Autor: MAGDA URSACHE

Articol apărut în CERTITUDINEA nr. 183

Cică pe români i-ar otrăvi admirația față de  Eminescu, declarat „primul Ratat”. Și ce haz fără haz se tot face de poemul lui Marin Sorescu, Trebuiau să poarte un nume! „Acest tânăr cu ochi mari/ cât istoria noastră”, a scris Sorescu, nesocotind directivarea că istoria, cu suferințele, nenorocirile, izbânzile, amăgirile ei, trebuie uitată. Că oamenii care au murit pentru țară trebuie să fie din nou incriminați. Că se programează, de sus, ca identitatea etnică să dispară. 

Să recapitulăm spusele câtorva „înguști la minte”, ca Arghezi: „Eminescu este un Beethowen al graiului românesc”; ca Noica: „o conștiință de cultură des-chisă către tot”; ca Blaga: ideea Eminescu „este pentru noi, pentru neamul nostru, o idee forță”. C.D. Zeletin îl vede pe Eminescu „arzător pentru cele mai înalte”, totodată „drastic pentru micimea sufletească”. Așadar, conchide Theodor Codreanu: „Avem nevoie de Eminescu așa cum avem nevoie de aer”.

Bomboana pe coliva culturii românești a pus-o un influențăr, domnul Alexandru Florian, scoțându-l pe Eminescu vinovat pentru Holocaust. I-a replicat Eugen Simion: „cei care văd în Eminescu strămoșul xenofobiei românești ori nu știu să citească, ori nu citesc ce trebuie.” Iar analfabeți funcționali, care-l consideră pe Eminescu grosolan, impulsiv, libidinos și păros, pornograf scandalos, sunt destui. Mă refer la cei ieșiți din sămânța proletcultă, mereu gata să de-clasicizeze clasicii, cum tot repet, să nege violent valorile sigure, de termen lung, ca să le schimbe cu cele de termen scurt.

Un fost consilier al lui Băsescu-Petrov pe chestiuni de educație, Cristian Preda, vrea să ne bage-n cap că Eminescu e „totalmente nul”, că are „gândire nulă din unghiul praxisului social”. Numai că îi tot caută punctul arhimedic, să-l zdruncine, să-l răstoarne, să-l surpe, dar nu-l găsește.

Îmi scrie, în 24 februarie, Adrian G. Săhlean, din SUA:

 „Poți face însă ceva contra deplorabilior? Ca să înțelegi cât de dobitoc ești, îți trebuie un anumit nivel de înțelegere. Dacă înțelegi și susții totuși aberațiile (ilustrate și în articol), faci parte dintre cei cu profil psihiatric.”

Cred și eu ca inspiratul traducător al lui Eminescu, poet atât de anevoie traductibil: sinistra ideologie a corectitudinii politice, deși  sociopată, câștigă pas cu pas. Psihoza  „correcților” de a vedea cu obstinare fasciști și naziști peste tot (de la Eminescu, etichetat protopărintele antisemiților, la Vintilă Horia, Horia Stamatu, Aron Cotruș, Gyr, Crainic, V. Voiculescu, Vasile Militaru, Andrei Ciurunga, Pan M. Vizirescu) e  psihoză reală.

În 12 martie, primesc un e-mail din Boppart, de la scriitorul traducător și traductolog dr. Christian W. Schenk:

 „Eu mi-am expus părerile atât în poezie, în eseu, în scrisoarea deschisă Marelui Închizitor, dar mai ales prin retragerea mea din USR. Ce poți face când clasicii sunt pângăriți? Când criticii scriu cronici contra cost? Când vulgul poetic instituționalizat domină tărâmul literar? Când USR nu are nici măcar o secție de traducere și promovare a literaturii autohtone (invers există…)?”

Doc Christian, îi răspund, ai re-creat atâtea poeme în germană, intrând în rezonanță cu atâția contemporani. Cum te cunosc bine, asta ai să faci pentru literatura română și de acum înainte. Lupta cu „intrușii în poezie”, cum îi numești, nu-i ușoară, dar oficializații sunt vremelnici, iar nihilautorii fără onoare și respect pentru înaintași își fac doar autoportrete pe nisip.

Listele canonice trec, operele rămân.

Sursă: „Vremuri de polemică” (Extras)