Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 162

Reputatul avocat Sergiu Andon debutează în beletristică lansând volumul de proze scurte „Crima perfectă și alte povestiri destul de adevărate” (Editura Școala Ardeleană). Cele zece povestiri întinse pe parcursul a peste 500 de pagini sunt inspirate din întâmplări petrecute înainte și după 1989, precum și în zilele Revoluției. „Niciodată nu e prea târziu pentru ceva. Nici măcar pentru beletristică” – declară „debutantul”.

Sergiu Andon este, de fapt, un autor care scrie cu dezinvoltura conferită de experiența sa literară preexistentă. Abordează cu îndrăzneală și fără rețineri tematica neîmplinirilor românești, prezentându-le în registru tragicomic. Fiind el însuși un personaj captivant pentru cei care au reușit să-l înțeleagă, și-a transformat în carburant pentru noua traiectorie vocațională întreaga viață, dar și dubla carieră de gazetar și avocat. Și are „cărbuni” pentru multe alte cărți de aici înainte. Într-o altă perspectivă, se poate spune despre Sergiu Andon, ca despre orice creator autentic, că a reușit, asemenea stridiilor, să transforme nisipul vicisitudinilor vieții în perle de creație. Zece, pentru început, ca un decalog al viitoarelor posibile opere.

„Sergiu Andon scrie literatură cu nonșalanță unui autor care are o operă în spate – sesizează Lelia Munteanu. Are cutezanța să disece, fără să clipească, tragedia comică a neispravirii românești. El însuși un personaj fabulos (pentru cei care au trecut cu bine încercarea de a-l cunoaște), nu putea debuta altfel decât cu Crima perfectă și alte povestiri destul de adevărate. Din acel „destul de” ne privește cu sarcasm autorul; de la acel „destul de” până la ultima pagină, scapără talentul. Ca scriitor, Sergiu Andon era cât pe ce să comită crima perfectă: aceea că, ocupat cu gazetăria, cu flic-flac-urile la bară, să-și ucidă vocația”.

Din corespondența cu scriitoarea Angela Martin, aceasta mărturisește că lectură cărții este continuu incitantă, mențînând un nivel ridicat de tensiune și încântând-o literar, motiv pentru care a dorit să avanseze în lectură înainte de a comenta: „Vă răspund cu oarecare întârziere; am vrut să înaintez, între timp, cu lectură pentru a mai avea ceva de comentat. De altfel, și să fi vrut, n-aș fi putut s-o întrerup. Cartea mi se pare, în continuare, incitantă, scrisul se păstrează la aceeași înaltă tensiune, dar ceea ce este mai important, este că mă încânta literar”.

Dr. Anneli Ute Gabanyi din Berlin (specialistă în științe politice), care-l cunoaște pe Sergiu Andon de pe vremea când acesta era jurnalist, subliniază capacitatea sa de a aduce la lumină aspecte ale României comuniste care erau de obicei ignorate de propaganda oficială, precum sistemul judiciar: „Cu scrierile ziaristului Sergiu Andon m-am întâlnit cu mulți ani înainte ca drumurile noastre să se intersecteze. Din 1969, lucrând ca analist la Institutul de Cercetare din cadrul Europei Libere, unde am condus, o vreme, și secția românească, iar apoi la Institutul de Studii Sud-Est-Europene (Sudost-Institut) din Munchen, am studiat fenomenul politic, economic, ideologic, cultural al României comuniste. A fost primul jurnalist din perioada comunistă care a explorat metodic lumea instanțelor, renăscând cronica judiciară. A fost o surpriză, în propaganda oficială tribunalele fiind ca și inexistente. În aceste scrieri de proză, care trădează un profund cunoscător și iubitor de literatură, un mânuitor al limbii române de o rară măiestrie, se resimt, desigur, și spiritul de observație, perspicacitatea, și verva stilistică a comentatorului politic, dar și cazuistica juristului. Citindu-i povestirile, pot spune că Sergiu Andon, un ziarist de excepție, a devenit un prozator excepțional”. 

Sergiu Andon descrie propria sa viață că fiind profund influențată de contextul istoric și familial: 

„Sunt nepotul a patru bunici țărani ortodocși. Cei materni au trăit în Transilvania, cei paterni, în Basarabia. Părinții s-au cunoscut în București. Așa că, fără Marea Unire, n-aș fi existat.

M-am născut atât de demult – 10 sau 12 septembrie 1938 – , încât am apucat până acum, cu pruncie cu tot, șapte dictaturi. Puteam ajunge strâmb rău, însă m-au susținut filosofia țărănească, modelul părinților și monologul lui Polonius către Laerte. Dacă iubești adevărul și îți rămâi consecvent ție însuți, ai întotdeauna o nișă de libertate.

Am absolvit liceul la fostul și, apoi, din nou actualul „Sfântul Sava”, iar Facultatea de Drept la Universitatea București. Educație adevărată rămân clasele primare apucate la Școala Arhiepiscopală de băieți „Sfântul Iosif”, până ce a spulberat-o Reforma din 1948. Prima dintre reformarile învățământului, care nu se mai termină.

Eram atras de jurnalistică, dar am ajuns procuror, profilat pe anchetarea cazurilor mortale. Mă ițesc prin unele povestiri din această carte. Făceam carieră, însă în 1968 am demisionat subit, șocând sistemul. Nu puteau pricepe că mă cheamă dragostea dintâi. Scrisul.

M-am revărsat vreo trei decenii în Flacăra lui Eugen Mandric, Flacăra lui Adrian Păunescu, Scânteia, Adevărul, Cultura lui Augustin Buzura. Nu reneg niciunul dintre sutele sau miile de reportaje, anchete, eseuri. Am inițiat și susținut, pentru prima oară, în regimul socialist, rubrici inspirate din viață tribunalelor („Sala pașilor pierduți”, „Din caietul grefierului”, „Din instanță în față opiniei publice” ș. a.). Când regimul nu le-a mai înghițit, m-am profilat pe ecologie. În august 1988, la radio Europa Liberă mi se citea integral ciclul de anchete despre poluarea Văii Bistriței.

22 Decembrie ’89 m-a găsit în stradă, transmițând primul reportaj din iureșul evenimentelor: pătrunderea răsculaților în reședința ceaușeștilor. Explozia publicistică ce a urmat m-a adus în postura de președinte al primelor două organizații ale presei libere, Societatea Ziariștilor din România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști. Cu autoritatea acestor mandate, am făcut parte din nucleul de constituire și conducere a cotidianului Adevărul (1.600.000 de exemplare). Eșuând comercial cu o revista proprie (Actualitatea ilustrată), m-am reprofilat în avocatură. Aveam 59 de ani, nu credeam că voi mai profesa un sfert de veac, apărând în peste 1.500 de procese, unele de mare interes public.

A fost un exemplu că niciodată nu e prea târziu pentru ceva. Nici pentru beletristică. Am mai publicat prin almanahuri și culegeri de grup, dar în volum am debutat numai cu reportaje (În căutarea salamandrelor, carte premiată de Editura Eminescu).

Da, am fost și parlamentar, chiar două mandate, am avut și funcții, dar notabilă din acea perioada e tot publicistica, în rubrici precum «Ziarist în banca deputatului»”. Ei, bine, da. Sergiu Andon debutează în beletristică asemenea unui general care își ia carnet de conducere după ce a câștigat toate cursele de formula 1. Iar examinatorii sunt cel mai adesea niște plutonieri.

Surse: carti-bune.ro, libris.ro, luju.ro, uzpr.ro, dcnews.ro, ziua.ro, litoralpress.ro