Autor: Miron Manega

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 130

S-a făcut dreptate!

„Venus de Piatra Neamț” a înscris România pe harta marilor descoperiri arheologice ale lumii din toate timpurile

În numărul 55 al revistei CERTITUDINEA (14-28 ianuarie 2020), apărea, sub titlul „Înscenarea lui Tolontan despre cea mai importantă descoperire paleolitică din istoria României”, o anchetă jurnalistică amplă (o pagină), prin care publicația lua apărarea cercetătorilor hărțuiți non-stop în presă, printr-o vastă campanie de denigrare și de minimalizare a descoperirii.

Era vorba de echipa arheologică a profesorului Marin Cârciumaru din Târgoviște care, în data de 21 iunie 2019, a făcut o descoperire epocală pentru România: cel mai important artefact paleolitic din istoria României. E vorba de o statuetă de 10 cm din gresie, foarte bine păstrată și având o vechime de 17.200  de ani. Importanța și valoarea descoperirii au fost „îngropate” de Cătălin Tolontan într-un morman de dejecții jurnalistice, printr-o campanie virulentă de denigrare a echipei și competenței profesorului Marin Cârciumaru. Printre puținii jurnaliști care și-au asumat „riscul” de a lua apărarea descoperitorilor s-au aflat Daniel Roxin și subsemnatul. Pentru a readuce în memorie cele petrecute atunci, redau mai jos un extras consistent din replica CERTITUDINII la atacurile lui Tolontan împotriva cercetătorilor și a senzaționalei lor descoperiri. (MIRON MANEGA)

„[…] Un articol apărut recent în Libertatea poartă titlul fastuos, în sensul apocaliptic al cuvântului: „Înscenarea lui Venus! Cum s-a regizat în 2019 cea mai importantă descoperire paleolitică din istoria României: «Am făcut aicea un scenariu, că am găsit-o»!”. Mă așteptam la dezvăluirea unui fals istoric colosal, în care niște arheologi impostori, plătiți nu se știe de cine, ar fi produs un artefact prin care să ia mințile specialiștilor din întreaga lume, demonstrând existența primordială a civilizației pe aceste meleaguri. N-a fost deloc așa ba, aș zice, dacă e vorba de plăți, că Tolontan pare a fi plătit de cineva. Oricum, articolul are toate ingredientele unui text comandat. Altfel, nu-mi explic virulența unei false anchete prin care nu demonstrează, de fapt, nimic. Sau, cum ar spune Eminescu, „Parturiunt montes, nascitur ridiculus mus” (Se scremură munții și fătară un șoarece). Nu-mi explic nici presiunea care l-a împins pe Cătălin Tolontan, în prima zi a anului, de Sf. Vasile, să se ducă la Târgoviște, la Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, pentru a-i lua o declarație profesorului Marin Cârciumaru, cel care a condus săpăturile arheologice de la Piatra Neamț, unde a fost descoperită statueta paleolitică veche de 17.000 de ani (denumită deja, conform cutumelor arheologice, „Venus de Piatra Neamț”).

O manipulare bine instrumentată

Filmul acestei descoperiri este prezentat chiar în textul lui Tolontan din „Liberatea”, din care citez: „Descoperirea a fost făcută lângă Piatra Neamț de doi amatori, pe 21 iunie 2019, la ora 12. Chemați de ei, arheologii au ajuns după 9 ore și, împreună cu amatorii, au scos statuia din pământ. Arheologii au dus-o pe Venus peste noapte la hotel „Ceahlăul” din Piatra Neamț, unde s-au cazat și ei. A doua zi, pe 22 iunie, cu toții au plantat statuia în același loc în pământ. Frica lor a venit din faptul că amatorii nu au voie, conform legii, să sape în situri fără supravegherea specialiștilor, iar aflarea adevărului ar fi creat probleme penale și ar fi compromis contextul științific al descoperirii.

