Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 190

Analizele sunt tot mai complexe, dar sufletul omului rămâne în continuare simplu, așa cum era în urmă cu milenii. Acest suflet simplu l-a ajutat pe om să supraviețuiască. Identitatea vie a unei comunități se rezumă la această identitate naturală a supraviețuirii. Tot ce este peste aceasta e o construcție babiloniană.

Rațiunea înstrăinată de instincte este o construcție babiloniană care sfidează natura, refulând în adâncurile omului instinctele arhetipale, adică fondul culturii vii. Modernitatea a omorât țăranul, omorând totodată ceea ce este mai viu în om: instinctele și sufletul.

Modernitatea a intrat pentru prima dată în casa țăranului prin lumina artificială, luciferică, aceasta atrăgând după sine radioul, televizorul și toate celelalte pe care nu le mai amintesc. Așa s-a produs catastrofa omului, cu case fără identitate spirituală, adică fără interioritate, fără spiritul interiorului. Locuințele fără suflet, fără instincte, au lăsat în urmă un gol, un vid existențial.

Casa locuită de instinctele arhetipale ale inconștientului colectiv îi unificase comunitatea; altfel, aceasta, comunitatea, ar fi luat-o la vale pe toboganul disoluției. Identitatea ființării locuiește în case cu instincte.

Casele autonome termic, cu toate minunile tehnice, sunt invenții ale lumii luciferice. Fără instincte arhetipale, nu numai că pierzi identitatea comunității, a neamului, dar îți pierzi și energiile biologice. Identitatea e, în primul rând, biologie, căci inconștientul colectiv este sursa arhetipală a identității neamului, care asigură energia biologică a supraviețuirii.

Ceea ce construim în afara lumii instinctuale, fără creșteri biologice instinctuale, nu face decât să omoare sursele vitale biologice. Identitatea neamului nu este teorie, ci viață arhetipală simbolică.

În „Miorița”, ciobanul moldovean este un supraviețuitor, instinctual și spiritual. Nu este deloc un simbol al pasivității. El este un simbol al activității spirituale românești, al coborârii și urcării. Este un simbol al supraviețuirii prin instincte sănătoase, pe care le încarnează Miorița, avertizând asupra pericolelor umbrei inconștiente, personalizate de vrâncean și ardelean, cu lăcomia lor de avere.

Mormântul, în această baladă, simbolizează locul reîntâlnirii cu personajele simbolice ale umbrei sale. Dacă Noica vorbea despre „sentimentul românesc al ființei”, „Miorița” reprezintă sensul, rațiunea românească a ființei.

Această baladă nu este o supraconstrucție nimicitoare a ființei, a instinctelor arhetipale, ca filozofiile rațiunii luciferice occidentale, ci expresia ființei românești.

„Miorița” este considerată balada pasivității românești din perspectiva rațiunii activismului occidental, care construiește mereu în afara forței vitale, fără creșterea forței biologice, ceea ce duce la prăbușirea în haos, precum Turnul Babel. Ciobanul moldovean, prin moartea sa inițiatică, simbolică, lasă în urmă tentațiile bogăției și ale construcției babiloniene și urcă în totalitatea cosmică a spiritului. Așa-zisul fatalism românesc din „Miorița” este, în realitate, o pasivitate activă. Iar ciobanul moldovean este expresia sentimentului și rațiunii românești a ființei.