Înțelesul curent al conceptului de „antisemit” reprezintă o fraudă semantică, o grosolană deturnare a proprietății termenului

Autor: ȘERBAN POPA

Articol apărut în CERTITUDINEA nr. 148

În pragul Armaghedonului pe cale de a fi declanșat de situația explozivă din Fâșia Gaza, este  timpul se înțelegem pe ce lume trăim. Și de ce !?

 Așa după cum (se) întreabă dl Ioan Roșca în serialul publicat în „Certitudinea” (serial care a depășit deja cincizeci de episoade), ne întrebăm și noi: combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? Răspunsul sussemnatului este: NU! Mai mult, antisemitismul nu folosește nici subjugării altor popoare.

Motivul este unul cât se paote de simplu: NU EXISTĂ ANTISEMITISM !

Și nu există antisemitism pentru că:

1) Într-un mod absolut FALS,  – pe baza definiției de lucru, adoptată de IHRA (Alianța Internaționala pentru Memoria Holocaustului) în 2016 – antisemitismul este consemnat în Legea Vexler,  DOAR doar prin raportare la evrei.

Astfel, atât Legea Vexler, cât și definiția IHRA afirmă că: „prin antisemitism se înțelege atât percepția referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor comunităților evreiești sau lăcașurilor lor de cult;”

Fără echivoc, așadar, din punctul de vedere al IHRA și al Legii Vexler, antisemitismul (ca doctrină, manifestare, sentimente, etc.) îi are, practic, ca obiect de referință DOAR pe evrei.

Dar, după cum bine știm, evreii (dacă ne referim strict la evrei) sunt DOAR un popor.

NU sunt o familie de popoare, cu atât mai puțin o rasă.

Ei, evreii, fac parte – alături de arabi, palestinieni, sirieni, irakieni, libanezi, iordanieni, egipteni, putând fi incluși aici și tunisienii, libienii, algerienii și marocanii – din familia străveche a popoarelor semite.

Prin urmare, a reduce antisemitismul, confiscându-l doar în beneficiul poporului evreu, reprezintă o fraudă semantică, o falsificare a adevărului științific prin omiterea grosolană a celorlalte popoare, la fel de semite ca și poporul evreu. O falsificare a adevărului științific care nu (mai) poate fi acceptată.

Căci, dacă folosim conceptul de antisemitism, el TREBUIE extins (și atunci se va vedea cu ce urmări) și asupra tuturor celorlalte popoare semite, înrudite cu evreii.

Altfel, fractura logică, neștiințifică (mai bine zis, antiștiințifică) a folosirii termenului de filosemitism/antisemitism doar cu referire la evrei este mai mult decât evidentă. Este axiomatică.

Drept urmare, față de cele de mai sus, consider că se IMPUNE renunțarea totală și definitivă la folosirea termenului de antisemitism, cu referire doar la la poporul evreu. Adică la evrei, ca urmași ai vechilor hebrei, fii ai lui Avraam. Și înlocuirea lui, a termenului de antisemitism, cu cel de  antievreism.

2) Într-un mod absolut INACCEPTABIL comunitatea științifică internațională refuză sau întârzie să facă cercetări aprofundate prin care să tranșeze definitiv episodul iudaizării khazarilor.

Al acelui popor cu origini, cel mai probabil, turco-mongole, întemeietor, pe malurile Volgăi și ale Mării Caspice, al unui imperiu, distrus defintiv de năvălirile tătare. Al acelui popor despre care – fiind iudaizat în masă (fapt contestat sau ignorat de  istoricii mainstream, istorici care accceptă totuși o iudaizare la nivelul elitelor khazare) – constatăm că se regăsește în „evreii” din răsăritul Europei: Rusia, Ucraina, Belarus, Polonia, România, posibil, parțial, Ungaria și, de asemenea, parțial, în Austria și Germania. „Evrei” care nu sunt urmașii celor 12 triburi avraamice, ci sunt urmași ai celui de „al 13-lea trib”,  cel khazar.

Prin urmare, potrivit celor de mai sus, cei pe care îi considerăm a fi evrei proveniți din răsăritul Europei nu sunt (în cea mai mare parte), etnic vorbind, evreii urmași ai „poporului ales”, ci khazari urmași ai khazarilor care au trecut, în secolele al VIII-IX, la religia mozaică.

Lucrurile stând astfel, fractura logică, antiștiințifică, a folosirii termenului de antisemitism cu referire la khazari (care NU sunt semiți), este mai mult decât EVIDENTĂ.

Drept urmare, față de cele de mai sus, o dată în plus, consider că se IMPUNE renunțarea totală și definitivă la folosirea termenului de antisemitism, cu referire la evrei. Atât în privința evreilor urmași ai vechilor hebrei, fii ai lui Avraam, cât și în cea a urmașilor khazarilor iudaizați.

Și unii, și ceilalți pot fi numiți iudaici câtă vreme coeziunea lor nu este etnică, ci ideologică, ca transpunere laică a religiei mozaice.

Având deci în vedere această dublă deturnare a proprietății termenilor, trebuie să renunțăm categoric la folosirea celui de antisemitism, conceput pe o  bază rasială/etnică, revelată religios.  Căci antisemitismul este un concept FALS, NEȘTIINȚIFIC și MANIPULATORIU care ascunde, ocultează, fondul problemei. În consecință, atunci când – indiferent de natura lor – abordăm probleme legate de o așa-zisă „chestiune evreiescă”,  TREBUIE să înlocuim, din mentalul nostru manipulat, așa-zisul semitism (respectiv antisemitism) construit rasial/etnic ca justificare a victimizării, cu conștientizarea existenței și funcționării operaționale a iudaismului (respectiv  a antiiudaismului). Conceptul de semit/antisemit a fost construit și „implementat” pe o bază ideologică și a avut/are ca țintă controlul economic, social și politic. O bază ideologică EXCEPȚIONALISTĂ și EXCLUSIVISTĂ justificată religios.

Fiindcă doar astfel vom putea înțelege de ce internaționalismul proletar, marxist, și globalismul financiar, fals neomarxist, sunt două fațete/variante ale aceluiași proiect. Și ne vom putea poziționa pentru a răspunde la punerea lui, a proiectului, în aplicare. Așadar, și în cazul rejectării de plano a inexistentului antisemitism – pentru a evita reacții previzibile – prima condiție ce trebuie îndeplinită  este aceea de a nu accepta nicio confruntare pe terenul ales de către celălalt.