Autor: Nagy Attila-Mihai

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 126

Orbán Viktor a purtat, la un eveniment sportiv public, un fular cu Ungaria Mare. Reacția românilor a fost negativă, ceea ce era normal. Reacția ziarelor maghiare din România, la reacția negativă a românilor, a fost cea standard, adică aceea că românii fac o problemă din nimic. Ziarul online foter.ro scria că „nu pe acesta este aspectul pe care ar trebui să se concentreze”. Foamea de dominare imperială a ungurilor ar vrea să domine și reacțiile românilor, spunându-le acestora cum să reacționeze la un gest maghiar.

În comunicare, când trimiți un mesaj, trebuie să fii conștient de reacția mediului, cum se va „traduce” acel mesaj. Trebuie să iei în calcul anumite sensibilități ale părții opuse, ale celor care îți primesc mesajul.

După 1989, UDMR a atacat Imnul României și Ziua Națională a României, reproșând că nu se ține seama de sensibilitățile maghiarimii, de trauma istorică a acesteia, cauzată de Trianon.
În conflictele istorice, traumele sunt reciproce. Dacă noi, ungurii, considerăm Trianonul o traumă, în numele reciprocității ar trebui să recunoaștem că Dictatul de la Viena și tot ce s-a întâmplat după acesta, i-a traumatizat pe români, prin măcelurile comise de armata hothystă. Deci, dacă vrem să ne recunoască trauma istorică, ar trebui să le recunoaștem și noi traumele istorice, care nu se rezumă doar la ocupația horthystă.

Ca sa înțelegem complexul traumei istorice a unei națiuni, trebuie să facem diferența, prin localizare, între trauma istorică propriu-zisă și conceptul despre evenimentul istoric care a cauzat-o. Iar diferența este că trauma aparține INCONȘTIENTULUI COLECTIV al națiunii respective iar conceptul despre evenimentul istoric aparține CONȘTIINȚEI COLECTIVE și personale.

Cunoașterea intelectuală a traumei nu înseamnă și conștientizarea acesteia, nu înseamnă dezamorsarea energiile rănii inconștiente, de energiile sale distructive.
Cea mai mare problema a rănii din inconștient este aceea că trauma istorică nu se află sub controlul conștiinței, ceea ce înseamnă o amenințare permanentă din partea inconștientului. Din cauza această, trauma istorică, într-o conjunctură politică tensionată, poate să se manifeste fără control, generând conflicte.

Adevărul istoric al fiecăruia, la nivelul conștiinței, e una și adevărul traumei, durerea devenită inconștientă, e altă. Traumele istorice din inconștientul colectiv reprezintă niște energii distructive. Ele sunt prezente în fiecare dintre noi, așa cum scrie psihologul canadian Maté Gabor, și pot genera conflicte și suferințe pe plan personal. Din cauza acesta, trauma trebuie conștientizată, ceea ce nu este doar un act teoretic al intelectului. Conținuturile inconștientului au tendința să se ridice singure la nivelul conștiinței. Problema este că noi ne refulăm, nu le primim cu o conștiința deschisă, nepreconcepută.

Faptul că ungurii repetă într-una că Trianonul a traumatizat maghiarimea nu este o conștientizare a acestuia, căci nu conștientizează și vina lor față de minoritățile Austro-Ungariei. Trauma Trianonului este cultivată, de fapt, prin neconștientizarea propriei vinovății.
Fularul cu Ungaria Mare de la gâtul lui Orbán Viktor ilustrează, de fapt, traumele ambelor popoare: pentru unguri trauma Trianonului, pentru români traumele lor istorice, cauzate de dominația maghiară, inclusiv revizionismul horthyst.

E interesant cum este tratat acest mesaj (harta Ungariei Mari pe fularul lui Orbán Viktor): ziarele maghiare îl tratează numai la nivelul conștiinței, în timp ce românii îl percep la nivelul opus, acela al inconștientului, cu sensibilitatea traumelor lor istorice, cauzate de unguri.
De remarcat că reacția ziarelor maghiare la reacția românilor reprezintă, în același timp, și refularea maghiară a traumei Trianonului.

Reiau: fără conștientizarea traumei Trianonului, care necesită confruntarea cu umbra istorică a maghiarimii, respectiv asuprirea națiunilor Ungariei Mari, nu ne putem vindecă reciproc traumele istorice. Recunoașterea vinovățiilor noastre, care a cauzat traumele istorice ale românilor, i-ar ajută pe aceștia să-și vindece traumelor lor istorice, iar pe noi, ungurii, ne-ar vindecă de trauma Trianonului. Deci, atâta timp cât acest inconștient nu se află sub controlul minții noastre, ceea ce înseamnă o amenințare permanentă, folosirea ostentativă a simbolurilor atât de iritante pentru români, este o mare iresponsabilitate din partea lui Orbán Viktor.

Trebuie conștientizat faptul că cele două popoare au niște probleme istorice reciproce la nivelul traumelor inconștiente, care sunt greu de accesat cu intelectul nostru îngust, și că trebuie măcar evitată iritarea traumelor cu gesturi iresponsabile. Mai ales că noi, ungurii, purtăm întreaga vină pentru istoria lor zbuciumată.