Autor: ANDREW JOICE

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 109

În 2015, un studiu fascinant din Japonia a constatat nu numai că șobolanii „vor parasi o navă care se scufundă”, în conformitate cu maxima omniprezentă, dar se vor implica și într-un comportament extrem de altruist față de șobolanii prinși în capcană pentru a-i ajuta să scape. Ei se ajută unul pe altul și fug ca grup. Studiul mi-a venit în minte când am citit un articol publicat de Moscow Times pe 14 februarie, care descrie plecarea simultană a „cel puțin 20 de zboruri charter de la Kiev duminică, mai mult decât oricând în ultimii șase ani de observații de zbor”. Avioanele private au transportat majoritatea oligarhilor ucraineni, care erau în mod evident la curent cu indicii concrete ale unui război imminent, într-un moment în care o invazie rusă la scară largă era discutată, dar departe de a fi o chestiune de fapt. Singura excepție pare să fie Petro Poroșenko, care a apărut pe străzile capitalei ținând în mână o pușcă. De la plecarea lor, oligarhii care fugeau au dispărut din discuțiile media cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina. Acesta este un fapt curios, având în vedere că însuși sensul termenului de oligarhie implică faptul că acești miliardari au fost extrem de influenți în direcția politică adoptată de țara lor până de curând. Ani de speculații cu privire la influența și intențiile politice ale acestor oligarhi au fost acum înlocuiți brusc cu viziuni simpliste, de duel, care se limitează la nonsens: una a unei Ucraine democratice nevinovate care luptă împotriva imperialismului/cvasifascismului rus; iar celălalt al unei „operațiuni militare speciale” rusești menite să „denazifice” Ucraina. În acest eseu, nu vreau să critic sau să dezminți niciuna dintre aceste perspective, evident eronate, ci doar să readuc în atenție o parte a oligarhilor și, în special, a doi oligarhi evrei: Ihor Kolomoyskyi și Victor Pinchuk.

De-nazificarea Ucrainei?

„Vom depune eforturi pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei, precum și pentru aducerea în fața justiției pe cei care au comis numeroase crime sângeroase împotriva civililor”. Așa a spus Putin în declarația sa de război împotriva Ucrainei pe 24 februarie. Această linie, poate mai mult decât oricare alta, în lungul său discurs, ponderat istoric, a captat o atenție considerabilă din partea presei. Cea mai mare parte a acestei atenții a fost dedicată portretizărilor îngâmfate ale lui Putin ca fiind aberante sau ipocrite. Cum poate fi Ucraina o țară „nazistă”, spune logica, când are un președinte evreu în Zelenskyy? Pentru cei cu cunoștințe istoriografice, este evident că, pentru Putin și mulți ruși care îi împărtășesc gândirea, evreitatea unuia sau altuia politician sau oligarh este irelevantă pentru presupusa amenințare „nazistă” cu care se confruntă Rusia. Contextul nostru focalizat pe Occident ne dictează să vedem național-socialismul și cel de-al Doilea Război Mondial în primul rând ca pe o acțiune împotriva evreilor și, prin urmare, poziționarea retorică a nazismului și iudaismului are un efect singular, șocant. Acei comentatori din mass-media care arată cu încredere spre evreismul lui Zelenskyy operează în această paradigmă.

În Uniunea Sovietică, totuși, cel de-al Doilea Război Mondial/Fascismul a fost interpretat mai proeminent ca o afacere reacționară capitalistă, imperialistă, anti-slavă sau anti-rusă. Deși evoluția lentă a memorialelor Holocaustului și a programelor educaționale asociate a ajuns acum adânc în Europa de Est, al Doilea Război Mondial este încă amintit în primul rând pentru masele sale de morți slavi, nu evrei. Elementul rasial al ideologiei național-socialiste a fost recunoscut în istoriografia timpurie a „Holocaustului” din Est, dar nu a fost pus în prim plan (nici chiar în Germania de Est) în modul în care am devenit total absorbiți în Occident. Prin urmare, atunci când Putin pretinde că urmărește de-nazificarea Ucrainei, el vorbește, cu o logică perfect coerentă, mai puțin despre partide politice cu ideologii rasiste sau antievreiești largi, decât despre o mișcare imperialistă, militaristă și anti-rusă specific, în special la un incident din timpul revoltelor de la Maidan din 2014, când naționaliștii ucraineni au incendiat o clădire din Odesa, ucigând 31 de ruși care s-au opus revoltei; acest incident a fost prezentat în discursul post-invazie al lui Putin, unde a promis că îi va aduce pe făptuitori în fața justiției. Dar nu e nicio îndoială că principalele ținte ale lui Putin sunt politicienii orientați spre NATO și Occident, precum și cei care au susținut sau ignorat violența împotriva separatiștilor vorbitori de limbă rusă din 2014.

Legitimă sau nu, condamnarea de către Putin a naționalismului ucrainean a declanșat, din păcate, în Occident, jocul familiar „Voi sunteți adevărații fasciști”. De parcă nu ne-am fi săturat de prostii gen „Antifa sunt adevărații fasciști” care ne tulbură discursul social, în ultimele zile mass-media liberală occidentală s-a angajat în producerea unui număr masiv de articole care îi linișteau pe liberalii latte nervoși, spunându-le că solidaritatea lor cu Ucraina este perfect compatibilă cu sensibilitățile lor politice trezite. În unele cazuri, acest lucru a dus la unele întorsături hilare și extravagante, mai ales în cazul în care Facebook a anulat brusc îndelungata interdicție de exprimare a sprijinului pentru Batalionul Azov din Ucraina, o unitate militară cunoscută pentru adoptarea simbolurilor de extremă dreaptă și național-socialistă. Concluzia, așa cum este formulată în The Guardian de Jason Stanley, auto-numitul expert evreu în fascism, este că Putin poate fi identificat ca „nazist adevărat”, deoarece neagă primatul suferinței evreiești […].

Acum opt ani am scris un eseu intitulat „Naționaliștii, evreii și criza ucraineană”, în timpul căruia mi-am exprimat o oarecare simpatie față de naționalismul ucrainean cu rădăcini istorice, dar am acceptat și că originile națiunii sunt contestate și extrem de complexe. Cred că este dificil, dacă nu imposibil, pentru „occidentali” să-și formeze opinii valide cu privire la meritele morale ale fiecărei cauze, deoarece ambele (naționalistul ucrainean și separatistul rus) au o oarecare valabilitate. Aceasta este realitatea dură a statelor multietnice, în care populația este frământată de autoafirmare și autodeterminare. O astfel de situație este complicată doar de prezența unui alt grup etnic extrem de influent și care își poate căuta propriile interese în detrimentul păcii și bunăstării celorlalți. Ca atare, deși evreii discutați aici s-ar putea să nu fi „provocat” sau „orchestrat” războiul din Ucraina, ei formează în mod clar un subtext important, dar complet ignorat. Prin urmare, nu sunt nici în tabăra pro-Ucraina, nici în cea pro-Putin. Sunt, totuși, foarte ferm în favoarea încheierii oricărui conflict în care europenii nevinovați mor inutil și a unei „dezoligarhizări” profunde a ambelor părți în războiul actual.

Sursa: „The Unz Review. An alternative media selection”, via ioncoja.ro

Titlul original: „Subtexte evreiești în Ucraina” (Jewish Subtexts in Ukraine) – fragmente