
NATO nu apără popoarele,
ci le împinge la războaie!
Grupul pentru România a atras atenția în mod repetat asupra gravelor riscuri de securitate pe care conducerea politico-militară iresponsabilă a României le provoacă țării și poporului român prin implicarea în războiul din Ucraina.
Recent, GpR a luat act cu indignare față de decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării, organism nereprezentativ, compus din adevărate slugi ale unor interese străine potrivnice României, de a „dona” Ucrainei un sistem de rachete „Patriot”, achiziționat cu suma de un miliard de euro din SUA.
Pe site-ul Administrației Prezidențiale a fost postat, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (ce ironie a denumirii!) desfășurată la data de 20 iunie la Palatul Cotroceni și condusă de Președintele României, Klaus Iohannis, o informare de presă care a reținut, printre altele, faptul că:
,,România a sprijinit Ucraina încă de la începutul izbucnirii conflictului, fiind înțeleasă situația dramatică mai ales din perspectiva asigurării sistemelor defensive esențiale în contracararea agresiunii declanșate de Federația Rusă, care lovește zonele urbane și infrastructura critică a țării vecine.
Ministerul Apărării Naționale a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Țării o analiză detaliată privind situația operaționalizării celor patru sisteme PATRIOT, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanța operațională a acestora la nivel național și aliat, precum și impactul generat de un eventual transfer al unui sistem.
Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT.
Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create.
Decizia s-a bazat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităților române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilități pentru România. În același timp, vor continua discuțiile cu aliații astfel încât apărarea aeriană a țării noastre să fie în continuare consolidată.
Poziționarea României este și va continua să fie fără echivoc în susținerea multidimensională a Ucrainei, alături de comunitatea internațională, în dreptul său legitim la autoapărare în fața agresiunii ilegale și neprovocate a Rusiei”.
Această decizie aberantă juridic implică consecințe dezastruoase pentru România.
Analiza acestui act nesăbuit comportă o serie de constatări grave.
Din punct de vedere juridic, sistemul de apărare Patriot este un bun aflat în proprietate publică, inalienabil, care nu se află în circuitul civil, motiv pentru care nu se poate dispune de el. Constituția României statuează la art. 136 că:
,,(1) Proprietatea este publică sau privată.
(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.”
De asemenea, potrivit art. 1229 Cod Civil, ,,numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestaţii contractuale”. La rândul ei, donația este un act cu titlu gratuit, realizat în anumite condiții de formă și fond, prin intermediul căruia una dintre părți își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept, mărind patrimoniul unei alte părți, fără a urmări să primească altceva în schimb. Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu poate dispune asupra unui bun aflat în proprietate publică de interes național, motiv pentru care decizia de ,,a dona” Ucrainei sistemul de apărare Patriot este una vădit nelegală.
2) Printr-o asemenea livrare de armament uneia din țările beligerante, România se implică și mai tare, în mod direct în război, ceea ce este grav, nelegitim, crimă împotriva poporului și cu urmări catastrofale pentru țară.
3) Această „donație” reprezintă nu doar o încălcare grosolană a Constituției României, fapta întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunii de Înaltă trădare, reglementată de art. 398 Cod Penal, infracțiune care reține că: ,,Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de Înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.
Pe de altă parte, art. 394 alin. 1 lit. b Cod Penal, prevedere la care face trimitere art. 398 Cod Penal, reține ca alternativă a infracțiunii de Trădare și ,,subminarea… capacității de apărare a statului”.
Prin urmare, măsura nelegală și aberantă adoptată de Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, un organism nelegitimat juridic să adopte măsura ,,donării” unuia dintre cele mai importante sisteme de apărare a țării, prin coroborarea dispozițiilor penale amintite mai înainte, constituie conținutul constitutiv al infracțiunii de Înaltă trădare.