Astfel încât arheologii au regizat „o descoperire” pe care au filmat-o și au fotografiat-o, livrând „probele” către public, istorici și presă. Doar că jurnaliștii au pus întrebări și tot mai mulți oameni au vorbit”.

Textul lui Tolontan este o manipulare ordinară dar foarte bine instrumentată. Însă nu prin prezentarea „probelor” vreunui fals istoric (acestea neexistând), ci prin inducție și învăluire. Propoziția „arheologii au regizat «o descoperire»”, de exemplu, și punerea între ghilimele a cuvântului „descoperire” au un efect subliminal foarte puternic, de suspiciune asupra descoperirii propriu-zise, sensul fiind înlocuit cu subtextul aluziei […].

„Mobilul crimei”

[…] Care ar fi însă „mobilul crimei”? Era nevoie de atâta desfășurare de forțe jurnalistice doar pentru a arunca în derizoriu o sculptură cu o valoare istorică inestimabilă? Se pare că da. În Europa – și cam peste tot în lume – se desfășoară, în paralel cu războaiele militare, nucleare, economice, tehnologice, hibride sau „reci”, și războaie cultural-identitare pentru câștigarea sau păstrarea legitimității istorice asupra teritoriile câștigate de cele mai multe ori în mod abuziv. În aceste condiții, argumentele de legitimitate culturală ale unor popoare mici sau minimalizate de unii (cum e cazul românilor) pot îngreuna sau delegitima pretențiile „supraponderale” ale marilor venetici care au cucerit și stăpânesc astăzi Europa. Or, un artefact ca „Venus de Piatra Neamț” sau ca Venus Gravetiana de la Valea Cireșului – descoperită în 2015 de aceeași echipă și care este încă și mai veche (20.000 de ani), dar nu este întreagă – poate duce la regândirea și reașezarea primordialității culturale în Europa și a redistribuirii termenului de „barbar”.

„Neglijența” și tratamentul condescendent sau ironic cu care sunt tratate, de mediul academic românesc, descoperiri uluitoare care atestă, pe teritoriul României, începuturile străvechi ale civilizației omenești se înscriu, probabil, în arsenalul hibrid al aceluiași război cultural (vezi cazul plăcuțelor de la Tărtăria sau al tăblițelor de la Sinaia).

Un posibil caz similar: „Leoaica Guennol” din Mesopotamia

Mai există însă un aspect care poate completa motivația demersului „jurnalistic” al lui Tolontan: banii. Sau, mai exact, valoarea de piață a statuetei de la Piatra Neamț. Pentru a fi mai bine înțeles, am să prezint un caz similar: „Leoaica Guennol”, o sculptură Proto-Elamită din magnezit având 8,3 cm înălțime, datată 3000 – 2800 Î.H. Această lucrare a fost descoperită la Templul Shara din Tell Agrab (Irak) de arheologul britanic Leonard Woolley, în căutările sale lângă Bagdad, între anii 1924 și 1934, în ceea ce poartă numele de Diyala Valley. După descoperire, statueta a intrat în posesia unui galerist pe nume Joseph Brummer (1883 – 1947), născut la Sombor și crescut la Szeghed, în Ungaria. A fost bun prieten cu mai toți marii artiști ai vremii, printre care Henri Rousseau, Modigliani, Paul Kllee, Picasso, dar și cu Andrei Revesz, Milița Petrașcu și Constantin Brâncuși, căruia Brummer i-a organizat la el în galerie, la New York, două mari expoziții personale (prima în anul 1926, a doua în 1933).

