Autor: MIRON MANEGA
Există în istoria dreptului momente rare, dar memorabile, când ordinea aparent imuabilă a lumii juridice se fisurează. Când cel chemat să răspundă începe el să pună întrebări. Când inculpatul nu mai stă în boxă cu capul plecat, ci ridică privirea și spune: „Nu eu sunt cel judecat. Voi sunteți”.
Un asemenea caz a fost procesul lui Socrate din anul 399 î.Hr. În fața tribunalului atenian, acesta nu s-a apărat, ci a atacat frontal legitimitatea acuzatorilor și a sistemului democratic atenian. În celebrul său discurs („Apologia”), Socrate a transformat procesul într-o judecată a cetății însăși. Practic, inculpatul a acuzat societatea iar acuzatorii au devenit, moral, inculpați.
Un alt proces celebru a fost cel al Ioanei d’Arc, judecată, condamnată și arsă pe rug de englezi, la Rouen, în 1431. A fost un process declarat ecleziastic, dar în realitate politic, menit să discrediteze legitimitatea regelui Franței, încoronat cu ajutorul ei. În timpul procesului, ea a răspuns interogatoriilor cu o inteligență juridică remarcabilă, punând în dificultate inchizitorii și întorcând întrebările împotriva tribunalului, expunând contradicțiile acestuia. Este unul dintre cele mai vechi cazuri în care inculpatul, o fată de 19 ani, fără niciun fel de educație juridică, destabilizează moral și intelectual acuzatorii, printr-o logică remarcabilă și evitarea capcanelor teologice subtile. Întrebată dacă este „în grația lui Dumnezeu” (o capcană teologică prin care, dacă spunea „da” ar fi fost acuzată de erezie, iar dacă spunea „nu” – se autoincrimina) a dat un răspuns care a blocat tribunalul: „Dacă nu sunt, Dumnezeu să mă pună; dacă sunt, Dumnezeu să mă țină”. Până la urmă tot a fost acuzată de erezie și arsă pe rug. În 1456 procesul a fost anulat oficial, iar în 1920 Ioana d’Arc a fost canonizată ca sfântă, de Biserica Catolică.
În vremurile moderne, un caz notoriu de inversare juridică (dar fără prestigiul istoric al primelor două exemple) a fost cel al lui Slobodan Milošević, președinte al Republicii Federale Iugoslave (1997 – 2000) și primul președinte al Serbiei (1989 – 1997). A fost condamnat în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo, de către Tribunalul Internațional al Națiunilor Unite pentru crime împotriva umanității și o gravă încălcare a Convenției de la Geneva. La Tribunalul Penal Internațional s-a apărat singur, a atacat legitimitatea tribunalului și a interogat agresiv martorii acuzării, transformând procesul într-un rechizitoriu împotriva NATO. A fost achitat după cinci ani de detenție, dar a murit în închisoare cu 50 de ore înaintea declarării verdictului. Mulți comentatori cred ca a fost omorât, ceea ce este cât se poate de plauzibil…
Dar iată că un caz răsunător de contra-acuzare sistemică a Justiției s-a consumat în data de 30 martie 2026 la Parchetul General de pe Strada Libertății nr. 14, prin declarația de inculpat a Dianei Iovanovici Șoșoacă. Declarație care, de fapt, nu este, în esență, o declarație de inculpat, ci un rechizitoriu, o punere sub acuzare a sistemului care pretinde că judecă.
Aici a intervenit inversarea juridică. Pentru că justiția, obișnuită să vorbească de la înălțimea catedrei, nu este pregătită să fie întrebată. Nu este construită să fie contestată frontal. Nu este antrenată să răspundă, ci să pună întrebări. Iar când rolurile se inversează, mecanismul începe să scârțâie.
În mod normal, într-o sală de audiere, raportul este simplu: procurorul acuză, inculpatul se apără. Unul întreabă, celălalt răspunde. Unul conduce, celălalt urmează. Este o coregrafie juridică bine exersată, aproape ritualică.
Dar ce se întâmplă când inculpatul refuză rolul?Ce se întâmplă când, în loc să răspundă la întrebări, pune el întrebări? Când nu cere clemență, ci formulează acuzații? Când nu invocă circumstanțe atenuante, ci articole de Cod penal împotriva celui care îl anchetează?
