Autor: NAGY ATTILA MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 113

La Budapesta a avut loc de curând o manifestație pro rusă, unde s-au adunat câteva sute de cetățeni maghiari, cerând, pintre altele, trupe ruse pentru menținerea păcii în „secuime”. Originalitatea cazului constă în aceea  ca au cerut ca trupele să fie alcătuite din ceceni, argumentând prin rudenia de sânge a maghiarilor și secuilor cu cecenii.

Acest comportament absurd are totuși o explicație, care ține  de experienta istorica a poporului maghiar. Știu din propria experiență, de la oamenii pe care-i cunosc, că mulți liberali maghiari cred și astăzi că Ungaria a fost nedreptățită la Trianon, deși unii cercetatori, invocând chestionare știintifice cu populația maghiară, neaga existența acestui complex.

Orice hybris proiectează o imagine proprie glorioasă, iar când aceasta se întâlnește cu realitatea și se prăbușește, cel afectat are sentimentul pierderii! Trianonul, pentru ungurime, înseamnă sentimentul, trauma pierderii! Această pierdere este regretată și azi, de cei care se raportează la fosta glorie a Ungariei Mari, din vremea regilor maghiari sau, mai recent, din vremea Dualismului.

Dupa Bibó István, acea glorie din vremea Dualismului era mai mult o iluzie, ungurimea neavând autonomie față de Viena, așa cum credeau unii maghiari. Iar această iluzie îi făcea să nu observe realitatea multietnică a Ungariei, în care ungurii erau minoritari. Iluzia libertății avea la bază o alta iluzie, că Ungaria medievală poate să facă față revendicărilor democratice ale minorităților din Austro-Ungaria. Bibó consideră că cea mai mare greșeala a ungurimii era, pe vremea dualismului (eu zic că începand cu revoluția maghiară din anul 1848), că nobilimea maghiară nu a putut să se adapteze, la nivel mental, vremurilor noi, democratice!
Dacă eram pregătiți la timp pentru împărțirea Ungariei Mari, acea traumă a pierderii nu s-ar fi produs. Și, subliniez, trauma nu se datorează Trianonului, ci iluziei în care trăiam și incapacității noastre de a ne adapta vremurilor noi din Europa. Altfel spus, Trianonul a fost o lovitura de grație dată iluziei imperiale în care trăiam. Dar noi am pierdut doar iluzia în care trăiam, nu si țara, căci țara era a minorităților care și-au primit-o înapoi.
Rana pierderii de la Trianon înca e deschisă! Și atâta timp cât va fi deschisă, ungurimea nu va renunța la revizionism, acesta căpătând forme noi de manifestare. Putem spune că există chiar un revizionism postmodern! Prin influență, prin investiții, prin recuperarea unor clădiri valoroase, terenuri, prin firme, prin interese economice impuse din Ungaria, prin crearea unor instituții educaționale, paralele cu cele ale statului român, adică exact ce face Orbán Viktor în Transilvania. Ideea autonomiei teritoriale a secumii e o idee a recuperării revizioniste, la care au făcut referire extremiștii din Budapesta, care au cerut soldați ceceni pentru menținerea păcii!

Vremurile se schimbă însă și totul se va prăbuși. A spus-o și un politolog maghiar, Salat Levente!
Situația a devenit mai îngrijorătoare acum, după începerea războiului din Ucraina, căci Putin a început să instige! El se folosește de tendințele revizioniste, așa cum  o făcea Hitler. Și o face în interesul lui exclusiv și de loc în interesul nostru, al minorității maghiare!

Au existat și înaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial scriitori maghiari, precum Szabó Dezső și Németh László, care ne-au avertizat, sfătuindu-ne „să nu cumva să cădem în capcana revizionismului”! Sper și eu, cu toată puterea, că nu vom cădea iarăși în capcana acestui revizionism, capcană pe care ne-o întinde acum Putin, în interesul său propriu!