„Leoaica Guennol” a rămas în posesia galeristului până la decesul acestuia, în 1948, când a fost achiziționata de Alastair Bradley Martin. Acesta a păstrat-o într-un muzeu din Brooklyn, din New York. După 60 de ani, timp în care a fost expusă neîntrerupt, dar exclusă din orice formă de actualitate, Leoaica Guennol a erupt spectaculos pe piața internațională de artă în ziua de 5 decembrie a anului 2007, când a fost vândută la Sotheby’s / New York pentru suma de 57,2 milioane dolari. Pentru o perioadă de câțiva ani, ea a deținut recordul mondial de cea mai scumpă operă de artă vândută vreodată la licitație. Experții sunt de părere că statueta, care provine din Mesopotamia (Irakul de astăzi), a avut un rol important în mitologia ținutului. Acest artefact este numit „Guennol” după forma galeză a numelui „Martin” al colecționarului care a deținut-o până în 2007 (Alastair Bradley Martin).

Ce nu face omul pentru 50 de milioane de dolari!…

Nu întâmplător am adus vorba despre „Leoaica Guennol”. Valoarea ei de piață este uriașă (57,2 milioane de dolari) și nu are decât 5.000 de ani. „Venus de la Piatra Neamț” este mai „bătrână” cu 12.000 de ani, este mai mare ca dimensiuni și la fel de intactă. Este de presupus, așadar, că poate fi mult mai scumpă dacă-și consacră statutul despre care se face vorbire: cea mai importantă descoperire paleolitică din istoria României. Ei, bine, în situația asta, orice manipulare, oricât de mizerabilă, devine folositoare pentru cel care vrea să arunce piesa în derizoriu, pentru a o menține la o valoare de piață insignifiantă. Iar o piesă fără valoare de piață poate fi oricând furată fără să facă valuri mari, pentru ca, peste nu știu câți ani, să apară la o licitație la un preț de achiziție cel puțin cât al „Leoaicei Guennol”…

Sunt, cred eu, suficiente variante de decriptare a demersului lui Cătălin Tolontan, care numai jurnalistic nu poate fi considerat. Căci nu e vorba de neregulile în sine ale protocolului arheologic, care sunt, probabil, reale și care puteau fi semnalate într-o știre de 10 rânduri. E vorba de virulența și amploarea uriașă acordată unei infracțiuni minore, ca și cum ar fi fost vorba de o crimă. Acest „truc” jurnalistic duce, inevitabil, la compromiterea echipei de arheologi (care are, probabil, mulți dușmani), la compromiterea arheologiei românești în general și la estomparea valorii istorice a celei mai importante descoperiri paleolitice în România. De ce? De ce, domnule Cătălin Tolontan? […]”.

___________________________________

Lovit din toate părțile, prin intrigile mediatice ale unui fost colaborator, Mircea Anghelinu,  și ale unui universitar clujean, Sorin Nemeti, profesorul Cârciumaru și-a asumat calea grea a probatoriului științific, aducându-l în țară, la Târgoviște, pe cel mai mare specialist în statuete paleolitice, profesorul Randall White de la New York Universty. De-a lungul carierei sale, acesta a autentificat multe descoperiri de acest fel, dar a fost și specialistul care a denunțat cele mai multe falsuri în cazul unor astfel de descoperiri.

Și iată că s-a făcut dreptate! La sfârșitul colaborării cu echipa lui Marin Cârciumaru  și al elaborării studiului de specialitate, concluzia profesorului Randall White a fost exprimată cu aceste cuvinte: „Voi, prin această descoperire, ați înscris România pe harta marilor descoperiri arheologice ale lumii din toate timpurile”. Studiul a fost publicat recent în cea mai respectată revistă arheologică din Europa, celebra L’ANTHROPOLOGIE, din Franța, care apare din 1894 fără întrerupere, traversând cele două războaie mondiale fără nicio sincopă. Contrar cutumelor și exigențelor severe ale publicației, care impuneau o limită de spațiu și ilustrație (maximum 15 pagini text și 8 figuri), Redactorul Șef al revistei, profesorul Henri de Lumley, membru al  Academiei Franceze, a acordat echipei profesorului Cârciumaru spațiu nelimitat…

Știința și-a spus, în sfârșit, cuvântul, împotriva unei prese care încă nu a înțeles că libertatea cuvântului nu e libertatea de a înjura, ci libertatea de a spune adevărul! Iar adevărul, în cazul de față, impune concluzia că România este teritoriul pe care a existat, încă din preistorie, o mare civilizație.