În acel moment, justiția nu mai este judecător. Devine suspect și chiar inculpat.
A spune unui procuror: „ați comis abuz în serviciu”, „ați comis represiune nedreaptă”, „ați supus la tratamente degradante” nu este doar o figură de stil. Este o mutare de forță, o tentativa de a trage justiția din poziția de arbitru în cea de jucător prins în offside.
Pentru că orice sistem de putere are o slăbiciune fundamentală: nu suportă să fie judecat cu propriile lui instrumente. Codul penal este confortabil când e aplicat altora. Devine incomod când se întoarce ca un bumerang.
De aceea, declarația Dianei Iovanovici Șoșoacă a devenit periculoasă nu atât prin conținutrul ei juridic, cât mai ales prin mecanismul pe care îl declanșează: delegitimarea.
Când un inculpat spune „dosar politic”, sistemul ridică din umeri. A mai auzit asta. Dar când spune: „voi sunteți cei care încălcați legea penală”, deja lucrurile se complică. Pentru că nu mai este doar o opinie, este o acuzație. Și orice acuzație cere, mai devreme sau mai târziu, un răspuns.
Adevărata miză nu este dacă declarația este corectă juridic desi, în cazul Diana Șoșoacă, chiar este. Adevărata miză este însă aceea că schimbă terenul de joc. Dintr-un proces penal, face un proces al procesului. Dintr-o anchetă, face o anchetă a anchetei. Iar în acel moment, justiția încetează să mai fie invizibilă. Devine vizibilă. Devine discutabilă. Devine, inevitabil, vulnerabilă.
În România, lucrurile au o particularitate: sistemul nu este obișnuit să fie contestat frontal, ci pe ocolite. Criticat în șoaptă, nu acuzat în față. Pentru că orice instituție preferă liniștea. Iar liniștea se obține, de regulă, prin disciplinarea celor care vorbesc prea tare.
De aici și tentația periculoasă de a patologiza discursul. De a transforma opoziția în diagnostic. De a muta conflictul din plan juridic în plan medical. Este o alunecare subtilă, dar istoric recunoscută: când nu poți combate un adversar politic, încerci să-l scoți din câmpul politic.
De aceea, întrebarea reală nu este dacă un inculpat are dreptate sau nu când atacă sistemul. Întrebarea este dacă sistemul își permite să ignore o asemenea provocare fără să răspundă credibil. Tăcerea, în astfel de situații, nu mai este neutralitate. Devine vinovăție.
Justiția trăiește din autoritate. Dar autoritatea nu este un dat. Este o construcție fragilă, întreținută prin echilibru, transparență și, mai ales, prin capacitatea de a accepta că nu este infailibilă. În clipa în care refuză această posibilitate, începe să semene cu exact ceea ce pretinde că combate.
Iar atunci când ajunge să fie percepută ca un instrument al puterii și nu ca un arbitru, procesul nu mai este despre vinovăție sau nevinovăție. Este despre o conjurație a puterii arbitrare.
Și, în acel moment, nu doar inculpatul este în boxă. Este și justiția. Iar de data aceasta, întrebările nu mai vin din dosar. Vin din societate. Și nu mai pot fi ignorate.
_____________________________________________
DIANA IOVANOVICI ȘOȘOACĂ: declarație de inculpat
Dosar nr. 336/76/P/2021, Anul 2026, luna martie, ziua 30
„Solicit prezența presei la această audiere”
După ce mi-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de art. 10 și art. 83 C.proc.pen., precum și obligațiile prevăzute de art. 108 C.proc.pen., în prezența apărătorului ales, dna. avocat Mariana Ștefan din cadrul Baroului București, arăt că solicit prezența presei la această audiere, având în vedere că este un dosar politic și pentru că procurorul de caz a adus la cunoștința presei un act procedural cu privire la impunerea unei expertize psihiatrice. Și pentru existența transparenței într-un stat care se pretinde democratic.
Aștept să fie invitată presa pentru a da declarație în fața presei, având în vedere că parchetul a făcut publică această audiere și dosarul, tot dosarul meu, este public.
