Autor: Tanța Tănăsescu/UZPR

La Biblioteca Metropolitană „Mihail Sadoveanu” din București a avut loc în seara zilei de 22 decembrie 2021 ultima ediție din acest an a Seratelor „Eminescu Jurnalistul”. Prefațând Sărbătoarea Crăciunului și a Anului Nou, aceasta a stat din nou sub nimbul tutelar al geniului lui Mihai Eminescu. Totodată, Serata a fost dedicată celui care a fost Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan, a cărui personalitate a fost evocată ca un laitmotiv pe întreaga desfășurare a acestui eveniment. Serata a fost moderată de Miron Manega care a dat citire, ca de obicei, unui fragment din publicistica eminesciană, dedicat, de data asta, sărbătorii Crăciunului („De la Eminescu cetire”).
Invitată să cânte la pian, Corina Vlad Diaconescu ne-a delectat auzul cu piesa muzicală „Lacul”, compoziție inspirată de versurile lui Mihai Eminescu, precum și cunoscuta „Stille Nacht, Heilige Nacht/ noapte tăcută, noapte sfântă”.
În continuare, interpreta a spus că îi poartă celui ce a fost până mai ieri printre noi, Doru Dinu Glăvan, „admirație, prietenie, iubire și recunoștință”. Acesta a încurajat-o, atât în demersul jurnalistic, cât și în cel muzical, uimind-o prin solidele sale cunoștințe în domeniul notelor muzicale. Pianista a spus că nu-l va uita niciodată pe Doru Dinu Glăvan, cu atât mai mult cu cât, la penultima serată, cea din luna septembrie 2021, a evocat cu nespusă căldură personalitatea lui Mihai Diaconescu, regretatul său soț.
Miron Manega a recitat în continuare balada intitulată „Povestea zăpezii”, scrisă de el în 1988, dpă care a prezentat-o pe tânăra și talentata elevă venită din „România de Est”, din Basarabia, Ruxandra Burlacu, elevă la Liceul „Dinu Lipatti” din București. Recitalul tinerei interprete a cules ropote de aplauze.

De asemenea, pe scenă a urcat și actrița Doina Ghițescu, care a prezentat un inspirat montaj dedicat Crăciunului, cuprinzând și versuri de Eminescu.
Momentul sărbătoresc cel mai pregnant a fost acela în care cunoscutul muzician Adrian Naidin, însoțit de Alina Slava, a venit să-i colinde pe participanții la Serată, susținând un emoționant și impresionant recital muzical de tradiții și obiceiuri prilejuite de sărbătoarea Crăciunului.

Momentele artistice au fost completate de evocări dedicate memoriei lui Doru Dinu Glăvan, rostite de Miron Manega, Iuliana Gorea Costin, Sorin Stanciu, Dan Constantin, Firiță Carp, Răzvan Onesa, Doina Ghițescu.
Serata „Eminescu Jurnalistul” a fost înregistrată și va fi transmisă online în ziua de 25 Decembrie ora 17.00 pe site-ul UZPR (uzp.org.ro), într-un montaj care va cuprinde și mesaje video transmise din țară și din afara țării.