___________________________________

LE POINT: „Descoperirea incredibilă a unei Venus românești,

veche de 17.000 de ani”

După apariția, în revista  L’ANTHROPOLOGIE,  a studiului „Une nouvelle figurine  féminine du Paléolithique provenant de Piatra Neamț –  Roumanie”, presa franceză a început să reacționeze și ea, totalmente favorabil și admirativ la adresa descoperirii și a autorilor ei. Publicăm mai jos un articol elogios din LE POINT.

Este povestea unei doamne foarte bătrâne, cu forme generoase, care a devenit o comoară a moștenirii culturale a României. Sculptată într-o bucată de gresie, de 10 centimetri înălțime, și-a început existența în urmă cu mai bine de 17.000 de ani, în mâinile unui artist paleolitic. Apoi a căzut în uitare, înainte de a reapărea, acum doi ani și jumătate, într-o râpă românească din Carpați.

„Este prima descoperire de acest tip pe teritoriul României”, explică cei doi descoperitori români în lucrarea lor publicată de revista franceză L’Anthropologie. Patrick Paillet, specialist în preistorie la Muzeul Național de Istorie Naturală și curator științific al expoziției de Arte și Preistorie  (până pe 22 mai 2023, la Muzeul Omului), salută descoperirea: „Este o reprezentare feminină extraordinară și originală. Hipersexualizată, cu sânii mari, fese dolofane și o vulvă bine desenată, această statuetă aparține familiei artistice «Venus Gravettiana» (- 31.000 la – 23.000)”.

„Descoperirea să a fost incredibilă”, explică și Jules Masson Mourey, profesor de preistorie la Universitatea din Aix-Marsilia. Pe 20 iunie 2019, după trei săptămâni de când o echipă de paleoantropologi români săpa o râpă situată într-o vale din Carpați, brusc, trombele de apă au invadat situl arheologic. Nu se putea continuă munca. Cei doi directori de săpături, Elena-Cristina Nițu și Marin Cârciumaru, s-au dus acasă. Dar, înainte de a pleca, au rugat doi voluntari locali să meargă la fața locului de îndată ce ploaia încetează. Pe 21 iunie, unul dintre ei a observat, pe pământ, o piatră  ce semăna cu coaja unui melc mare.

Fiind instruit să nu atingă nimic, acesta a făcut câteva fotografii și le-a trimis imediat Elenei-Cristina Nițu. Emoționată, cercetătoarea a sărit în mașină și s-a deplasat la fața locului, unde a constatat cu uimire că acea coajă de melc era capul unei figurine antropomorfe de 10 centimetri lungime. Arheologul a scurmat pământul din care a apărut o statuetă magnifică. Ce să fac? – s-a întrebat? S-o las acolo până a două zi dimineața, luând toate toate măsurile cerute? Sau s-o iau imediat din acel loc, pentru a nu risca să se piardă într-un nou potop?”.

În cele din urmă, arheologii au luat o decizie incomodă. Jules Masson Mourey a explicat că au decis „să reîngroape statuetă în locația inițială și să trimită un cameraman la fața locului pentru a filma descoperirea în direct, sub loviturile răbdătoare ale excavatoarelor”. Această punere în scenă nefericită ar fi putut pune sub semnul întrebării autenticitatea figurinei. Din fericire, examinarea atentă a acesteia de către expertul american Randall White – acum decedat – a confirmat în mod absolut originea sa paleolitică […].

Astăzi, Venus din Piatră Neamț se află într-o vitrină la Muzeul Evoluției Umane și Tehnologiei Paleolitice din Târgoviște, România.