GPR – COMUNICATUL Nr. 12. Poziția Grupului pentru România față de încălcarea de către Juriul de Onoare al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a dreptului jurnaliștilor la liberă exprimare
Grupul pentru România apreciază rolul extrem de important pe care îl joacă în societatea românească jurnaliștii. Reușita demersurilor jurnalistice este dependentă în foarte mare măsură de respectarea dreptului la liberă exprimare, drept prevăzut atât de Carta Universală a Drepturilor Omului, de Constituția României, cât și de alte acte normative, inclusiv de 4 (patru) articole din Statutul UZPR.
Grupul pentru România a aflat cu îngrijorare de propunerea Juriului de Onoare al UZPR de suspendare din Consiliul Director al UZPR a domnului vicepreședinte al UZPR, jurnalistul, poetul și scriitorul Miron Manega, director editorial al publicației „Certitudinea” și membru al Grupului pentru România (din anul 2016) pentru faptul că a fost de acord și a semnat Comunicatul nr. 9 al GpR, adresat conducerii Federației Ruse.
Grupul pentru România privește această măsură represivă a Juriului de Onoare al UZPR nu doar ca pe un fapt care afectează personal pe un membru al său, domnul Miron Manega, ci ca pe un semnal de mare impact negativ asupra societății românești: abolirea dreptului jurnaliștilor la opinie. Lipsa dreptului la opinie al jurnaliștilor va afecta grav democrația și așa extrem de firavă din România, ca și ansamblul vieții sociale din România. În același timp, această măsură represivă nedemocratică va ajunge să fie cunoscută în întreaga țară și va decredibiliza UZPR în ansamblu ei și va afecta grav întreaga breaslă a jurnaliștilor români.
Față de acuzațiile aduse de Juriul de Onoare al UZPR domnului Miron Manega, GpR menționează că respectivul comunicat al GpR adresat conducerii Federației Ruse nu are nici un fel de caracter partinic sau potrivnic, ci a fost adresat unei superputeri mondiale de care a depins cel mai mult soarta României contemporane, în contextul marelui pericol de implicare a României în războiul din preajma țării noastre, război cu care România nu ar trebui să aibă nimic a face.
Față de acuzația adresată domnului Miron Manega că a achiesat prin semnătură la formularea expresiei „regim iudeo-euro-atlantic”, GpR dorește să menționeze că această formulare nu are caracter peiorativ, nu are caracter acuzator, ci are un caracter constatator. Sfera de influență euro-atlantică, în care a fost și România arondată temporar, în urma acordului verbal dintre președinții SUA și a fostei URSS, de la Malta (2-3 decembrie 1989), este condusă și controlată financiar de Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Trezoreria Federală a SUA, instituții 100% evreiești. România are o datorie uriașă față de aceste organisme și față de alte bănci subordonate lor. Cine controlează banii unei țări și banca ei centrală, controlează întreaga ei politică. În acest sens a fost formulată expresia cu caracter constatator de „regim iudeo-euro-atlantic”.
Din alt punct de vedere, Grupul pentru România dorește să sublinieze că în România există o legislație complexă împotriva antisemitismului, cu prevederi explicite. De aceea, faptul că domnul Miron Manega nu a fost sancționat de justiție și de nicio altă instituție a statului român pentru „infracțiunea” de antisemitism, ar trebui să dea de gândit celor care l-au suspendat din funcție. Acuzația de „antisemitism” în societatea românească nu poate fi îndreptată împotriva nici unui cetățean care nu a fost declarat ca atare de către o instanță de judecată.
GpR adresează cu respect ansamblului conducerii UZPR rugămintea să nu facă pași care să afecteze atât de grav dreptul la liberă opinie al jurnaliștilor, să nu transmită jurnaliștilor și opiniei publice din România un mesaj de frică și de nevoie de reprimare a opiniilor care nu convin unor conducători politici efemeri.
GRUPUL PENTRU ROMÂNIA
Jidovii, UE si NATO au distrus intentionat România si poporul român; sunt dușmanii noștri și răul făcut nu poate fi iertat niciodată.