În ultimii ani de zile, pensiile militarilor au fost afectate prin neactualizare. Acest fapt a creat mari nemulțumiri în rândul militarilor în rezervă și retragere, dar și în rândul militarilor activi, care nu mai văd cariera militară ca fiind una acceptabilă și demnă de a fi îmbrățișată. Tinerii absolvenți de gimnaziu nu se mai îndreaptă către liceele militare. În 2023, pentru prima oară în istoria României, nu s-au ocupat toate locurile la liceele militare. Unii absolvenți ai liceelor militare renunță la continuarea carierei în academiile de profil și se îndreaptă către studii civile. Toate acestea, ca și altele, asupra cărora nu ne mai oprim, afectează și ele grav securitatea națională a României. Pensiile militarilor, ca și salariile multora dintre ei sunt ținute la un nivel scăzut sub motivația lipsei banilor, dar statul român, așa eșuat cum s-a autodeclarat, își permite să facă o donație de un miliard de euro.
Implicarea României alături de Ucraina contravine interesului național românesc și din punct de vedere al istoriei României. Ucraina a fost un stat dușmănos față de România în perioada istoriei contemporane. După preluarea puterii de către iudeo-bolșevici în Ucraina, conducerea Ucrainei a urmărit alipirea Basarabiei și a acționat militar în această direcție. După Al Doilea Război Mondial, Ucraina a solicitat conducerii Uniunii Sovietice alipirea Nordului Bucovinei, Ținutului Herța și Sudului Bucovinei la Ucraina. În teritoriile românești ocupate de Ucraina, populația Românească a fost grav asuprită, discriminată, epurată național și politic. De asemenea, în perioada ocupației militare sovietice a României (1944-1958), majoritatea consilierilor politici sovietici din România și din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească au fost evrei și ucraineni, deghizați în ruși, care s-au ilustrat prin promovarea terorii antiromânești. În timpul războiului de pe Nistru din anii 1992-1994, dintre românii basarabeni și separatiștii din Transnistria, Ucraina a trimis două batalioane împotriva românilor. După anul 2014, când, în urma unei lovituri de stat orchestrată de servicii secrete ale unor țări din NATO, puterea la Kiev a fost integral acaparată de kazaro-evrei supuși bancherilor kazaro-evrei din SUA, persecuțiile împotriva etnicilor români, a limbii române, a învățământului din limba română și a respectării drepturilor naționale românești s-au agravat. Toate acestea sunt temeiuri suficiente pentru ca România să nu se implice DELOC alături de Ucraina. Străinii stăpâni ai conducătorilor politico-militaro-informativi ai României care ne împing în acest război nu sunt partenerii noștri, cum se declară, ci adevărați dușmani, care, pe lângă faptul că ne jefuiesc țara, ne supun unor riscuri de securitate fără seamăn.
Acești „parteneri” nu apără popoarele, ci le împing în războaie. De altfel, privind cu atenție ceea ce se întâmplă în Ucraina, se vede cu ușurință că actuala conducere kazaro-evreiască, deghizată în grup naționalist ucrainean, distruge etnia ucraineană. Etnicii ucraineni mor cu sutele de mii în război, milioane de ucraineni au părăsit și continuă să părăsească Ucraina și se topesc în lumea occidentală. Baza materială acumulată în lunga perioadă sovietică prin munca poporului ucrainean este distrusă de bombardamente. Conducerea kazaro-evreiască a Ucrainei a înstrăinat proprietățile statului către familia kazaro-evreiască Rothschild, zeci și zeci de milioane de hectare din cel mai bun pământ al Ucrainei au fost preluate de diverse companii evreiești. În această perioadă de război, companiile străine jefuiesc Ucraina la sânge. Uciderea a zeci de mii de etnici ruși de către naționaliștii ucraineni, în estul Ucrainei, după anul 2014, persecutarea etniei ruse și politica antirusească și de aservire față de NATO și UE a liderilor kazaro-evrei ai Ucrainei, a făcut ca vechile regiuni locuite majoritar de etnici ruși în estul și în sudul țării să se desprindă de Ucraina și să se unească cu Federația Rusă.
