Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 194

Întâlnirea lui Donald Trump cu Vladimir Putin în Alaska ridică multe semne de întrebare, cea mai arzătoare fiind: de ce tocmai în Alaska, teritoriu care a aparținut Rusiei până în 1867, când a fost cesionat (sau concesionat) Statelor Unite de țarul Alexandru al II-lea? Este la mijloc vreo resetare, vreo renegociere sau vreo revenire a teritoriului la vechiul proprietar? Oficial, nu. Dar, de fapt, nu știm. Așa cum nu știm nici ce au discutat cei doi când, în limuzina președintelui american, înainte de discuțiile lor oficiale privind Ucraina, au avut o scurtă conversație izolați de orice consilieri sau jurnaliști. În întâlnirea aparent neplanificată, ei erau însoțiți doar de doi ofițeri din servicii, în fața mașinii blindate de opt tone. Mulți s-au întrebat: despre ce anume au vorbit?

N-o să știm, poate, niciodată. Sau, eventual, peste 100 de ani. Dar, după întâlnirea cu președintele rus, președintele Trump le-a spus liderilor europeni că este acum în favoarea cedării teritoriului controlat de Ucraina către Rusia pentru a pune capăt luptelor, o concesie căreia Ucraina i s-a opus de mult timp.

La întoarcerea sa la Moscova, Putin a convocat înalți oficiali ruși de la Kremlin pentru a-i informa televizat despre întâlnirea din Alaska. El a spus că discuția cu președintele Trump a fost „foarte sinceră și informativă”, adăugând că a adus Rusia și Statele Unite „mai aproape de deciziile necesare” pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Putin a spus că a discutat cu Trump despre „cauzele profunde” ale războiului și că „eliminarea acestor cauze profunde ar trebui să fie baza unei soluții”.

Dacă Alaska a fost sau n-a fost argument de troc politic la întâlnirea celor doi președinți, n-o să aflăm din documentele oficiale. Putem deduce câte ceva doar din derularea evenimentelor planetare. Am cerut, în acest sens, ajutorul ChatGPT, care ne-a făcut următoarea sinteză:

Țarul Alexandru al II-lea și Președintele american Andrew Johnson

Afacerea Alaska

„«Afacerea Alaska» din 30 martie 1867 este, într-adevăr, un episod important în istoria diplomației americane. Tratatul a fost încheiat la 30 martie 1867 între Statele Unite și Imperiul Rus, fiind semnat de William H. Seward, secretar de stat al SUA, și Eduard de Stoeckl, ministrul plenipotențiar al Rusiei la Washington.

Documentul prevede explicit «cession» — adică cedarea definitivă a teritoriului Alaska către SUA (n.r. nu știm însă dacă a avut și clauze secrete).

Prețul tranzacției a fost de 7,2 milioane de dolari aur, echivalentul a circa 125 milioane USD în valoarea actuală (foarte mic totuși, comparativ cu bogățiile descoperite ulterior).

În perioada respectivă Gheorghe Pomuț era consul general al SUA la Sankt Petersburg, mai multe surse menționându-l printre negociatorii principali, el fiind cel care ar fi facilitat contactele și ar fi influențat decizia țarului Alexandru al II-lea, mai ales datorită relațiilor sale în cercurile diplomatice ruse. Nu a fost semnatar al tratatului ci, așa cum îl menționează documentele, un intermediar și un informator diplomatic.

Teoria concesionării susține că Alaska nu a fost vândută definitiv, ci închiriată/concesionată pentru 137 sau 157 de ani, după care ar reveni Rusiei. Această idee circulă mai ales în literatura de tip «mistere istorice» și în articole online, dar, conform versiunii oficiale, nu există niciun document care să o susțină.

«Legenda»conform căreiaAlaska ar fi fost „concesionată” și nu „cesionată” e întărită de suma foarte mica (7,2 milioane dolari) pentru un teritoriu uriaș bogat în resurse, sumă ce pare un „cadou” și alimentează suspiciunile. Pe de altă parte se face analogia cu perioade similare în alte cazuri, cum ar fi Hong Kong (cesionat pe 99 ani), ceea ce face ideea plauzibilă pentru public.

Concluzia este că din punct de vedere juridic și documentar, Alaska a fost vândută definitiv în 1867. Nu există dovezi autentice (spun sursele oficiale) pentru o concesiune pe termen limitat. Gheorghe Pomuț a fost implicat diplomatic în proces, dar nu a fost negociator principal oficial. Mitul „concesiunii” este o interpretare populară, fără fundament în tratatele semnate”.

Tot ChatGPT-ul ne-a pus la dispoziție și textul CONVENȚIEI dintre țarul Rusiei și SUA privind Cesiunea Posesiunilor Ruse în America de Nord, pe care ni se pare util să-l publicăm:

Contractul de cesiune a Alaskăi de Țarul Alexandru al II-lea către Statele Unite ale Americii (Versiunea în limba rusă)

„CONVENȚIUNE

între Statele Unite ale Americii și Majestatea Sa Împăratul Rusiei, pentru Cesiunea Posesiunilor Ruse în America de Nord în favoarea

Statelor Unite ale Americii,
Încheiată la Washington, 30 martie 1867; ratificată de Senatul SUA, 9 aprilie 1867; ratificată de Președinte, 28 mai 1867; schimb de ratificări la Washington, 20 iunie 1867; proclamată, 20 iunie 1867.

ARTICOLUL I
Majestatea Sa Împăratul tuturor Rusilor este de acord să cedezle Statelor Unite, prin această convenție, imediat după schimbul ratificărilor, tot teritoriul și dominionul deținute în prezent de către acesta pe continentul american și insulele adiacente, definite prin limite geografice exacte (evidențiate în textul original).

ARTICOLUL II
Tratamentul proprietăților publice (terenuri libere, clădiri oficiale), arhivelor etc. este reglementat: bisericile ortodoxe rămân ale credincioșilor locali, iar arhivele vor fi predate agentului SUA, cu copiii autentificate disponibile părții ruse.

ARTICOLUL III
Locuitorii pot opta pentru:

• Reîntoarcere în Rusia în termen de trei ani (fără a-și pierde cetățenia);
• Sau rămânere, caz în care (cu excepția triburilor native) dobândesc toate drepturile cetățenești, inclusiv protecția deplinei libertăți, proprietăți și religie. Triburile native sunt guvernate conform legilor adoptate de SUA.

ARTICOLUL IV
Împăratul rus va desemna un agent pentru predare formală, dar cessiunea devine efectivă imediat la schimbul ratificărilor, fără formalități suplimentare.

ARTICOLUL V
Imediat după schimbul ratificărilor, se predau fortificațiile rusești către SUA, iar trupele ruse se retrag prompt și în condiții rezonabile.

ARTICOLUL VI
Ca plată pentru cesiune, SUA plătește în termen de zece luni, la Trezorerie, suma de 7 200 000 dolari în aur. Teritoriul este cedat „liber de orice sarcini sau privilegii”, excepție făcând doar proprietatea privată.

ARTICOLUL VII
Tratatele sunt ratificate de Președinte și Senatul SUA, respectiv de Împăratul Rusiei. Schimbul ratificărilor are loc la Washington în termen de trei luni de la semnare sau mai repede dacă se poate.Semnat la

Washington, 30 martie 1867
William H. Seward (Secretar de Stat al SUA) – Edouard de Stoeckl (Ministru de Rusia)”