Autor: Miron Manega
Articol apărut în revista CERTITUDINEA Nr. 86
Am observat, în timp, că oamenii te creditează numai dacă opinia ta se suprapune cu a lor. Adică dacă ceea ce promovezi tu – idei, principii, credințe, oameni – sunt perfect rezonante cu ale lor. Dacă nu se întâmplă așa, te aruncă în tabăra dușmanilor sau a indezirabililor. Nu pot concepe că realitatea e tridimensională și că, într-o luptă, te folosești de situația din teren, unde fiecare creangă, băț, moviliță, boschet sau șanț poate deveni armă sau suport de luptă, cu atât mai mult când sensul bătăliei este unul superior. Iar la nevoie te folosești și de armele dușmanului. A refuza să-i folosești strategia atunci când ea poate să ofere o șansă cauzei tale denotă o insuficiență a raportării tale la propria cauză. E ca și când ai refuza să-ți duci copilul sau mama la un doctor, pentru că doctoral te-a jignit sau e din tabăra dușmană. În cazul de față, „copilul” sau „mama” sunt națiunea română sau țara, iar ele sunt în comă. Vom muri cu toții ca națiune, dacă refuzăm să luptăm inteligent, folosindu-ne de tot ce ne stă la îndemână, inclusiv de armele „corectitudinii politice”.
Diana Iovanovici Șoșoacă reprezintă, în acest moment, cea mai puternică voce publică din România. Cu toate derapajele și afirmațiile nefericite, ea este țipătul mulțimii deznădăjduite, al unei mulțimi care nu mai suportă, dar nici n-are curaj să se revolte. O face ea în locul lor, iar indicele de popularitate s-a dublat față de cel din campanile. E un aspect pe care CERTITUDINEA nu-l poate ignora.
Pe de altă parte, partidul AUR, care a exclus-o din rândurile ei (până la urmă, cred că e mai bine așa, căci niciunul nu se mai împiedică de celălalt și pot lupta împreună pentru aceleași idei, ca entități separate) a avut puterea să riposteze în Parlament unei provocări extrem de periculoase, lansate de deputatul Silviu Vexler, inițiatorul unei legi ticăloase, votate aproape în unanimitate. E vorba de stigmatizarea sine die a lui Mircea Vulcănescu cu sentința de „criminal de război” pronunțată de diabolical Tribunal al Poporului. Riposta i-a dat-o, cu demnitate, senatorul AUR Sorin Lavric. Până acum nimeni nu a avut curajul să o facă așa, de la acest nivel de adresare publică. CERTITUDINEA nu poate decât să salute și să susțină orice demers în această direcție.
Creditul pe care-l acordăm Dianei Iovanovici Șoșoacă, pe de o parte, și partidului AUR, pe de altă parte, nu este însă nici nelimitat, nici necondiționat. În momentul în care derapajele sau „tăcerile” pe anumite teme ale vreuneia din părți devin opreliști pentru însăși cauza declarată, ne retragem și ne delimităm. O gafă de proporții cum a fost cea a Dianei Iovanovici Șoșoacă, atunci când și-a cerut iertare Rusiei pentru mitingul AUR nu este permis a doua oară. Cu Rusia trebuie să mergi să negociezi (căci suport de negociere există, atâta timp cât rușii au interese geostrategice) dar să-ți ceri iertare – NICIODATĂ! Rușii ne-au însângerat istoria atât de mult și cu atâta cruzime, încât nu le-ar ajunge lor un veac, ca să-și ceară iertare. Dar de negociat, da, trebuie s-o facă cineva, căci Rusia e un colos pe care nu-l poți ignora. Aici intervin însă două impedimente: 1) n-avem negociatori netrădători și 2) nu ne lasă nemții. Vor să negocieze numai ei.
Bref: în România există, la nivel parlamentar, doar două voci dedicate, cel puțin declarativ, poporului român. Dacă și-ar susține reciproc demersurile, vocile lor ar putea deveni un cor. Dar, spre satisfacția numeroșilor adversari, n-o fac. Păcat.
Cât privește modul incorect politic de a lupta, al senatoarei Diana Iovanovici Șoșoacă, nu aici e problema. Căci, conform unui proverb japonez, „cu samurai lupți ca samurai, cu tâlharii lupți ca tâlharii”.