În timp ce regimul kazaro-evreiesc din Ucraina persecută etnicii români și îi trimit la moarte în prima linie a frontului, conducătorii antiromâni de la București, în frunte cu președintele minoritar etnic al României, sprijină regimul de la Kiev, care nu va decide nimic când se vor lua marile decizii la scară planetară. În schimb, conducerea României adâncește ruptura dintre România și Rusia, supraputerea care va avea cuvânt decisiv la tratativele cu care se va încheia pacea.
GpR crede că este necesar ca tot mai mulți patrioți români să militeze pentru pace și neutralitatea României. Exemplul Ungariei, care, printr-o politică performantă a obținut asigurarea că i se va permite de către NATO să nu se implice în războiul dintre NATO și Rusia, trebuie să fie unul de urmat și de România.
Președintele României, care își asumă deciziile distrugătoare pentru țara noastră, nu este român și nu are urmași. După el, Potopul!
GpR face un apel către membrii Parlamentului României ca pentru nici un motiv să nu voteze „donația” ilegală a unui sistem de rachete „Patriot” către Ucraina. GpR știe că diriguitorii din umbra deasă, neagră și murdară a României vor încerca să profite de interesele parlamentarilor de a fi repuși pe liste în această vară, pentru a ocupa un nou post de parlamentar în legislatura viitoare. GpR face apel la nevoia de maximă personalitate și patriotism care să blocheze proiectele distrugătoare ale conducerii României.
GpR s-a adresat prin acest comunicat opiniei publice din România și clasei politice, cu deosebire după ce a constatat că discuțiile din spațiul public pe tema „donației” către Ucraina ocolesc realitățile prezentate în rândurile de mai sus.
GRUPUL PENTRU ROMÂNIA
FUMATORUL DE CANABIS ………..
CINE ESTE STOLTENBERG, CINE A IMPINS SI IMPINGE IN CONTINUARE CA SA DEA FOC PLANETEI ?
‘CA DIN INTAMPLARE’, cum i-ar spune chirurgul (catolic) de nervi pe creier, Philippe Ploncard d’Assac, INCA UN JIDOV ALUNECOS SI CONTRADICTORIU !!!
Jens Stoltenberg, alias „Steklov” De la diplomat la piroman NATO
Autor(i)
France-Soir
Publicat pe 29 iunie 2024 – 08:12
jan
Jens Stoltenberg, alias „Steklov” De la diplomat la incendiar NATO
WOHLFAHRT / AFP
AddToAny – Share
Share a URL to any service. AddToAny helps you share to Facebook, Twitter, WhatsApp, SMS, email and nearly any s…
PORTRET SCHIIP – Jens Stoltenberg, cine ar fi putut prezice că tânărul activist, cunoscut pentru demonstrațiile sale împotriva războiului din Vietnam și pentru gustul său pentru canabis, ar fi ajuns să conducă NATO? O ascensiune marcată de erori de judecată și o prietenie ciudată cu un agent KGB, Stoltenberg, „Steklov” pentru prietenii săi, a știut întotdeauna să jongleze cu reformele controversate și alianțele strategice. De la New Labour la militarism, prin management diplomatic prudent, el își schimbă costumul de „trooper” cu cel de „conciliator”. Dar va fi amintit ca fiind omul care a întărit NATO sau omul care a cochetat periculos sau mai mult, cu prăpastia conflictului global?
Încă din adolescență, Jens Stoltenberg este membru al Ligii Tinerilor Muncitori (AUF), o organizație afiliată Partidului Muncitoresc Norvegian (AP). Tânărul Jens este, de atunci, un incurcat in probleme și un fumător de canabis. Primele sale „fapte de arme” datează din timpul războiului din Vietnam: a participat la mitinguri în fața ambasadei Statelor Unite la Oslo pentru a cere, printre altele, ca Norvegia să trântească ușa NATO, parasind-o. Protestele nu au loc întotdeauna fără bătăi de cap, iar Jens Stoltenberg abea scapă de raidurile poliției, spre deosebire de prietenii săi.
