TYLER DURDEN

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 146

Așa cum au prevăzut mai mulți comentatori geopolitici independenți, noul discurs oficial al Kievului, explicând de ce contraofensiva ucraineană a eșuat, va consta în a pretinde în mod fals că Occidentul nu a livrat „suficiente” arme la momentul oportun.

În ciuda zecilor de miliarde de dolari din banii contribuabililor americani investiți în efortul de război al Kievului, într-un ritm și la un nivel fără precedent, va fi „vina” Statelor Unite și a aliaților lor. Sau, cel puțin, acesta va fi punctul de vedere și discursul guvernului ucrainean (care va fi apoi preluat și repetat de partizanii cei mai fanatici și mai belicoși ai lui Zelenski).

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a străduit să promoveze această idee ca pe un argument cheie, declarându-i mai întâi lui Fareed Zakaria, de la CNN, că țara sa „a așteptat prea mult” pentru a începe contraofensiva. Motivul? Zelenski a dat vina pe Occident pentru că i-a obligat pe comandanții săi militari să aștepte atât de mult armamentul și echipamentele necesare.

Zelenski a declarat: „Am – uite ce e – am așteptat prea mult. Acesta e adevărul. Sunt recunoscător față de partenerii noștri, față de Statele Unite, de UE și de ceilalți parteneri. Le mulțumesc mult președintelui Biden și Congresului. Dar trebuie să înțelegem: am așteptat prea mult timp, (rușii) au pus mine”. Și a adăugat: „Apoi, când am fost pregătiți din punctul de vedere al partenerilor noștri, deoarece, decizia de a ne da(vehicule blindate)Bradley și alte tipuri de arme, decizia nu înseamnă și rezultate…” […].

Într-un alt interviu publicat recent, în presa americană, Zelenski a dus discursul „învinovățirii Occidentului” și mai departe. În afirmațiile sale pentru The Economist, el a lansat o amenințare foarte puțin voalată la adresa țărilor care intenționează să își reducă în vreun fel ajutorul pentru Ucraina, avertizând că „milioanele de refugiați ucraineni în țările europene” sunt capabili să destabilizeze Occidentul: „Reducerea ajutorului pentru Ucraina nu va face decât să prelungească războiul, afirmă dl Zelenski. Iar aceasta va crea riscuri pentru Occident la el acasă. Nu se poate prezice cum milioanele de ucraineni din țările europene vor reacționa la abandonarea țării lor. Ucrainenii s-au comportat în general bine și sunt foarte recunoscători față de cei care i-au adăpostit. Nu vor uita această generozitate. Însă nu va fi «o poveste bună» pentru Europa dacă i-ar «împinge pe acești oameni cu spatele la perete»”.

Mai mulți comentatori online au luat notă de retorica sa uimitor de deschisă și de agresiv acuzatoare, afirmând că Zelenski pare să amenințe Europa cu terorismul, dacă Ucraina nu obține ceea ce dorește: „Acum, Zelenski amenință că refugiații ucraineni vor ataca Europa dacă nu continuă să plouă cu bani” […].

Aceste afirmații marchează o interesantă recunoaștere a faptului că, din multe puncte de vedere, escaladarea este motivată de percepția că Occidentul este văzut ca „slab”. Zelenski a preluat și retorica „ori sunteți cu noi, ori sunteți împotriva noastră” de la George W. Bush, în legătură cu evenimentele de la 11 septembrie. În același timp, declarațiile directe ale lui Zelenski, mai ales despre posibilitatea ca refugiații să facă viața „dificilă” în Europa, vor da probabil tonul și exemplul pentru mulți dintre subordonații săi. Ne putem aștepta ca asemenea atacuri violente și asemenea „avertismente” adresate Europei și Statelor Unite să se înmulțească.

Am înregistrat deja spectacolul ministrului său de Externe, certând-o și umilind-o pe ministra de Externe germană… Când vor începe conducătorii americani, britanici și europeni să zică „Ajunge!” în fața agresivității, umilirilor și amenințărilor din partea lui Zelenski?

Sursă: zerohedge.com, via activenews.ro

Titlul original: „Zelensky Issues Veiled Threat To Destabilize Europe If Weapons Flow Curtailed” („Zelensky amenință voalat că va destabiliza Europa dacă fluxul de arme va fi redus) – extrase

Loading