Autor: MAGDA URSACHE
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 174
Dispar pădurile, nu mai avem hârtie și atunci nici cărți pe hârtie n-or să mai fie. Ei, și? Roboții nu le citesc pe hârtie, ci online. Iar inteligența artificială (AI) ne va oferi cărți de consum câte vrem. Pe un stick încape o bibliotecă. Atunci să le închidem pe toate. O victimă a revoluției, în 29 decembrie ’89, a fost o bibliotecă: BCU, Biblioteca Centrală Universitară. S-a tras în ea cu tunurile tancurilor. Depozitele de cărți au ars.
Dispar specii de animale, de ce n-ar dispărea și homo sapiens? Va fuziona cu robotul, va avea sisteme integrate, crede antipaticul Harrari. Mă vreau om întreg, nu din bucăți de om și bucăți de robot: om bionic. Nu vreau picioare robotice, cu mușchi artificiali. Și Harari e la fel de antipatic ca Francis Fukuyama, anunțând sfârșitul istoriei, deci al omenirii. Semn rău: poluarea adevărului istoric e maximă.
Îngrozit de ascensiunea inteligenței artificiale, N. Silade se întreabă, în editorialul revistei „Actualitatea literară”, de martie-aprilie, 2024, cum va conduce ea lumea: „Spre bine sau spre rău? Este ea, inteligența artificială, cât de cât morală? Și dacă devine dictatorială, sau și mai rău, un exterminator al umanității, ce vom face dacă vom ajunge (Doamne ferește!) în această situație? Cine o va opri? Cine o va anihila, dacă o va lua razna? S-a întrebat cineva (dintre cei care o promovează, bineînțeles) cum se va rezolva această problemă?”. Iar răspunsul este: prin înțelepciune. În cazul Turnului Babel a intervenit Dumnezeu. Acum, când Turnul Babel e ridicat iarăși, a venit rândul omului supramental, dotat cu „superinteligență supranaturală” s-o facă. Iar noi ar trebui să nu fim nepăsători și să ne mâncăm liniștiți carnea artificială, laptele artificial, înghețata artificială din mure artificiale. Poftele alimentare sunt și ele artificiale. KFK dă dependență ca un drog. S-a produs și sânge artificial. Indiferența la toate astea a ajuns clinică. Ce mai vrem, să se mute inima din stânga pe dreapta, ca să avem și viață artificială?
Da, știu: schimbarea nu poate fi împiedicată, dar viteza ei, da. Iar factorii de accelerare a schimbării pot fi încetiniți.Unul dintre ei este televizorul, cu enterteiment-ul care imbecilizează de-a dreptul. S-a dovedit că tehnicii avansate îi corespunde o sănătate precară; cu cât tehnica e mai avansată, cu atât inteligența scade. Ne-o spune și Pr. Ioan C. Teșu, într-o carte-ghid, Educația de la tradițional la digital, abordând problemele adicției: simptome, riscuri, prevenție, responsabilizare. Prea multe smarturi, prea multe softuri, prea multe aplicații, prea multe canale social-media copleșesc, dau gol sufletesc. Digitalizarea duce la metavers. Nu univers, ci multivers. Or, lumea ca multiplu al dumnezeirii este un raționament generator de anticreștinism. Luciferic, așa cum spune ieromonahul Ghelasie Gheorghe, de la mănăstirea Frăsinei, autorul scrierilor de mistică isihastă. „Tu ești un om care iubește libertatea?”. Dacă da, știi că „libertatea are chipul lui Hristos”.
Conceptul de postumanism mă îngrijorează. Post ce? Post adevăr, post moralia? Post onestitate, post loialitate? Omul nu mai e măsura tuturor lucrurilor?
Dar n-am intrat deja în post umanism? În 1984, Orwell arăta că Big Brother ascundea adevărul, că oamenii nu mai erau informați corect. Ca acum, când știrile dezorientează și îmbolnăvesc psihic. Deja suntem controlați prin inteligența artificială. Și ce n-ar fi dat Ceaușescu s-o poată face! Iar corectitudinea politică e poliție politică, alt fel de cenzură, o cenzură avansată: Robotizați-vă! Gândiți corect politic la unison!
T.S. Eliot e autorul sintagmei „oameni împăiați”. La Huxley, în lumea nouă, oamenii încep să-și iubească opresorii. Sindromul Stockholm. O să fim mai agresivi și mai ignoranți, mai ostili și mai arțăgoși? Mi-aș dori să rămânem umani. Și mă bucur că vârsta pe care o am mă apără de homo deus (Harrari). Mă vreau în lumea mea cvadri-dimensională, în trei parametri, doi spațiali, unul temporal. Lumea lui n4 mă nemulțumește. Iar pentru mine, a patra dimensiune e poezia, de la debutul din 1973 (A patra dimensiune, Ed. Junimea), până azi.
Blaga, la ceas de disperare, găsise soluția: poeții! „Nu vă mirați,/ Poeții, toți poeții sunt un singur,/ neîmpărțit, neîntrerupt popor”. Și Nichita Stănescu: „Dar, din grație și din grijă, poetul, /din grație și din grijă,/ moare întotdeauna, întotdeauna/ înainte de a se descuraja”. Chiar dacă unii numesc curajul inconștiență.
Poeții au, cu siguranță, ochii mai deschiși decât ai noștri.Visează cu ochii deschiși. Tot Blaga imagina „spitalul cuvintelor”, unde Poetul e „un donator de sânge”. Și Virgil Diaconu știe să fie candid, cu putere de iluzionare. Îngerul lui secret îl anunță că „fluturii vor fi programați pe calculator,/ pentru ca ei să zboare organizat, în pluton.// Și pentru ca niciun curcubeu să nu mai dea buzna pe cer,/ neprogramat și fără acte în regulă”. Din spital, „cu acele în vene și cu tubul de glucoză primit pe furiș”, Virgil Diaconu ne liniștește: „voi lucra mai departe. Și poate că într-o clipă de neatenție/ fluturii mei vor umple iarăși cerul! Da, eu voi transmite/ pe toate canalele vederi din sângele meu albastru…/ într-o clipă de neatenție”.
Vine Cyborgul, omul-mașină care se autoreglează, ca-n narativa lui Isaac Asimov „Omul de două sute de ani” (Bicentennial Man)? Ne bate la ușă?
Darul de Cassandră îmi displace. Nu-mi rămâne decât speranța ca acest viitor să fie irealizabil.
Titlul original: „SF-ul nostru cel de toate zilele” (extras)
