Autor: Miron Manega

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 110

Să ne înțelegem: războiul din Ucraina nu este un război între state, ci între două forțe uriașe, în egală măsură criminale, în egală măsură devastatoare: NATO și Rusia. E un război geopolitic. E un război între două tornade și e absurd să te situezi de partea vreuneia dintre ele. Nu poți fi prieten cu o tornadă căci tornadele n-au sentimente umane. Dacă istoria (sau noi) n-a(m) avut grijă ca acestea să nu existe, în momentul în care sunt în plină desfășurare, nu trebuie să te bagi între ele. E războiul lor, nu al nostru. Nici al ucrainenilor, nici al rușilor, nici al americanilor. Pentru aceste tornade istorice noi, cu toții, suntem doar combustibil sau carne de tun.

Tot ce putem face în această situație e să evităm intrarea în conflict, folosind toate clauzele contractuale existente sau posibile, chiar dacă suntem o țară membră a Tratatului Nord-Atlantic. Căci centrul NATO este la Bruxelles, departe de ruși, noi suntem la o aruncătură de praștie de Insula Șerpilor. Iar cu armata pe care o avem, vorba colonelului Mircea Dogaru, nu poți apăra nici un coteț. În acest moment, statul român ar trebui să negocieze (dacă ar avea negociatori) cu NATO, cu UE, cu rușii, cu toată lumea, pentru a-și feri poporul de dezastru. Este SINGURUL lucru pe care ar trebui să-l facă dacă ar reprezenta cu adevărat acest popor! În niciun caz cum a procedat Zelenski cu poporul său, pe care l-a târât într-un război nimicitor ce nu ține seama de ființele umane. Pentru ce? Pentru că el vrea în NATO. Iar NATO nu prea poate să-l primească, pentru că se împiedică în propriile legi pe care, de ochii lumii, e obligată să le respecte. În realitate ar vrea să se bată cu Rusia, dar îi trebuie un pretext. Cum a fost cel din Iraq, de pildă, cu armele chimice, care n-au mai fost găsite. Vă dați seama ce ar însemna explozia unei bombe (sau chiar a unei grenade) pe teritoriul României, care e teritoriu NATO? Și de ici până la a da vina pe ruși nu e decât un milimetru, chiar dacă în realitate e o înscenare. Și iată pretextul! Cine stă să mai facă o anchetă serioasă? Vom vedea după…

Iar noi ne certăm în tranșee cu cine e mai bine să ținem: cu ciuma, sau cu holera? Iar când spun „ciumă” sau „holeră” mă gândesc și la soarta românilor din Ucraina, care n-au dreptul la propria limbă. Iar propaganda „unipolară” e atât de evidentă, încât eu, unul, am ajuns să nu mai cred nimic, mai ales când ni se spune să nu ascultăm decât minciunile oficiale. Adevărul – sau măcar o parte din el – nu-l poți întrezări decât ascultând și propaganda celorlalți. Pentru că, deși intențiile reale sunt camuflate cu grijă, de regulă acuzațiile reciproce sunt întemeiate. Deci fiecare are dreptate când divulgă ceva negativ despre dușmanul său.

Cel mai ilustrativ argument în sprijinul celor spuse este linșajul mediatic la care a fost supusă CERTITUDINEA, pentru că a sfidat „corectitudinea politică”, inventându-i-se „infracțiunile” de putinism, extremism, antiglobalism, antieuropenism, antisemitism etc. Trecând peste aspectul că acuzațiile sunt false, care ar fi problema, de pildă, dacă chiar ar fi „putinistă” (adfică rusofilă)? Există vreo lege care să interzică așa ceva?

Faptul că în CERTITUDIEA există o pagină intitulată „Pagina «putiniștilor»” are o logică jurnalistică foarte simplă: dacă tot e ordin pe unitate să-i înjurăm doar pe „putiniști” (sau pe cei suspectați că ar fi), măcar să știm ce înjurăm. Măcar să știm cum gândesc. Și poate că nici nu sunt toți putiniști, dar sunt judecați ca atare doar prin faptul că au opinii critice la adresa NATO. 

Aici mai intervine un aspect colateral, asupra căruia vreau să mă opresc. O persoană apropiată mi-a reproșat că am publicat un text semnat de Iurie Roșca, putinist notoriu și trădător al neamului său. Probabil chiar așa este, numai că articolul respectiv aducea în discuție un aspect mai puțin abordat de alții, titlul fiind „Clanul Rothschild și Războiul din Ucraina”. Publicarea articolului nu înseamnă reabilitarea lui Iurie Roșca în paginile revistei CERTITUDINEA, ci faptul că informațiile și argumentele lui mi s-au părut judicioase și merită a fi analizate. Așa cum faptul că, dacă poziția lui Vladimir Putin în acest război pare pe alocuri mai justă decât a Alianței NATO, asta nu anulează răul istoric pe care ni l-a făcut Rusia de când a devenit imperiu.  Ea, Rusia, face parte din categoria dușmanilor existențiali ai României, alături de Ungaria și, din secolul al XIX-lea, de Alianța Mondială Izraelită (cu toate instituțiile și institutele ei adiacente, externe și interne). Până cum, ca să fac un rezumat, am fost acuzat, de „Tribunalul Invizibil al Poporului”, că sunt prolegionar, antimaghiar, rusofob (inițial, căci după aceea am devenit „putinist”), extremist, antisemit, antieuropean, antiglobalist și anti-NATO. Când toate acuzațiile se vor epuiza, dacă voi mai fi în libertate, va rămâne una singură și cea mai gravă: că n-am bască. De aceea, ca să le ușurez munca urmăritorilor mei, recunosc deschis, încă de pe acum, că, într-adevăr, n-am. Pur și simplu n-am bască!