Solicit o copie actualizată a dosarului de urmărire penală, întrucât au mai fost efectuate acte de cercetare și urmărire penală după ce am primit o copie a dosarului, de care nu am luat la cunoștință după ce mi-a fost încuviințată și încunoștințarea, și participarea la actele de cercetare penală.
„V-ați depășit atribuțiile și intrați în sfera penalului”
În calitate de europarlamentar, încă beneficiez de imunitate absolută, conform statutului și imunităților membrilor parlamentului european, astfel că nu aveți dreptul să mă controlați, să îmi luați geanta la intrare și să îmi luați telefonul la intrarea în sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Deși am solicitat la intrare să mi se respecte drepturile de eurodeputat ales de români și conform cu imunitatea parlamentară, procurorul de caz nu a fost de acord nici măcar să îmi transmită în scris această obligație. Dl. procuror Stan Petru Rareș a menționat, prin intermediul domnilor de la pază, telefonic, că dacă nu mă supun controlului se consideră că nu am dat curs citației de audiere, aspect menționat și avocatei mele Marianna Ștefan, la telefon.
Vă aduc la cunoștință că încălcați art. 72 din Constituția României, alin. 2, precum și protocolul 7 art. 8 din statutul și imunitățile membrilor parlamentului european.
Având în vedere că nu mi s-a ridicat încă imunitatea europarlamentară, care este una absolută, solicitarea de efectuare a unei expertize psihiatrice încalcă toate drepturile fundamentale menționate mai sus și vă aduc la cunoștință că ați comis și comiteți infracțiunea prevăzută de art. 297 Cod penal cu privire la abuzul în serviciu, precum și infracțiunea prevăzută de art. 283 Cod penal, represiune nedreaptă, precum și infracțiunea prevăzută de art. 281 Cod penal – supunerea la tratamente degradante.
„Dumneavoastră, domnule procuror, ați fost expertizat psihiatric?”
Din punctul meu de vedere v-ați depășit atribuțiile și intrați în sfera penalului și consider că răspundeți la un ordin politic prin care aplicați psihiatria punitivă care a existat în Uniunea Sovietică, un procedeu stalinist, prin care opoziția era redusă la tăcere și trimisă în spitale de psihiatrie, declarați nebuni, cu ordin al puterii, torturați, cu presiuni psihice până când cedau. Aș dori să îmi spuneți este politicianul sau cine sunt politicienii care v-au ordonat acest lucru, pentru că aceasta este opinia mea.
Mai mult decât atât, cred că suntem în cazul unui fumus persecutionis, adică o anchetă cu intenția de a prejudicia politic, o anchetă la comandă.
Înainte de a mă întreba pe mine dacă sunt de acord să fiu expertizată psihiatric, solicit ca dumneavoastră, domnule procuror, să îmi spuneți dacă ați fost expertizat psihiatric. Aștept răspunsul din partea dumneavoastră.
Știți foarte bine că nu sunt nebună și doar vă deranjează gura mea mare. Fiecare secundă de hărțuire, exercitată atât de organele de anchetă, cât și de puterea politică din România, dar și de la nivelul conducerii Uniunii Europene, îmi încalcă imunitatea parlamentară europeană, cu măsuri medicale forțate și abuzive.
Cine are nevoie de psihiatru: cel care apără constituția, suveranitatea și independența României și drepturile și libertățile fundamentale cetățenești, sau cel care vrea să bage opoziția la balamuc, pentru că nu o poate învinge politic și la vot?
Consider că această citație este un act de înaltă trădare a intereselor naționale și ale democrației. În acest caz nu eu sunt inculpatul, ci sistemul pe care îl reprezentați. Dacă cineva consideră că mă va opri cu un dosar, sau câteva sute câte sunt acum, se înșeală amarnic.
„O expertiză psihiatrică, impusă fără dovezi clare de boală, este o ingerință gravă în viața privată și demnitatea persoanei”
Într-un fel vreau să vă mulțumesc, pentru că mi-ați făcut cel mai mare serviciu și ați demonstrat atât românilor, cât și lumii întregi că nu fac parte din sistem și că sistemului îi este frică de mine. Cu cât sistemul lovește mai tare, cu atât mă ridic mai sus.
