Autor: VASILE MOIȘ

Articol apărut în CERTITUDINEA nr. 106

Cu toate că Tratatul de Pace, contrasemnat la 4 iunie 1920 de delegaţia maghiară în palatul Trianon de la Versailles, în apropiere de Paris, a consfinţit ceea ce raporturile de forţă decretaseră pe câmpul de luptă cu un an şi jumătate înainte, destrămarea „Marii Ungarii“ şi sfârşitul visului imperial, în discursul public al liderilor politici maghiari continuă să apară graniţele fantomă ale fostului imperiu austro-ungar sub diferite concepte ale unui imaginar geopolitic revizionist. Anul 1920 a deschis lunga lamentație istorică fără de sfârșit, unică în istoria Europei, sublimată la nivelul formulelor latine „finis Hungariae” și „extra Hungariam, non est vita, si est vita, non est ita” („în afara Ungariei nu este viață și dacă este viață, aceasta nu este astfel”, n.a.). Această lozincă împărtășită și astăzi marchează o boală cronică, un adevărat simptom al așteptării și al neputinței, toate acestea în ciuda tuturor evidențelor istorice și a unei iluzorii reveniri a Regatului Maghiar la granițele sale firești de „anya ország” („patria-mamă”, n.a.). În ciuda acestei reveniri istorice, persistă în mentalul colectiv maghiar expresia „Magyarország határtalan” („maghiarimea fără hotare” n.a.), expresia dorinței neîmplinite, nici după 500 de ani, a refacerii vechiului Regat Maghiar, cel de dinainte de Mohacs […].

            Ungaria a uitat că actualele granițe ale Europei au fost stabilite prin Tratatul de la Paris, din 10 februarie 1947 și continuă să agite lozinci revanșarde despre nedreptatea istorică a Trianonului. În anul 2020 guvernul de la Budapesta a aprobat proiectul Trianon 100 care, potrivit declarațiilor oficiale urmărea  „organizarea de evenimente, comemorări, realizarea de materiale educaţionale şi filme, atât în Ungaria, cât şi în rândul maghiarilor care trăiesc în Bazinul Carpatic sau în lume, care ajută la conştientizarea sentimentului de unitate a maghiarilor, fără modificarea frontierelor naţionale, precum şi la exprimarea identităţii, şi la protecţia acesteia”. În realitate, elitele politice maghiare, în cadrul acestui proiect, au reuşit să transforme  Tratatul de la Trianon într-una dintre cele mai mari traume ale populaţiei maghiare, subiect care pare a fi folosit cu precădere şi de către regimul Orban, în special în scopul de a menţine un capital electoral care să îi asigure hegemonia politică. Toate acestea au condus inevitabil către un sentiment naţionalist împărtăşit de o parte a societăţii maghiare, cu atât mai mult cu cât o serie de dezinformări au pătruns în spaţiul mediatic. Una dintre aceste dezinformări este şi cea conform căreia tratatul va expira în 2020, odată cu împlinirea unui veac de la semnarea sa, lucru de altfel total fals, întrucât Ungaria a ratificat la rândul său Tratatul de Pace de la Paris din 1947, care a restabilit în mare parte aceleaşi graniţe teritoriale precum Trianonul.

Grupul de cercetători ungari reuniţi în acest proiect, gestionat de Academia Ungară de Ştiinţe, s-a pregatit să declanşeze un război informaţional la adresa României şi a statelor din jur, prin care să fie contestate tratativele dintre anii 1918-1920 care au dus la destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi, implicit, a „Ungariei Mari”. Proiectul „Trianon 100 – Elan”, desfăşurat sub egida Academiei Ungare de Știinţe, şi-a început în forţă activitatea, la o primă vedere fiind evident că acesta avea deja pregătite primele produse care să fie livrate pe piaţă. Astfel, a fost deja lansată prima carte elaborată în cadrul proiectului – „Jurnalul delegaţiei ungare de pace”, sub coordonarea istoricului Zeidler Miklos. Prezentarea volumului face referire la datele pe care lucrarea le deţine despre delegaţia ungară care a participat, în Franţa, la semnarea Tratatului reliefând, într-o manieră detaliată, disputele şi frământările care au precedat parafarea documentului final […]. Concomitent, se promovează o hartă etnografică a Ungariei din 1918, pe care autorităţile de la Budapesta au intenţionat s-o utilizeze, fără succes, pentru a trasa graniţele viitorului stat ungar conform propriilor interese în timpul negocierilor din Paris. Site-ul „Trianon 100”  a promovat  recenzia istoricului Zahoran Csaba, „Destrămarea Ungariei istorice şi Tratatul de pace de la Paris”, şi tot aici sunt promovate imagini referitoare la mai multe monumente dedicate Trianonului, din care unul reprezintă harta Ungariei Mari care nu a existat decât în visele lor. Ceea ce este însă și mai periculos este faptul că proiectul „Trianon100” nu este o inițiativa singulară sprijinită, evident, de autoritățile centrale de la Budapesta. Astfel, proiectul științific este dublat fie de intervenții nefericite dar bine gîndite, în spațiul public, ale unor oficiali ungari de prim-rang, fie de ridicare a unor edificii cel puțin discutabile în Ungaria, care amintesc de perioada nazistă în care această țară și-a reanexat o parte din teritoriile pierdute. Avem în vedere aici declarațiile acide formulate la începutul mijlocul anului 2017 de Lazar Janos, șeful Cancelariei prim-ministrului ungar, care solicită, nici mai mult nici mai puțin, scuze din partea vecinilor pentru evenimentul Trianon, și cere, de asemenea, despăgubiri măcar morale Europei pentru ceea ce i s-a întâmplat Ungariei în 1918.Tot aici se înscriu numeroasele statui ridicate în Ungaria în cinstea guvernatorului fascist și antisemit Horthy Miklos, cu sprijinul tacit al premierului Viktor Orban și spre bucuria nemascată a unuia dintre cele mai importante partide extremiste din Europa – Jobbik.

La summit-ul de la Kiev din 23 august 2021,  intitulat „Platforma Crimeii ”, János Áder, președintele Ungariei,  a comparat anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia cu Tratatul de la Trianon, afirmând textual : „În mintea maghiarilor s-a întipărit adânc atât agresiunea marilor puteri, cât şi trauma Trianonului, motiv pentru care noi ştim exact de ce anexarea Crimeii reprezintă o rană atât de sensibilă pentru poporul ucrainean, (..) Au şi maghiarii experienţa istorică a puterilor străine care au redesenat în mod arbitrar graniţele unui stat aflat într-o situaţie dificilă la un moment dat. (…) După Primul Război Mondial, ne-au fost luate două treimi din teritoriul şi populaţia ţării. Maghiarii nu au uitat, nici după un secol, că au ajuns, atunci, să fie minoritari, că li s-au luat şcolile şi s-a făcut tot posibilul pentru ca învăţământul în limba maternă să fie desfiinţat (…) În mintea maghiarilor s-a întipărit adânc atât agresiunea marilor puteri, cât și a trauma Trianonului, motiv pentru care știu exact de ce anexarea Crimeii reprezintă o rană atât de sensibilă pentru poporul ucrainean”.

Notă asupra ediției a II-a a cărții „Intoleranță și crimă”

de Vasile Moiș și Ioan Corneanu, Editura Dacia, 2012 (fragment)