Adevărat! Jidovii, UE și NATO au distrus România. Dar acest lucru a fost posibil din cauza faptului că poporul român a permis acestui lucru să se întâmple și a făcut prea puține lucruri pentru a împiedica planul lor ocult și malefic. Cel mai mare păcat și defect al românilor este letargia. Străinii și ocupanții și oculții te pot distruge doar dacă tu le permiți acest lucru.
„Avem Constitutie, Holocaust si Regulament!“
(Declaraţia politică susţinută în plenul Senatului României, în 3 noiembrie 2003, de către marele istoric senator Gheorghe Buzatu – mai jos este formatul pe larg al declaraţiei; eu am prezentat o variantă scurtă – privitor doar la Constituţie şi Holocaust – în „Ofensiva Iudaismului asupra României“, iar domnul Gh. Buzatu îmi cerea să nu o scot vreodată din vreo ediţie nouă:)
–
„A devenit un obicei ca, in lipsa de argumente sau de probe, ori prins cu ocaua mica, cum se spune la romani, să te afli permanent in ofensiva. Este adevarat ca, din mosi-stramosi, atacul a ramas cea mai buna… aparare, dar asta la razboi, nu in societatea civila. Am auzit aici, nu in alta parte, despre… incapacitatea unora (a se citi: a celor din opozitie) de-a patrunde sensul unor documente, iar asta in raport cu disponibilitatile fara limite ale celor care… ne conduc!
Tot aici am auzit despre virtutile europenesti ale celor care, recent, s-au prezentat la Referendum pentru a vota Constitutia revizuita, spre deosebire de cei care au ramas acasa. Si tot de aici stau sa porneasca semnale luminoase, care vor strabate mari si oceane, cum ca, acum, ei da, Avem Constitutie! si Avem Holocaust! Toate astea, vedeti dv., pana acum, ne-au lipsit si, parca, navigam de unii singuri in Univers! Insa lumea s-a schimbat, evident, si, ca pe vremurile Anei Pauker, schimband ce-i de schimbat, vedem tot mai mult ca, de vreme ce ploua la Washington ori la Londra, unii isi deschid umbrelele la Bucuresti ori la Jegalia…
Nu spune nimeni ce, cat si cand vom plati, dar, Dumnezeule, ce mai conteaza, cata vreme pulsul planetei este altul?! Ne place/nu ne place, tranzitia este permanenta, iar costul, sensul si durata ei sunt lipsite de insemnatate…
Intrarea in Mileniul III am amanat-o pentru Mileniul IV, fiind convinsi ca nu ne va juca o festa, determinandu-ne sa asteptam chiar 1.000 de ani pe muche! Dar, se vorbea de capacitati… Unde, ma intreb si va intreb, stralucesc ele in situatia celor care, controland Televiziunea Nationala, inteleg sa abuzeze pana la limita extrema, eliminandu-i fara explicatii si ratiuni pe adversari? De asemenea, unde aflam prea-plinul capacitatii in cazul celor care-si aroga exclusivitatea raporturilor pe plan extern si, nu mai putin, secretomania unor documente care – atunci cand vor deveni cunoscute – vor zgudui constiintele?
