Autor: MIRON MANEGA

Marcel Ciolacu la ghișeu, alături de ambasadoarea Kathleen Kavalec

Premierul Marcel Ciolacu a făcut vineri, 2.02.2023 un nou gest pe care l-ar fi vrut popular (ca să nu zicem populist sau electoral) alăturându-se – chipurile – celor care își iau vize pentru a călători în SUA. S-a dus să-și ia viză pe pașaport cu scopul – zice el – de a coborî rata respingerilor, astfel încât România să adere la programul Visa Waiver. În fapt, a fost un gest nedemn, de vasal, care a făcut plecăciuni în fața unei simple ambasade, ca să arate cât de mult se identifică el cu necazurile oamenilor simpli.

„M-am alăturat românilor care în aceste zile își iau vize pentru SUA, chiar dacă nu intenționează să călătorească în următoarea perioadă. Scopul demersului nostru este de a coborî rata respingerilor sub 3% pentru a îndeplini astfel condițiile eliminării vizelor pentru Statele Unite ale Americii”, a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook, alături de o fotografie cu ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec (care a vrut, probabil, să mai îmblânzească, prin prezență, jenanta umilință a premierului român).

A fost, evident, o gafă diplomatică, un gest de umilință a slugii în fața stăpânului, în condițiile în care România cică ar fi „partener strategic” al SUA. Ba a mai și spus-o, întărind astfel gafa, în loc s-o repare: „Avem un Parteneriat strategic cu Statele Unite puternic și vă invit pe toți cei care îndepliniți condițiile pentru obținerea vizei să vă alăturați acestei acțiuni. Împreună putem atinge obiectivul ca din 2025, românii să călătorească fără vize în SUA!”

SUA sunt îndreptățite să dea ce legi vor la ei în țară, dar nimeni nu e obligat să se supună lor în afara țării. Iar noi, aici, suntem în România, țară pe care Marcel Ciolacu, din păcate, o reprezintă. Și o reprezintă prost. Atât de prost încât a trezit și furia senatoarei Diana Șoșoacă. Iată cum a recționat aceasta pe rețelele sociale:

„CÂT DE INEPT, TRĂDĂTOR, SLUGĂ, NEMERNIC, INCOMPETENT, LIPSIT DE CARACTER SĂ FII CA SĂ FACI UN ASEMENEA GEST INCALIFICABIL, ÎN CALITATE DE PRIM-MINISTRU: SĂ TE DUCI SĂ TE UMILEȘTI ÎN FAȚA UNUI GHIȘEU, CA SĂ OBȚII O VIZĂ DE LA PARTENERUL STRATEGIC???

Cioflingarule, tu nu poți fi prim-ministru, tu nici covrigar nu poți fi, nu poți să îți bați joc de funcția prin care reprezinți România! În primul rând, niciodată un demnitar nu se duce să își ia viză, întotdeauna aceste lucruri se rezolvă de cei de la MAE, SGG, PARLAMENT ETC. Imaginea aceasta mizerabilă denotă ACTUL DE TRĂDARE pe care l-ai săvârșit împotriva României. Nu ți-e rușine să arăți unei lumi întregi cât de slugă ești și cum lingi clanțele Ambasadei USA și cum ai transformat România în colonia USA? NU EȘTI BĂRBAT, NU AI DEMNITATE ȘI ONOARE! AI MÂNJIT IMAGINEA STATULUI SUVERAN ȘI INDEPENDENT ROMÂN! Ai mânjit demnitatea fiecărui român, slugă ce ești! Rușinea neamului românesc ai ajuns! Eșuatule, la fel ca trădătorul din fruntea Cotroceniului! Neam de slugi și trădători!

Partenerul ăla strategic vă folosește ca pe niște sclavi, pentru a îngenunchea total România și românii, să le dispară și ultima picătură de demnitate! Cum este posibil, după ce ne-au umplut de baze militare, arătând că suntem un stat ocupat, le-ați dat bani pe echipamente militare care nu au fost livrate niciodată, ne bagă într-un război care nu ne aparține, ne-au luat toate zăcămintele de petrol și gaze, aurul, ne-au jecmănit de banii pt o autostradă inexistentă, vezi Bechtel, ne-au luat fondul Proprietatea, fetele de la Caracal pentru distracția soldaților lor, 1.000 de euro pe zi de fiecare soldat cantonat în România, ai falimentat agricultura românească pentru interesele americane din Ucraina, și câte și mai câte, să te umilești ca o slugă ce ai ajuns, ca să îți securizezi tu funcția de președinte de slugă, pe care nu o vei avea niciodată?????!!!

Ne-ai vândut americanilor, Ciolacule, așa ți-am strigat când ai mințit românii că anulezi pensiile speciale și ai promis că demisionezi dacă nu va trece legea! NU A TRECUT, CIOLACULE! DEMISIA! Nici cuvânt nu mai ai, dacă ai avut vreodată! Ai promis Ardealul Ungariei în schimbul susținerii la Cotroceni, Ciolacule, și acum îți bați joc de imaginea României și a românilor, ploconindu-te pe la ghișeele partenerului strategic? Știi ce este aia partener? Ai auzit de drepturi și obligații EGALE?

SLUGILOR CE AȚI DISTRUS ROMÂNIA!DEMISIA! PUȘCĂRIE PE VIAȚĂ, ANTIROMÂNILOR !”

Loading