Poiana Brașov, 23-25 august

În perioada 23-25 august 2024, la Poiana Brașov, în Sala NATO a Hotelului Piatra Mare din Poiana Braşov, sevor desfășura lucrările Școalii de Vară a Partidului S.O.S. România.
Școala de Vară include conferinţe referitoare la momentul 23 august 1944 în istoria europeană (panelul de discuţii din 23 august), precum şi cu privire la dezvoltarea pe viitor a relaţiilor internaţionale ale României (panel de discuţii 24 august).
La conferinţă vor participa diplomaţi, profesori universitari, jurnaliști și analiști de renume care vor vorbi despre rolul României în încheierea celui de-al doilea Război Mondial după ce România s-a alăturat Aliaţilor şi a intrat în război împotriva puterilor Axei, precum și despre dinamica relaţiilor internaţionale în zilele noastre și despre rolul suveranismului în politica actuală.
În cadrul Școlii de Vară invitații vor putea vizita și un stand de carte de istorie, relații internaționale și studii de securitate.
Programul Şcolii de Vară
23 August
10.00. Cuvânt de deschidere – Preşedintele Partidului S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă
Prof. Corvin Lupu: „80 de ani de la lovitura de stat de la 23 august 1944”
Invitat surpriză: „Marea Resetare Planetară”
13.00 – 15.00. Pauza de prânz
15.00. Analistul Cozmin Guşă: „România sub mare presiune geopolitică. Patru provocări curente și un proiect care ne-ar putea salva”
Prof. Dr. Alexandru Amititeloae: „Subminarea caracterului național al statului român prin acte neconstituționale”
Prof. Florian Colceag: „Organigrama Ministerului Educației modelată pentru creșterea nivelului de performanță”
Jurnalistul Miron Manega şi artistul Adrian Naidin: „Conferinţă cu cântec”
Alţi invitaţi surpriză
24 August
10.00. Excelenţa Sa Dl. José de Jesús SOJO REYES, Chargé d’affaires al Republicii Bolivariene a Venezuelei în România: „Despre Suveranitate”
Petre Romoşanu: „Ieșirea din securism. Suveranismul poate salva democrația”
Dr. Calistrat Atudorei: „Câteva repere fundamentale ale Sistemului Internațional actual”
13.00 – 15.00. Pauza de prânz
15.00. Prof. Florian Colceag: „Modelul de țară cu proiectarea sutelor de programe coerente necesare”
Prof. Corvin Lupu: „Confruntarea dintre naţional-suveranism şi globalism, principala confruntare ideologică a milenului al III-lea”
Prof. Dr. Alexandru Amititeloae: „Cauze de neconstituționalitate a legislației ordinare și consecințele sale nocive asupra sistemului de drept”
Invitat surpriză: „Războiul Geoclimatic asupra României”
Alţi invitaţi surpriză
25 August
10.00 – 14.00. Cursuri de pregătire pentru consilierii locali ai Partidului S.O.S. România
Sala NATO, școală de vara a partidului SOS România, Cosmin Gușă…
Jalnic! Sa-ti fie rușine Diana Sosoaca!