Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 154

Adaptarea unei religii se face spre exterior, rupând-o de resursele sale interioare, scufundând-o în spiritul secolului nociv, adica ideologic, devenind și ea ideologie. Iar ideologia reprezintă ceva adaptabil, care nu are resurse interioare. De fapt, are, dar în plan diabolic, autodistructiv.

Când spiritul secolului înseamnă dominația diabolicului, trebuie să ieși din acest Egipt. Nu există posibilitate de adaptare. Dacă lumea este dominată de diabolic, nu mai este o întrebare la care să răspunzi cu da sau nu, este o evidență clară și singură sursă de reînnoire e inima. Iar singurul ajutor vine prin lucrarea Duhului Sfânt. Numai energiile necreate ale Domnului pot reînnoi partea exterioară, sacrul simbolic al creștinismului.

Ne amenință activismul, pragmatismul religios, împrumutat de la stânga. Nu putem schimba ortodoxia prin decizii pur raționale, pragmatice, prin care bisericile să devină niște Mc Donald’s-uri spirituale, pe placul tuturor.

Deciziile pur raționale, pe fondul voinței omului, au caracterul unei violențe subtile. Nici nu ne dăm seama cât de violente sunt intențiile bune de schimbare, în condițiile în care omul a uitat că pe prim plan e spiritul și că trebuie să lucreze pe fondul blandetii acestuia. Căci spiritul poate să aibă și o latura negativă, violență și distructivă. Numai el, spiritual, poate să fie sensibil la caracterul violent a filozofiei secularizate, care vrea să ne reformeze dogmatică aducând-o în planul cercetării pur raționale.

Cred că cea mai mare amenințare pentru biserica ortodoxă vine din caracterul violent al spiritului secolului, care exprimă diabolicitatea sa. Dacă nu ne dăm seama, cu ajutorul Sfântului Duh, cât de violent este acest secol, vom împrumută această violență, sub pretextul reformei (ca și secularismul), și ne vom anihila pe noi înșine. Iată de ce noi, ortodocșii, ar trebui să facem recurs la noi înșine, la adâncurile noastre interioare.