Autor: MIHAI EMINESCU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 187

Să facem oarecum o sumă a acestei stări de lucruri, şi să vedem cum se desvoltă din ea suma de astăzi. Ce era în ţară la 1820? Boerii mari – boerii mici slujbaşi; ţăranii iobagi, cari stau sub ocrotirea acestora, fiind oamenii lor; clerul laic şi monastic. Aceştia nu stăteau sub autoritatea statului. Erau clase ale evului mediu, administrate de ele înşile.

Boerul era aproape autocrat pe moşia sa. Numai în grave cazuri penale – şi nici atunci tocmai – intervenea justiţia statului. Cine rămânea să fie administrat de stat? Două elemente neatârnate: 1) răzeşul, 2) negustorul şi breslele. Deci vedem că existau două clase neatârnate, una ţărănească, eşită din răsboinicii împroprietăriţi, alta burghesă.

Aceştia nu erau oamenii nimărui. Istoria celor din urmă 50 de ani, pe care mulţi o numesc a regenerăr ii naţionale, mai cu drept cuvânt s’ar putea numi istoria nimicirii răzeşilor şi breslaşilor.

Nimicindu-se însă talpa ţărei, era neapărat ca şi stâlpii să cadă. Au căzut şi boierii. O clasă este, într’un popor, un factor al armoniei societăţii, de aceea rău este c’au căzut răzeşii, rău c’au căzut breslele, rău c’au căzut boerii. Căci se vor vedea urmările. Se va vedea cum influenţele străine găsesc în falangele naţionale goluri din ce în ce mai simţitoare, cum funcţiile vieţii economice degenerează, cum artere străine intră în corpul nostru social, cum dispar clasele positive ale Moldovei, om cu om, clasă cu clasă, cum pământul românesc devine un teren de exploatare pentru industria străină şi proletariatul indigen.

(Mihai Eminescu, „Influenţa austriacă asupra românilor din Principate”, CONVORBIRI LITERARE, 1 August 1876 – fragment)