O întorsătură a sorții sau un telefon de la părinții lui? Acest fiu al unui fost ministru al Apărării și Afacerilor Externe, precum și a unei foste secretare de stat, și-a încheiat ulterior serviciul militar și a urmat cursuri de economie la Universitatea din Oslo, absolvind-o la sfârșitul anilor 1980. Paralel cu activismul său în cadrul AUF și cu mult înainte de începerea studiilor, a fost si jurnalist la Arbeiderbladet (acum numit Dagsavisen, NDLR), lider al ligii, funcționar public la Statistics Norwegian și instructor cu jumătate de normă la fosta sa universitate.
Stoltenberg îl imita pe Blair fără admiratia norvegienilor
De-a lungul acestui deceniu, Jens Stoltenberg s-a apropiat de un diplomat sovietic fără a bănui că este un agent KGB, care i-a dat apoi numele de cod „Steklov”. Din anii 1990, a condus secția Partidului Laburist din capitala Norvegiei. Acesta este începutul ascensiunii sale.
La fel ca mama sa cu un deceniu mai devreme, Jens a devenit secretar de stat la Ministerul Mediului. A devenit deputat în 1993 și a saltat in rang pentru a deveni ministru al Industriei și Energiei în același an. El a rămas în această funcție până în 1996, când prim-ministrul Gro Harlem Brundtland a demisionat.
Din fericire pentru Jens, un alt executiv al Partidului Laburist preia postul. A devenit ministru al Finanțelor în guvernul Thorbjørn Jagland, dar înfrângerea partidului politic la alegerile legislative din 1997 a pus capăt mandatului său. „Steklov” revine în adunare și devine șef parlamentar al comisiei responsabile cu afacerile energetice.
Credite: ARACredite: ARA
În 2000, a fost printre favoriți pentru postul de prim-ministru. Cel care a ocupat până atunci această funcție, Kjell Magne Bondevik, din Partidul Popular Creștin (KrF), a fost nevoit să demisioneze după un vot de încredere nefavorabil și Stoltenberg, pe atunci adjunct al liderului partidului său, a devenit șef al guvernului. Norvegienii descoperă brusc o formă de ersatz Tony Blair. Noul prim-ministru vrea să repoziționeze AP pe spectrul politic și să-și extindă electoratul pentru a face din „New Labour” al omologului său britanic propria sa doctrină. El executa privatizări excesive ale companiilor publice, inclusiv în sectoarele sănătății și educației.
Pedepsit rapid pentru reformele facute si care nu erau deloc pe gustul alegătorilor, și nu pentru că a lovit o mașină parcata în liniște din Oslo, comitand delictul de parasire a locului in care a comis un accident, alegerile parlamentare de la sfârșitul anului 2001 l-au demis: Partidul Laburist. a obținut unul dintre cele mai proaste scoruri din istoria sa.
AP este în criză. Stoltenberg și Jagland nu se mai suportă. Și încă o întorsătură a sorții: liderul Laburist decide să nu candideze pentru un viitor mandat. Tânărul său rival devine apoi noul șef al Muncii. Între o întâlnire și alta la consiliul de administrație al Alianței Globale pentru Vaccinuri și Imunizare (GAVI), organizație a cărei membru este și finanțată de Fundația Bill și Melinda Gates, lucrează pentru a recâștiga încrederea electoratul pentru ca Laburiştii să obţină în sfârşit, şi datorită coaliţiei, majoritatea la alegerile legislative din 2005. Jens Stoltenberg este din nou prim-ministru.
El moștenește probleme complexe, cum ar fi participarea militară norvegiană în Afganistan, dar de data aceasta trage lecțiile înlăturării sale în 2001 și renunta la „blairism”, cel puțin, fără aroganța și excesul de zel al britanicului, chiar dacă Stoltenberg cade în militarism.