In cazul nostru, al senatorilor, unde putem distinge calitatile, cata vreme, de aproape trei ani, beneficiem de un Regulament menit sa puna in practica principiul ceasul si toptanul (de legi, se intelege!). Nu va solicit sa dati crezare spuselor mele. Dar, acum, cand tocmai corectam Regulamentul in functie pentru a-l pune de acord cu Constitutia revizuita, se impune sa mai privim si-n alte parti. Nu peste granita, ci in ograda noastra, la Regulamentele de altadata. Pur si simplu pentru ca este extrem de instructiv. Dintre Regulamentele cunoscute ale Senatului Romaniei (1867, 1895, 1925), ma voi opri asupra celui din urma, elaborat si aplicat in cursul marii guvernari liberale de la 1922-1926. De regula, prin regulamentele lor, cele doua corpuri legiuitoare de la Bucuresti nu si-au asigurat doar buna functionare, dar, totodata, ele si-au definit distanta si suprematia fata de executiv. Nu mai putin, asa cum au relevat specialistii (cf. Ion Mamina, Monarhia constitutionala in Romania. Enciclopedie politica, 1866-1938, Bucuresti, 2000, p. 73), Regulamentele determina modul cum fiecare Camera isi exercita atributiile, asigurand independenta fiecareia si evita imixtiunile uneia in drepturile si prerogativele celeilalte. Sunt chestiuni de principiu fundamentale, care, cu trimitere la Regulamentul din 29 ianuarie 1925 al Senatului Romaniei, isi afla reflexul in principalele sale prevederi, ce ne indeamna, incontestabil, sa devenim nostalgici. Iata numai cateva dintre ele: 1) Art. 15 definea atributiile presedintelui/vicepresedintilor Senatului, unele consacrate si prin Regulamentul actual, din care insa lipseste urmatoarea regula: -Presedintele sau vicepresedintele (de sedinta), care ia cuvantul intr-o discutiune, nu mai poate (subliniez: NU MAI POATE) ocupa fotoliul prezidential pana la terminarea ei (a discutiei – n. ns.)-. 2) Mergem mai departe, retinand din art. 22: -Prezenta senatorilor la sedinta se constata prin apelul nominal- – aceasta, desigur, pe cand nu apelam la tabelele electronice nefunctionale din epoca noastra. Dar, se insista in continuare, -presedintele, din oficiu, sau la cererea scrisa a sapte senatori, are dreptul sa dispuna, oricand in timpul sedintei, verificarea numarului senatorilor prezenti-. 3) Art. 25 si 95 stabileau ca, o data pe saptamana, senatorii interveneau cu comunicari, intrebari ori interpelari adresate ministrilor, dar – in mod semnificativ – la inceputul sedintelor in plen, iar nu la sfarsitul lor, precum in prezent. Un senator putea schimba cu altul randul la interventii (art. 27), dar, la fiecare sedinta, era obligatorie prezenta cel putin a unui ministru titular (art. 28, al. 3). Regulamentul actual, spre deosebire de cel din 1925, prevede ca -membrii guvernului sau reprezentantii acestora (?!) au acces la lucrarile Senatului- (art. 106). Sa nu credeti cumva ca prezenta ministrilor n-ar fi obligatorie si azi, dar – indica tot art. 106 – numai -daca li se solicita participarea-. Ma gandesc ca, dupa atatea absente cumulate vreme de aproape trei ani, de ce n-am solicita ministrilor, cu incepere chiar de azi, sa ne onoreze de fiecare data cu prezenta domniilor lor? 4) Ajung la punctul crucial al Regulamentului din 1925 in comparatie cu care Regulamentul actual s-a distantat tot… crucial. Astfel, art. 85, al. 1 de la 1925 prevedea ca, in plen, -in cursul discutiunii orice senator poate propune amendamente, sub-amendamente sau articole aditionale la proiectul de lege sau la propunerile ce se discuta-. Amendamentele erau luate in consideratie cu trei conditii: a) sa fi fost redactate in scris si semnate; b) sa fi fost citite si dezvoltate de autor in plen; c) sa fi fost sustinute de cel putin cinci senatori. Nimic mai lesne, veti zice, si asa era! Ma voi opri aici. Va cer iertare pentru ca, pornind de la capacitati, am ajuns la… regulamente. In care, mai mult ca sigur, ele se conjuga. Las in seama dv. sa apreciati cum si in ce grad.
Ori in ce masura recursul la istorie nu este, intotdeauna, inutil! Oricum, sa ne bucuram: Avem Constitutie, avem Holocaust si avem Regulament!
Va multumesc pentru atentie!“
Ma doare tonul dvs.! Cu marlanii ! Ii rugati ? Cand un caine musca, tot asa faceti? Il rugati sa nu va muste ? Sunteti oameni cu multa carte, luati-i de urechi pe imbecili ( cum facea dascalul pe vremuri) altfel….isi bat joc in continuare !