Articol apărut în revista CERTITUDINEA Nr. 87

Presa nu mai este demult a patra putere în stat. A fost dezarmată sau cumpărată de celelalte puteri în stat astfel încât, în momentul de față, cam 90% (sau poate mai mult) dintre jurnaliști sunt fie mercenari, fie idioți utili, fie animale dresate să muște pe cine comandă dresorul. Totuși vocea presei se mai aude din când în când. Am prezentat în numerele 84 și 85 ale publicației noastre un studiu de caz aflat în derulare și care, ni s-a părut nouă, este exponențial pentru tot ce înseamnă infracționalitate instituțională în România (principala cauză a fenomenului de devianță socială). Am să fac un rezumat…

Daniela Gîfu, cadru didactic la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și membră în Consiliul Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a devenit victima unei situații infernale, dar atât de meschine încât s-a jenat multă vreme să o facă publică. Mai exact, de 8 ani, colega noastră, care era și președintele unei asociații de proprietari, a fost hărțuită literalmente de un locatar al imobilului. Acesta se numește Daniel Stătescu și era (aici e cheia problemei!) director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Iași.  Nu intru în amănuntele seriei de abuzuri incalificabile comise de acesta sub acoperirea funcției politice, le-am prezentat déjà. Daniela Gîfu a încercat să rezolve problema pe cale instituțională, așa cum e normal într-o societate normală. Dar cum societatea nu mai e normală de mult, s-a adresat presei locale. Fără succes! În cele din urmă a apelat la colegii ei din UZPR, care au dat dovadă de o onorabilă solidaritate de breaslă. Includ aici, bineînțeles, și CERTITUDINEA, care a analizat cazul mai în detaliu, încercând o explicație a toleranței instituționale față de aceste abuzuri, precum și „tăcerea” presei locale. Am ajuns la concluzia că explicația consta în funcția de director executiv pe care o ocupă Daniel Stătescu la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași, instituție subordonată (sau interconectată) următoarelor foruri tutelare: Consiliul Județean Iași (președinte Costel Alexe), Primăria Iași (primar Mihai Chirica), Prefectura Iași (prefect  Marian Grigoraș), Ministerul Tineretului și Sportului (ministru Carol-Eduard Novak)…

Daniel Stătescu avea, cu alte cuvinte, protecție înaltă. Atît de înaltă încât putea face să tacă până și presa. Atrăgeam atunci atenția că, oricui i-ar fi făcut servicii acest ipochimen, de la purtat servieta până la procurat pipițe (cum se obișnuiește în mediul nostru politic), comportamentul lui public este atât de grobian încât îi compromite pe toți…

După apariția, în CERTITUDINEA a articolului „Deschideți ferestrele, să iasă mirosul de pește stricat!”, Daniela Gîfu a fost invitată la emisiunea „La un ceai cu Petru Frăsilă” de la TeleMoldova Plus, pentru a-și prezenta cazul. A fost picătura care a umplut paharul răbdării lui Daniel Stătescu care, furios, a trecut la represalii, atât împotriva lui Petru Frăsilă, cât și împotriva invitatei, mergând până la violență fizică. Într-o descindere în forță la imobilul de pe Stradela Florilor numărul 10, Daniel Stătescu, însoțit de avocatul Chicet Octavian Laurian (avocat suspendat din barou, având reputația, în presa ieșeană, de „monstrul în robă”), de soția proprie și de „reprezentanții” unui ziar local (BZI), au făcut „ședință de bloc” și au schimbat-o pe aceasta din funcția de președinte al asociației, punându-l în locul ei pe Stătescu…

A fost un abuz „inspirat”, se pare, prin care Daniel Stătescu s-a asigurat de un post de președinte (de locatari), deoarece la în Iași este acum vânzoleală mare la Consiliul Județean și la Primărie: președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, este anchetat într-un dosar DNA, iar primarul Neculai Chirica e inculpat într-un dosar DIICOT. Pe lista inculpaților se mai află city-managerul municipiul Iași, Gabriel Harabagiu, Florin-Claudiu Asimionesei – patronul publicației BZI („Bună Ziua Iași”) și mama sa Violeta Asimionesei, Irina Iacob – avocat, Gabriel Ghergheșanu – angajat al Primăriei Iași, Florin-Alexandru Mustiață – fost arhitect-șef al Primăriei Iași, Victor Gavriluță – inspector GIS Cadastru, Ionuț-Răzvan Costin – notar, Raluca Andriescu și Iulia Păduraru – notar. Așteptăm să vină și rândul  servanților din eșalonul doi.

Miron Manega

Loading