Autor: SÁNDOR PETŐFI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 110

Deşi a fost sârb după tată și slovac după mamă, Sándor Petőfi (1823-1849) a devenit un maghiar extremist, multe dintre poeziile sale având un vădit caracter xenofob, şovin şi anti-românesc (vezi poezia de mai jos). În 1848 a participat activ la revoluție, iar la 16 septembrie a scris proclamația de egalitate și s-a înrolat în armată. Superiorii lui nu erau însă mulțumiți de el, întrucât era recalcitrant și ataca fățiș conducerea ineficientă a armatei. Drept pentru care, atunci când a plecat într-o permisie pentru nașterea fiului său Zoltan (15 decembrie 1848), adversarii săi au considerat plecarea în permise un act de lașitate și l-au scos din armată. A fost reprimit de generalul Bem și a participat la prima bătălie, pentru care a a fost distins cu „Medalia pentru merite în război”. La 30 iulie 1849, în încercuirea făcută de trupele țariste în bătălia de la Albești, poetul Sándor Petőfi a fost dat dispărut și nu s-a mai știut nimic de el.

_________________________________________

Tu sârbule, croatule, neamţule,

slovacule, valahule,

Ce tot muşcaţi pe maghiar?

Nu sunteţi decât nişte corbi,

corbi hulpavi şi scârboşi,

Dar maghiarul nu este încă un cadavru,

Nu, pe Dumnezeul meu, nu!

Şi îşi va zugrăvi pe cer

Aurora zorilor cu sângele vostru.

Să nu fie pace până când din inimile

voastre ticăloase

Nu va curge ultima picătură de sânge.

Ridică-te, deci, Popor maghiar,

împotriva acestei turme nemernice,

Care îţi vrea averea şi viaţa.

Sus, pentru un uriaş şi sfânt război,

Ridică-te pentru ultima judecată, sus!

Am luptat ca leii în trecut, Iar acum să ne mănânce păduchii?