi!”…

Să facem un stop cadru! Aşadar, ciobanul Moldovan e mai „ortoman” şi „are oi mai multe, mândre şi cornute”. Se presupune aşadar că era un om gospodar, deci activ, practic, concret, unul care făcea „zootehnie” performantă în aceleaşi condiţii cu ceilalţi doi. Subliniez: performaţele lui „ciobăneşti” erau aici, pe pământ, nu în plan metafizic. Era, cu alte cuvinte, cel mai vrednic (sau cel mai „şmecher”, ca să ne exprimăm în termeni pe care să-i poată înțelege și „anti-mioriștii”! Aşa cum se întâmplă în viaţă (şi în filmele cu personaje pozitive şi negative), prosperitatea Moldovanului generează în ceilalţi doi sentimentul omenesc numit invidie. Incapabili să fie la fel de „şmecheri”, aceştia nu pot rezista „concurenţei” decât eliminându-l, ceea ce se şi hotărăsc să facă: „Mări se vorbiră,/ Ei se sfătuiră/ Pe l’apus de soare/ Ca să mi-l omoare”… 

Abia aici apare în ecuaţie mitologicul, intervenţia divină. Prin vocea oii, care i se adresează direct, avertizându-l: „Stăpâne, stăpâne,/ Îţi cheamă ş’un câne,/ Cel mai bărbătesc/ Şi cel mai frăţesc,/ Că l’apus de soare”… etc.
Iar ciobanul care, cunoscând limba „fiarelor”, avea, se vede treaba, ceva abilităţi transcendentale, o aude, o înţelege şi-i spune: „Oiţă bârsană,/ De eşti năzdrăvană/ ŞI DE-A FI SĂ MOR / În câmp de mohor,/ Să spui lui Vrâncean/ Şi lui Ungurean…” 

Aici se află cheia întregii mistificări. Versul „ŞI DE-A FI SĂ MOR” a fost omis, fie din prostie, fie din neatenţie, fie cu intenţie, în toate exegezele despre fatalismul mioritic al naţiei. Fatalism care a fost virat, prin interpretare şi inducţie, spre obedienţă, spre lipsa de coloană vertebrală a ciobanului (şi a noastră, prin extensie istorică). O fi adevărată lipsa de coloană vertebrală în ceea ce ne priveşte, dar asta n-are legătură cu Mioriţa. Modelul propus de baladă e cu totul altul, e invers! 

Mioriţa este un testament. Într-un testament i se spune legatarului (oiţei bârsane, în cazul de faţă) ce să facă în caz că el va muri. Dar nu e testamentul unuia care se va lăsa ucis, e testamentul unui bărbat care pleacă la luptă. Spun asta pentru că e puţin probabil ca un individ care şi-a dovedit calităţile practice, luptându-se să fie cel mai vrednic pe domeniul lui de referinţă (cel mai „ortoman”), să fie dispus a ceda totul pentru o supoziţie postconcepută în secolul XX. E ilogic. Dacă acest lucru ar fi fost exprimat în textul baladei, era altceva. Dar NU A FOST EXPRIMAT nimic în acest sens! Scrie doar atât: „şi de-a fi să mor”. Unde scrie că n-a luptat? Nu scrie. Ba chiar există variante ale Mioriţei – mai rudimentare ca expresie artistică – în care ciobanul chiar luptă şi chiar îi învinge pe ceilalţi doi. În forma de faţă, esenţializată, Mioriţa este un testament. Într-un testament ţi se spune ce să faci „după” și „în caz că…”, nu „înainte de”. Şi dacă tot e să interpretăm, propun următoarea întrebare: ce motive ar fi avut ciobanul să nu lupte pentru a-şi apăra averea, de vreme ce s-a luptat ca s-o facă? Motivul, dacă există, e în mentalitatea sau în laşitatea noastră. Preferăm să aruncăm pe seama unei fatalităţi istorice propria blazare sau neputinţă, ca să scăpăm de responsabilitatea morală a faptului. Şi l-am transformat pe cioban într-un fel de „acarul Păun” al vinovăţiei noastre.  

În fapt, ciobanul din Mioriţa nu numai că nu se lasă doborât, dar nu acceptă nici moartea ca pe o înfrângere! O transfigurează în nuntă cosmică şi ne-o livrează ca model. Iar noi – ce-am înţeles? Că s-a lăsat omorât. De unde, până unde? El este învingătorul absolut, nu învinsul absolut. Chiar dacă e bătut, nu e învins. Nici în viaţă, nici în moarte!  

Mioriţa nu e un model fatalist. Nu e nici măcar un paradox. Paradoxali suntem noi, care înţelegem lucrurile cele mai elementare pe dos. Şi astfel, prin înlocuirea Mioriţei cu o clonă obţinută în laborator şi botezată cu numele originalului, s-a ajuns la confecţionarea unei întregi paradigme a obedienţei. Din cauza acestei mistificări (substituiri), am început să urâm Mioriţa, ale cărei sensuri şi semnificaţii ne scapă. Am ajuns să ne fie ruşine cu cea mai virilă, cea mai profundă şi cea mai complexă baladă a noastră. Şi una dintre cele mai frumoase din lume…

În consecinţă, aş relua mesajul lui Florin Chilian în următoarea formulă: „Daţi jos de pe drapel clona Mioriţei şi puneţi originalul!”