Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 141

Lipsa de unitate a noastră, a românilor de azi, e devastatoare, chiar și atunci când e vorba de temele sacre ale istoriei. Ca de pildă, în cazul evenimentelor de la Valea Uzului, când unii au încercat să confiște dreptul la atitudine, pentru capital de imagine, alții i-au criticat public pentru asta, uitând total, și unii, și alții, că scopul comun era acela de a repara o ofensă și un sacrilegiu aduse demnității naționale. O dispută meschină, ca în „Cercul de cretă caucazian”, piesa lui Bertold Brecht, în care două mame se certau pe trupul pruncului…

Repet ceea ce am mai spus și cu alte ocazii: din punct de vedere al instinctului comunitar, noi, românii, suntem inferiori până și câinilor maidanezi! Ei, maidanezii, se unesc în haită și latră la unison atunci când trece pe lângă ei un câine de rasă. De ce? Pentru că-l percep ca pe un pericol comun. E adevărat că după aceea se bat între ei dar, atunci, când pericolul e lângă ei, se aliază. Noi? Pentru pentru nimic în lume, deși suntem copleșiți din toate părțile de pericole. Mai am un exemplu, la care am fost martor: în urmă cu câțiva ani, când „Calea Neamului” celebra, sub Arcul de Triumf, data de 4 august, când Armata Română a eliberat Budapesta, a venit acolo și Cătălin Berenghi, cu un tricolor de care agățase, simbolic, două opinci (trimitere la gestul celor doi țărani români, caporalul Bivolaru și sergentul Iordan, care au ridicat, în 1919, pe catargul Parlamentului ungar, o opincă găurită). Mihai Târnoveanu l-a întrebat iritat: „Tu ce cauți aici?”. Cătălin Berenghi i-a arătat inscripția „Budapesta” de pe Arcul de Triumf, amintindu-i că fusese pusă la loc la presiunile sale civice. Și i-a mai zis ceva, cam de dulce, nu mai spun ce…

Nu, nu aceasta e „Calea Neamului”. Nicio victorie nu se poate câștiga așa. Atâta timp cât nu suntem în stare să salutăm gestul unui adversar, atunci  când acest gest ar putea fi și al nostru, atâta timp cât rămânem împărțiți în triburi și fiecare vrea să fie șef de trib, atâta timp cât ne certăm în tranșee când dușmanul e la o sută de metri de noi, România n-are nicio șansă.

Oare chiar nu putem învăța nimic de la evrei?