Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 156

Constantin Noica scrie că bunul simț al românului de odinioară era mai mult decât etică scrisă.
Unde putem surprinde acesta? Cred că cel mai bine în război. Cel mai cumplit coșmar psihologic pentru un soldat care a supraviețuit războiului, este imaginea privirii adversarului în clipă care e omorât: o privire care-l urmărește până la moarte, ziua și noaptea, în vise și în stare de veghe.

În fiecare om există acel punct sensibil pe care-l numim bunul simț, pe care-l atinge privirea disperată a omului pe care doar o clipă îl mai desparte de moarte. Acest bun simț e sensibilizat de moarte, atunci când viața și moartea se ciocnesc în sufletul omului care-și ucide adversarul, că să nu fie el ucis. Contrariile, viața și moartea, ridică bunul simț dincolo de litera eticii, în domeniul tragediei. Ca să ai bun simț, trebuie să ai sentimentul tragediei. Iar românul are acest sentiment receptat de bunul simț. El se poate observa chiar și rugăciunea soldaților români înainte de luptă, în timpul Primului Război Mondial: 

„Doamne, ajută-ne şi ascultă-ne ruga

Pe care o îndreptăm spre Cer,

Precum strămoşii noştri!

Nu da inamicilor noştri după faptele lor,

Ci, după îndurarea Ta,

Întoarce-i!

Înconjoară cu sfinţii Tăi îngeri pe Regele nostru,

Binecuvântează-i oastea şi poporul!

Întăreşte-ne cu puterea Crucii Tale,

Poartă-ne spada spre victorie,

Ca sub scutul Tău să ne salvăm Ţara

Spre mărirea Ta, Doamne!Cu noi este Dumnezeu!”