Autor: MIRCEA ELIADE

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 147

Solidarizarea oamenilor în eroare de cele mai multe ori se face fără voia lor şi împotriva voinţei lor. Ei înşişi sînt stingheriţi, sau de-a dreptul ruşinaţi, de oamenii pe care sînt nevoiţi să-i aibă la dreapta sau la stînga lor.

Este suficient să cazi victima unei singure, fundamentale, erori – cea a confuziei planurilor, bunăoară – ca să te simţi solidarizat cu o infinitate de oameni, care practică aceeaşi eroare iniţială pe niveluri din ce în ce mai joase.

Este suficient, de pildă, să negi divinitatea lui Iisus – ca să fii solidarizat, fără voia ta, cu o serie de confuzii din ce în ce mai grosolane, mai vulgare. Negi divinitatea lui Iisus şi afirmi că a fost numai un Om Mare; dar, alături de tine, un altul spune că Iisus a fost numai un profet social, un revoluţionar; un al treilea crede că Iisus a fost sentimental; un al patrulea, un Binet-Sanglet, afirmă că Iisus a fost un nebun; alţii, şi mai jos, neagă însăşi existenţa lui Iisus.

Toţi aceştia se deosebesc între ei prin nuanţe – importante în ochii lor, dar fără prea mare însemnătate dintr-un punct de vedere obiectiv; pentru că toţi se aseamă¬nă printr-o mare, iniţială, eroare: negarea divinităţii – a realităţii, deci a autonomiei – lui Hristos.

Mai există, fireşte, o solidarizare prin luptă politică, pe care o cer, uneori, împrejurările. Sentimentul acestei solidarizări cu mediocrii şi imbecilii este, fireşte, dramatic – dar sentimentul luptei, care înfrăţeşte pe oameni de valori diferite, biruie aproape întotdeauna. În timp de război, un savant care se află pe front luptă alături şi pri¬meşte ordine de la imbecili sau mediocri – şi luptă, poate, tocmai împotriva unui grup inamic în mijlocul căruia se află cîţiva din prietenii sau egalii săi în ştiinţa respectivă.

Solidarizarea prin luptă – fie războiul, lupta unei naţiuni întregi, fie acţiunea politică – este o mare dramă a personalităţii umane, dar este fatală, ireductibilă, şi este în acelaşi timp o asceză. Te sileşte să renunţi la meritele tale, la criteriile tale personale, la mîntuirea ta – deve¬nind un număr, un instrument în mîna destinului, un ele-ment fără mare importanţă în colosala încleştare între două neamuri sau două partide politice.

Solidarizarea aceasta în timp de luptă şi numai de lup¬tă nu trebuie confundată cu solidarizarea prin eroare. În timp de luptă, nu mai eşti liber să alegi, destinul a ales pentru tine. Dar acest interval de luptă, dramatic şi ireductibil, nu poate fi, sub nici un motiv, permanentizat. Orice altă solidarizare în afară de solidarizarea prin luptă se datoreşte ignoranţei sau nevredniciei umane.

Sursă: Mircea Eliade, „FRAGMENARIUM” (1939) – via https://manastirea.petru-voda.ro

Titlul original al eseului: „Solidarizarea prin eroare”