Abuz financiar al Primăriei Pitești: 400 de elevi, dintre care 22 cu nevoi educaționale speciale, în pericol

COMUNICAT DE PRESĂ

Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” din Pitești, instituție privată acreditată și activă de 19 ani, se confruntă cu o situație fără precedent: finanțările legale alocate de stat sunt blocate de autoritățile locale.

Prin abuz administrativ și discriminare evidentă, Primăria Pitești refuză să transfere fondurile prevăzute prin decizie guvernamentală, blocând:

  • salariile a 35 de cadre didactice și angajați,
  • alocațiile pentru masă ale celor 22 de copii cu nevoi educaționale speciale (CES),
  • bursele pentru elevii de la filiera tehnologică,
  • precum și cheltuielile esențiale legate de serviciile educaționale.

Toate acestea, în condițiile în care celelalte școli private din țară primesc aceste fonduri în mod normal, fără condiționări abuzive sau contracte ilegale impuse.

Dovezi oficiale și documente contabile au fost depuse la instituțiile competente (Ministerul Finanțelor, Parlament, Curtea de Conturi, CNCD etc.). Situația a fost, de asemenea, semnalată oficial Senatului României.

Colegiul Ecologic este o instituție unică, ce integrează ateliere ecologice, profiluri pedagogice și artistice, precum și învățământ incluziv pentru copiii aflați în situații de vulnerabilitate – totul în mod gratuit.

Această tentativă de falimentare a unei școli utile societății reprezintă un atac direct împotriva educației și a justiției sociale.

Cerem public:

  • aplicarea imediată a legii privind finanțarea publică;
  • deblocarea fondurilor;
  • și deschiderea unei anchete privind abuzurile instituționale constatate.

Pentru interviuri, dosare de presă sau informații:

Conf. Univ. Dr. Cristiana Sima,

Fondatoare și președintă a Consiliului Director

Email: colegiul.ecologic@gmail.com

Telefon: 0749 018 642

___________________

MEMORANDUM

adresat Administrației Prezidențiale a României

În atenția

Excelenței Sale, Domnul Nicușor Daniel Dan, Președinte al României

Subsemnata, conf. univ. dr. SIMA CRISTIANA, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație al Colegiului Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” din Pitești, județul Argeș, vă adresez acest MEMORANDUM de urgență, în numele instituției pe care o reprezint, în contextul unei situații grave și prelungite de blocare abuzivă a finanțării publice legale, ce amenință funcționarea unei școli acreditate, gratuite pentru elevi, incluzivă și unică în județul Argeș. Aduc, în sprijinul celor afirmate, următoarele:

1. Contextul general și încălcarea dreptului la educație finanțată;

2. Situația anului 2024 – Contractul 16221/2024 și suma nevirată (1.538.000 lei);

3. Situația anului 2025 – Contractul FN impus, neaprobat de CL Pitești și stoparea plăților după luna martie 2025;

4. Refuzul finanțării pentru copiii cu CES și  elevii beneficiari de burse tehnologice de la școala profesională în sistem dual – alte contracte nelegale;

5. Confirmări instituționale: ISJ, UFIP, DGFP Argeș, Curtea de Conturi A României, CNCD (lipsă răspuns);

6. Practica națională: în restul țării nu se impun contracte, ci se virează pe file bugetare aprobate de C.L. (finanțarea de bază), respectiv pe fundamentare  numar beneficiari CES si burse tehnologice.

7. Impactul asupra școlii: 21 elevi CES, 15 elevi de la DUAL, 60 elevi care nu plătesc taxă, peste  400 elevi în total școlarizați, 40 angajați rămași fără salarii […]

Conf. Univ. Dr. Cristiana Sima

Fondatoare și președintă a Consiliului Director

Loading