Țin să vă aduc la cunoștință că, la acest moment, sondajele au explodat și am procente cu care pot să câștig președinția, din primul tur, detașat, datorită anchetei dumneavoastră.
Orice încercare de a patologiza un discurs politic, oricât de șocant ar fi, încalcă art. 10 CEDO, art. 18 CEDO, care interzice statelor să folosească restricțiile permise de convenție, cum ar fi o anchetă penală, în alte scopuri decât cele prevăzute de aceasta, adică pentru persecuție politică și pentru a reduce la tăcere opoziția.
Rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei – APCE și ale Organizației Națiunilor Unite condamnă utilizarea diagnosticului psihiatric ca metodă de a discredita sau a neutraliza disidenții politici, cum este cazul meu.
Consider că prin această solicitare a parchetului general se săvârșește un abuz de putere printr-o lipsă de necesitate, în sensul că nu există nicio dovadă de comportament medical deviant, mai ales în sfera discursului politic, dar și din punctul de vedere al deturnării de putere; din punctul nostru de vedere scopul expertizei nu este aflarea adevărului juridic, ci etichetarea mea ca iresponsabil, în eventualitatea anulării mandatului sau a scoaterii din viața politică, exact ceea ce își doresc atât puterea de la București, cât și cea de la nivelul conducerii Uniunii Europene.
O expertiză psihiatrică, impusă fără dovezi clare de boală, este o ingerință gravă în viața privată și demnitatea persoanei. Există un caracter disproporționat al măsurii dispuse de Parchetul general, fiind o expertiză pentru declarații politice și nu pentru acte de violență, așa cum se prevede la art. 184 Cod penal. Mai mult decât atât, se încalcă voința alegătorilor. Eliminarea unui opozant politic prin metode medicale reprezintă o practică specifică regimurilor totalitare, condamnate sever de CEDO. Este o măsură disproporționată și abuzivă, fiind o tentativă de medicalizare a opoziției politice și încălcă demnitatea umană și integritatea psihică, cu risc de prejudiciu ireparabil, măsură pe care o consider o tentativă de tortură psihică astfel cum prevăd rezoluțiile ONU.
„Voi formula plângere penală împotriva dumneavoastră, precum și plângere internațională”
Și vă aduc la cunoștință că deja am sesizat organismele și instanțele internaționale, în ceea ce vă privește. Mai mult, prin aceste acțiuni de tip sovietic ați exercitat presiuni asupra copiilor mei, în special în ceea ce-l privește pe cel minor, iar abuzul asupra copiilor se pedepsește penal.
Tot pe această cale, vă aduc la cunoștință că voi formula plângere penală împotriva dumneavoastră, precum și plângere internațională. În plus, data trecută, când m-ați citat la audiere, v-am menționat că îmi voi exprima poziția de acord sau dezacord față de expertiză, numai când voi reuși să parcurg întregul dosar, cu toate probele aferente pe care mi le-ați transmis. Datorită volumului mare al dosarului și al probelor audio-video, precum și față de munca mea care mă solicită 20 de ore pe zi, calitatea mea de mamă singură și președinte al unicului partid de opoziție din România, nu am reușit să parcurg întregul dosar.
Vă solicităm să reveniți asupra măsurilor dispuse prin ordonanța din 6 octombrie 2025 și vă aducem la cunoștință că am consultat specialiști cu notorietate în psihiatrie, care au confirmat starea de sănătate bună, din punct de vedere psihiatric, fără nicio problemă de natură psihiatrică.
Fiind întrebată de procuror, întrucât nu am finalizat activitatea de studiere a dosarului, nu îmi pot exprima, la acest moment consimțământul scris sau respingerea acordului, în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice. Încerc să decelz în dosar motivele pentru care procurorul solicită o astfel de expertiză, având în vedere că acestea nu au fost prezentate niciodată, nici chiar în cuprinsul ordonanței de dispunere a expertizei, deși codul de procedură penală prevede această obligație.
Nu mai am alte aspecte de adăugat.
(Semnez sub protest, în condiții de hărțuire politică
și încălcare a imunității parlamentare)
Declarația a fost dată la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – 30 martie 2026, în intervalul orar 10.30 – 12.17. Declarația a fost înregistrată audio/video. Intertitlurile declarației aparțin redacției.