Asul compromisului nu mai știe pe ce picior să danseze
Apărător fervent al UE și NATO acum, el pledează pentru consolidarea capacităților de cooperare transatlantică, iar cheltuielile militare ale țării sale sunt în creștere. Fără îndoială pentru a finanța contribuția Oslo la operațiunile NATO. A fost reales în 2008, într-un context marcat de criza financiară. De această dată, el optează pentru o reformă a impozitării companiilor private. Încearcă pe cât poate să stabilească o relație cu vecinul său rus. Acest lucru este dovedit de acordul său din 2010 cu președintele de atunci Dmitri Medvedev de a pune capăt unei dispute la frontiera maritimă din Marea Barents, care datează de la sfârșitul anilor 1970.
Deși își recunoaște „responsabilitatea” pentru atacurile comise în 2011 de teroristul Anders Breivik, refuză să demisioneze. În 2013, coaliția condusă de Jens Stoltenberg a eșuat la alegeri iar el a trebuit să demisioneze.
După o scurtă experiență ca trimis special al ONU pentru schimbările climatice, a fost numit secretar general al NATO în octombrie 2014. Este primul norvegian care a ocupat această funcție, deși țara sa a fost membru fondator în 1949. Toată lumea este de acord asupra unui punct: Steklov trebuie să gestioneze Rusia, mizând pe „bunele sale relații” cu acest stat, precum și pe experiența sa diplomatică și pe „arta compromisului”. La un an după anexarea Crimeei, el a afirmat categoric că nu vede „nicio amenințare imediată împotriva unei țări NATO care vine din Est. Scopul nostru rămâne cooperarea cu Rusia… Aceasta servește NATO și servește Moscova.
Până atunci, dorința lui Donald Trump, pe atunci președinte al Statelor Unite, de a părăsi o „alianță moartă” este principala provocare cu care se confruntă Jens Stoltenberg. În numele coeziunii alianței, aceasta susține și legitimează și operațiunile turcești împotriva kurzilor din Siria, justificate de „suferința” Ankarei din cauza atacurilor teroriste pe teritoriul său, precum și de „preocupările sale legitime de securitate”.
Jocul dublu este abia voalat. Jens a fost tras de urechi la întâlnirile Bilderbeg la care a participat de trei ori? Alianța își sporește exercițiile în jurul Rusiei, dar SG persistă să spună că NATO „nu încearcă să izoleze Moscova”. Și când Kremlinul răspunde cu exerciții militare, Jens Stoltenberg îi descrie drept „precursori ai acțiunilor militare împotriva vecinilor” și alertează Washingtonul despre „amenințarea rusă”. În ochii lui, cererea Kremlinului de retragere a forțelor transatlantice din țările vecine este o „dorință de a refuza țărilor suverane dreptul de a-și alege propria cale și propriile aranjamente de securitate”.
Discursul său, conform căruia NATO „nu face parte din conflictul” din Ucraina, a evoluat treptat. El descrie o confruntare directă cu Rusia ca fiind „posibilă”, făcând apel la „isteria militară” din Europa, apoi solicită țărilor membre să autorizeze Kievul să vizeze teritoriul rusesc cu echipamente occidentale. Din cauza lipsei de compromis între statele membre, Jens Stoltenberg a rămas de patru ori în fruntea NATO.
Noua sa prelungire se încheie în octombrie 2024, la 10 ani de la numire. Va fi amintit ca un secretar general care a închis rândurile NATO sau ca cel care a instigat un conflict deschis cu Rusia, sau chiar un al treilea război mondial? Ce știm? WEF, la care Jens Stoltenberg este un obișnuit, poate doar așteaptă acest lucru…
Cu Mark Rutte ca succesor la 1 octombrie, NATO a lui Stoltenberg nu pare a fi mai sigură.