Autor: MIRON MANEGA

Revista ART-EMIS (www.art-emis.ro) a împlinit 14 ani de viață! 14 ani de rezistență în fața aversiunilor (dar și a seducțiilor) globaliste și antiromânești, în care vocea ei nu și-a schimbat impostația după împrejurări sau împrejurimi politice. ART-EMIS: un camarad loial și netemător, pe același front de luptă cu CERTITUDINEA, care va împlini și ea, în curând… tot 14 ani – în primul ei format online (www.certitudinea.ro)…

Există o variabilă a timpului pe care noi n-o putem percepe. O înțelegem abstract, ca atare, dar n-o percepem! Știm, de pildă, că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile. Dar cât de lungă a fost o zi biblică, măsurată strict cronologic, nu știm. Poate o eră? Poate mai multe? Poate cât o eternitate pământească…? Nu știm care este măsura reală a celor 7 ani petrecuți de Eminescu la TIMPUL. Poate cât istoria noastră…? Nu știm – păstrând proporțiile – nici cât înseamnă cei 14 ani de viață ai revistei ART-EMIS, în scurta eternitate a istoriei presei. Dar știm că, cel puțin până acum, a respectat cu sfințenie jurământul de resurecție a catehismului românesc, formulat, cândva, de Mihail Kogălniceanu.

Mă simt onorat, la rândul meu, de primirea „Distincției Jubiliare «ART-EMIS»” din partea conducerii acestei publicații oneste și curajoase, leat cu CERTITUDINEA, alături de care mă simt mai puternic și mai determinat.

Miron Manega

Ispravnic de concept

Revista CERTITUDINEA

Loading