Corespondență din Tanzania

Autor: AUREL MANEA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 85

După prima zi în Zanzibar Town singura întrebare este: ce caut eu aici? În primul rând, deși worldmeter arată 500 de cazuri de covid pe toată Tanzania, aici cam toată lumea are sau au avut. De o singură mască măcar, nici nu poate fi vorba. O tipă pe care am cunoscut-o la hotel și care e ușor blocată în a putea pleca spre Dubai povestea că pe plaja Paje din sud-estul insulei nu știe cam pe nimeni să nu aibă. E vorba de vreo 300 de cazuri. Toți sunt foarte tineri și au simptome minime, plaja fiind un fel de „sex drugs and surfing paradise”. O amică a ei a făcut deja trei teste RTPCR din care două pozitive, al treilea fiind punerea bățului ăla într-o sticlă cu apă,  ca să iasă negativ.

Există două  mari centre de testare în nord-vest, pe unde stau. Unul în Stone Town, unde testul costă 120 de dolari (dar cu o șpagă îl treci) și unul pe lângă aeroport care costă 80 și care e mai onest. Multe teste sunt false, de aceea a început o scanare a autenticității lor.

Proprietarul hotelului unde stau a murit acum trei zile, probabil de covid. Președintele Tanzaniei a murit și el în condiții dubioase. Teste, cum spuneam, se fac și majoritatea ies positive. Având în vedere că doar în Zanzibar sunt probabil câteva mii bune, poate zeci de mii, nu văd cum pe worldmeter arată doar 500.

Pe lângă asta, pe scurt, africanilor nu le pasă, pare-se, așa mult de COVID, având alte probleme, mai grele, pe cap, pe lângă sărăcie. Probabil și din cauză că, de fapt, simptomele sunt minime pentru ei.

Pentru că am plecat în pripă, n-am apucat să mă vaccinez. Însa, în ultima clipă, din cauză că avionul și-a amânat fără motiv (cu o zi) zborul, am făcut rost și de niște ivermectina. Așa că m-am hotărât să îl iau și eu, preventiv, conform indicațiilor de pe https://ivmmeta.com/, pentru profilaxie. Dacă ies din asta fără covid o să zâmbesc satisfăcut.

Trecând peste partea cu virusul, al doilea mare șoc – și unul mare de tot! – este cum arată locurile și ce înfricoșător este să umblu pe aici. Poate că sunt rasist, dar, pe de altă parte, în atâta sărăcie e normal ca și criminalitatea să crească. Și cine să fie vizat cu precădere, dacă nu un alb având în spate un rucsac cu echipament foto?… În 99% din locuri mi-a fost teamă să scot telefonul. Din nou, poate sunt rasist, însă realitatea asta tristă, față de ceva văzut în filme, este șocantă. Este, de departe, cea mai ireală experiență pe care am avut-o.

Condusul mașinii e haos, reguli nu-s, mă tot oprește miliția (că a poliție nu seamănă), iar bancomatele – ambele! – merg doar ocazional. O voluntară din Germania care era aici de trei luni m-a rugat cu lacrimi în ochi să-i dau cu împrumut bani pentru testul RTPCR, ca să nu piardă avionul. Mi i-a returnat pe paypal. Dacă nu eram eu, rămânea blocată în Zanzibar, pentru că în Germania s-a împuțit treaba și cei plecați nu se mai pot întoarce acasă.

Sunt și lucruri bune. Recepționera de la guesthouse e foarte drăguță. Mi-au lăsat și hârtie igienică printre florile de pe pat, în cămăruța roz pe care am închiriat-o. Au în dotare și vreo 100 de pisici…

Mâine, cu puțin noroc, plec în safari pentru cinci zile. Cine știe ce o să mai văd și o să se mai întâmple. A început să-mi placă…

VA URMA