Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 148

Budapesta se comportă  într-un mod arogant, „imperial”, ca în trecut, când cere de la guvernul român dreptul arborării drapelului secuiesc în România.

La cursurile de jurnalistică de la UBB Cluj, profesorul Szilágyi N. Sándor a explicat foarte clar ce fel de probleme pot apărea în comunicare când solicităm drepturi minoritare. A început cu diferențele de cultură, atrăgând atenția că mesajul nostru, datorită acestor diferențe, poate să fie înțeles greșit.

Eu pornesc de la altă idee. Revendicările noastre, simbolurile folosite, oare ce fel de mesaje trimit românilor? Dacă vrei o adevărată comunicare, o adevărată înțelegere între cele două națiuni, trebuie să ai în vedere cel fel de mesaj transmite românului drapelul secuiesc. Noi revendicăm, vrem să-l impunem ca drept, fără să ne intereseze efectul mesajelor negative la români. Când  ignori eventualele consecințe negative ale solicitării unui drept, nu mai comunici, ci pretinzi imperativ, autoritar, ca în vremurile „imperiale”.

Dar oare ce simte românul când vede arborat drapelul secuiesc lângă drapelul românesc? Ne simte frați, sau ne asociază cu eternul revizionism maghiar care, prin diverse căi culturale, simbolice, instituționale, economice, există? Chiar un sociolog maghiar din Ungaria vorbește de recolonizarea instituțională a Ardealului. De când Orbán Viktor a venit la putere, dinspre Ungaria bate un vânt al revizionismului maghiar, începând cu contestareaTrianonului. Acest vânt flutură drapelul secuiesc, ceea ce transmite un mesaj revizionist către români, de aceea nu trebuie să ne mirăm că românii nu-l acceptă.

Nu trebuie să uităm, în acest context al revizionismului, că drapelul reprezintă o putere statală, o stăpânire asupra unui teritoriu. E un simbol foarte sensibil. Un alt drapel național poate să semnifice contestarea autorității statului respectiv.

După ce secuii declară că așa-numitul „Ținut Secuiesc” nu e pământ românesc, la ce poți să te aștepți de la români, când ei văd arborat drapelul secuiesc? Nu cumva îl  consideră un simbol al revizionismului?
Modul cum solicită maghiarii/secuii drepturile e un dezastru al comunicării. Adică eu te refuz și după aia vin și-ți spun că tu ești obligat să-mi cedezi mie drepturile? Un astfel de comportament produce un scurtcircuit în comunicare, iar noi considerăm că întotdeauna românii sunt de vină.

Dacă tu contești că Ardealul e pământ românesc – ceea ce încă fac ungurii/secuii – orice cerință de drept minoritar, orice drept de a folosi niște simboluri naționale minoritare are o încărcătură negativă pentru români, adică reprezintă un revizionism simbolic, fiind în același timp și un simbol a stăpânirii. Maghiarii/secuii fac ca solicitările lor de drepturi să fie percepute de români ca un mesaj negativ prin refuzul față de români, căci revizionismul e un refuz.

Nu va supărați, dragi secui, dar după scandalul internațional cauzat de fularul cu Ungaria Mare al lui Orbán Viktor, ce  mesaj credeți că trimite românilor drapelul secuiesc? Bănuiesc că al revizionismului, nu? Budapesta nu știe să comunice cu statele în jur, fiind la fel de arogantă ca înainte de Trianon.
Acest comportament „imperial”, o relicvă a trecutului, total nediplomatic, scoate la iveală trecutul încă nerezolvat, traumele popoarelor care au trăit sub dominația maghiară înainte de Trianon, sau în vremea lui Horthy. Orice revizionism reînvie traumele trecutului cauzate de maghiari. Revizionismul înseamnă întotdeauna un trecut nerezolvat, din cauza neasumării crimelor trecutului. Aceasta înseamnă că revizionismul maghiar este supraîncărcat și cu acel trecut nerezolvat.

Din cauza aceasta, simbolurile maghiare au două straturi de încărcătură negativă față români: al revizionismului și al trecutului neasumat de unguri. Să nu ne mai mirăm, deci, că românii au anumite resentimente față de drepturile, simbolurile noastre. Noi suntem de vină, pentru că nu ne pricepem să comunicăm cu românii, pentru că vrem, pur și simplu, să-i obligăm că să ne acorde drepturile.

Comunicarea interetnică ar fi trebuit să înceapă imediat după ‘89, prin asumarea trecutului de către maghiari, ceea ce ar fi adus, după sine, stingerea spiritului revanșard, revizionist.

Problema maghiarimii este istorică! Începând cu revoluția maghiară din 1848/49, maghiarimea, grofii, n-au putut să-și schimbe atitudinea față de minoritățile Ungariei Mari. Bibó István vorbește despre incapacitatea reînnoirii nobilimii maghiare, potrivit cerințelor democratice ale autodeterminării minorităților. Această rigiditate istorică a naționalismului maghiar, incapacitatea de a se reînnoi, e prezentă și pe simbolul drapelului secuiesc. Cred că drapelul secuiesc e un totem al naționalismului maghiar, încremenit în istorie.