Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 146

Meșterul Manol,e atâta timp cât a încercat să construiască exclusiv cu mult lăudata faptă, nu a reușit să-și termine lucrarea, căci tot ce construia ziua se prăbușea noaptea. Când voința, prin faptă, nu respectă natură, aceasta va dărâma mereu construcția voinței.

Natură este ne-voitoare, ea construiește fără voință și fără fapte. Când apele curg, nevoința și voința sunt unite, căci așa construiește natura.

În balada „Meșterul Manole”, natură este reprezentată de soția lui Manole, care reprezintă, la rândul ei, pe Marea Mamă a naturii.

Dacă este integrat, omul construiește cu ajutorul Marii Mame, construiește cu natura, cu ne-voință naturii, nu cu voința proprie. Trebuie să renunți la această voință, ca să pătrundă în tine ne-voința naturii, pentru a activă în tine voința Centrului, a totalității interioare. Numai astfel se realizează în om acel râu, acea curgere unificatoare a ne-voinței cu voința.

Dacă omul e prea voitor prin fapte, violând natura, acea Mare Mamă ne-voitoare devine voitoare, distructivă, iar ea, în baladă, e simbolizată de noapte. Aceasta arată că forțele voinței omului sunt niște forțe întunecate. Meșterul Manole, atâta timp cât s-a bazat doar pe voința proprie, a conlucrat cu forțele întunericului, cu voință întunericului.

Omul exteriorizat, egoist, construiește doar cu forțele întunericului. Aceste forțe, această voință întunecată, parcă în mod inexplicabil, va dărâma tot ce a construit. Forța, voința întunecată, care la început l-a ajutat pe om, se întoarce împotriva lui.

Un adevărat conducător unește în el aceste contrarii. Moise, din cauza asta era așezat pe rău, ca să unească în el contrariile. Numai cine unește aceste contrarii găsește pentru neamul său Centrul Unificator. Iar acesta este cel  care realizează neamul, ca totalitate unificată.